29.4 C
Chișinău
joi, septembrie 16, 2021

VASILE NĂSTASE Strigătul disperării sau două scrisori publice în regim S.O.S.

Must read

vasile1. Excelențelor sale, domnilor ambasadori acreditați în Republica Moldova

Excelențe, ce nu a trebuit să se întâmple, s-a întâmplat! Zilele acestea, în special lunea trecută, numită și lunea neagră a politicii moldovenești, am asistat cu toții la decapitarea publică, cinică, a democrației din țara noastră. În văzul tuturor, fără a le fi frică de consecințele legale, cei șase judecători de la Curtea Constituțională au ascultat o singură voce, cea a Păpușarului și, sfidând totul și orice, au pronunțat o decizie extrem de periculoasă prin formă și conținut.

Toată lumea înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat, presa și comentatorii politici au dat deja verdictul și anume că am asistat la un act de răzbunare diabolică a lui Vladimir Plahotniuc, cel care a capturat instituțiile de drept ale statului, cel urmărit de Interpol, cel deconspirat de justiția de la Londra drept beneficiar final al atacurilor raider din Republica Moldova.

Ultima picatură din paharul răbdării o constituie ieșirea publică a lui Alexandru Tănase, președintele Curții Constituționale, care a făcut declarații politice sfidătoare și incalificabile, impertinente și neconforme cu funcția deținută. În editorialul “Plahotniuc îl “atenționează” pe Timofti” de pe 1 martie 2013 scriam: “Să înțelegem că în Republica Moldova Sașa Tănase nu este doar președinte al CC, dar și mai marele peste președinție, șeful nemijlocit al lui Nicolae Timofti, președintele președintelui republicii,  cum ar veni, pe care-l urechează ori de câte ori sunt atinse interesele corporative ale mafiei din Partidul Democrat.

Zic neconstituțională, pentru ca ceea ce a spus Tănase nu ține nicidecum de competența unui interpus președinte al Curții Constituționale. Ceea ce face președintele Timofti, nu e nimic altceva decât o mediere într-un joc politic pe care fiecare actor îl înțelege în funcție de propriile interese. Constituția, pe de altă parte, nu spune nicăieri că președintele republicii trebuie să medieze cu precauție, adică cu băgare de seamă, anumite stări conflictuale, când instituțiile statului au fost capturate chiar de către un partid politic, numit PD, aflat în conflict de interese cu poporul și Constituția. Dimpotrivă, spiritul Constituției noastre, care-l depășește, din păcate, pe fostul avocat, este ca în cazul unor derapaje evidente de la principiile statului de drept reacția conducătorilor de prim rang, inclusiv a președintelui, trebuie să fie una pe masură, drastică și intransigentă.

Cum ar trebui să se comporte Timofti pentru a-i intra în coarne lui Sășuca? Să accepte varianta zero a lui Lupu-Plahotniuc, să accepte șantajul cu anticipate doar pentru că aceasta convine pe deplin stăpânului său?

Datul din degetul mic al Păpușarului a făcut ca păpușica de la CC să dea semne de existență. Descifrarea mesajului subliminal al mafiei oligarhice ar fi o chestiune pe cât de simplistă, pe atât de transparentă: dacă arbitrul Timofti nu fluieră într-o singură direcție, penalizându-l la orice pas pe Filat, atunci băgați de seamă, Păpușarul mai are în buzunar și CC-ul pentru a anula orice decizie defavorabilă votată de Parlament.
Mai mult decat atât, să nu trecem cu vederea faptul că în preziua examinării sesizării deputatului Godea referitor la respectarea votului secret la alegerile din 16 decembrie a președintelui R. Moldova, A.Tănase și M.Ghimpu s-au întâlnit în public la restaurantul Simpozion din Chișinău, unde au luat masa și au discutat în secret, lucru inadmisibil pentru un președinte sau chiar membru al CC a R. Moldova. (a se vedea linkul: http://www.inprofunzime.md/stiri/politic/audio-tanase-confirma-ca-s-a-intalnit-cu-ghimpu-la-o-zi-de-la.html )

Toate acestea denotă faptul că dezmățul politico-juridic al decidenților moldoveni nu are limite și toate acestea pentru că respectivii sunt membri ai unei mafii politico-oligarhice în frunte cu Plahotniuc care le ține umbrela și-i stimulează în a comite acte nesăbuite, contrare voinței poporului, contrare normelor de drept și a  bunului simț.

