8.3 C
Chișinău
vineri, septembrie 24, 2021

Un alt ex-ministru român, condamant la închisoare

Must read

Comentarii recente

ioan-codrut-seres-586x319Fostul ministru al Economiei din România, Codruţ Şereş, a fost condamnat luni, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul “Hidroelectrica”.

În plus, lui Codruț Șereș i s-a interzis pe o durată de 2 ani exercitarea unor drepturi civile, printre care și cea de a fi ales într-o funcție publică, transmite Agerpres.

În același dosar au fost condamnați membrii din fosta sau actuala conducere a Hidroelectrica: Eugen Pena (director general) — 5 ani închisoare cu executare; Traian Oprea (director general) — 5 ani cu executare; Nicolae Opriș (șef serviciu) — 4 ani cu executare; George Asan (director Direcția furnizare) — 4 ani cu executare; Victoria Geormăneanu (director economic) — 4 ani închisoare cu suspendare și Iosif Georgeta (director economic) — 4 ani cu suspendare.

Fostul ministru al Economiei Codruț Șereș și cei șase membri din fosta conducere de la Hidroelectrica au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT pe 30 septembrie 2011.

Activitatea infracțională a vizat modalitatea de contractare a cantităților de energie electrică rezultate din producția proprie și din achizițiile de la alți producători