În aceste condiții, vă solicit, Excelențe, sprijinul și implicarea domniilor voastre în vederea depășirii stării de criză a Republicii Moldova. Consider că o condiționare hotărâtă a partenerilor noștri europeni și americani a finanțării și sprijinirii parcursului European de demafiotizare și decriminalizare a țării ar fi o chestiune salutată de toată suflarea noastră națională. Și acest lucru trebuie să înceapă de la condiția clară că oligarhul Plahotniuc, asupra căruia nu doar că stăruie o stare de suspiciune, ci există o mulțime de documente juridice care-i incriminează, trebuie să plece imediat și necondiționat din toate structurile puterii pentru ca Republica Moldova și poporul ei să aibă o ultimă șansă de a se sprijini pe propria demnitate.

Așa cum am văzut cu toții, inclusiv Excelențele voastre, pentru Păpușar nu există nicio frână, nicio opreliște, nicio autoritate care să-i poată stăvili propriile interese meschine, de răzbunare și de executare publică a oponenților politici.

Acest dezmăț trebuie să fie oprit. Din păcate, statul nostru și poporul R. Moldova  se află în captivitatea mafiei și a sărăciei, a dezinformării și a impasibilității. Vă implorăm să ne întindeți o mână de ajutor pentru a putea să ne salvăm sufletele noastre.

2. Apel către o majoritate constituțională ad-hoc

Am scris zilele acestea un editorial în care spuneam că premierul Filat a murit din punct de vedere politic. Consideram că a bate palma cu diavolul și a te umili în ultimul hal în fața celui pe care l-ai numit infractor și mafiot este o sinucidere politică clară.

Acum, după ce am observat că nici această umilință, cumva impusă și din exterior nu a fost suficientă pentru poftele și orgoliul Păpușarului, Vlad Filat are șansa să fie resuscitat. Tubul lui de oxigen salvator se cheamă demnitate și fler politic.

Filat are șansa să-și șteargă cenușa de pe cap și să aducă în ordine ceea ce a dărâmat vinerea trecută. Legislația electorală trebuie adusă la normalitate, așa cum au sugerat și cei mai înalți demnitari europeni. Mai mult decât atât, a venit timpul, pe ultima sută de metri, ca parlamentul să purceadă neîntârziat la decriminalizarea Republicii Moldova, pentru a pregăti terenul unor alegeri anticipate libere și corecte.

În această ordine de idei, așteptăm o reacție adecvată a lui Vlad Filat și a PLDM, a lui Vladimir Voronin și a PCRM, a deputaților afiliați sau neafiliați care înțeleg că o asemenea stare de lucruri nu mai poate fi tolerată!

Dacă acest lucru nu se întâmplă, degeaba e să cerem ajutor prietenilor noștri din străinătate.

Fără această lustrație politică, fără curățirea instituțiilor statului și scoaterea lor din captivitatea mafiei și a păpușarului atotputernic, vom rămâne zeci de ani la cheremul banditismului politico-juridic și al fărădelegii.

Dacă acest lucru se întâmplă, sunt absolut sigur că cetățenii deveniți liberi ai acestei țări vor avea discernământul să facă alegerea corectă și să răsplătească, electoral, efortul și sacrificiul forțelor politice care ne vor salva din captivitatea criminalilor dezlănțuiți.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

1 COMENTARIU

  1. Da Dle Nastase, aveti perfecta dreptate, dar mujikul din Colonita nu este deacord cu Dvs si spune ca Filat trebuie sa dispara din viata politica a Tarii! Mai mare prost Moldovan nici ca se putea! Sub paravanul unionismului el procedeaza ca si roscatul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri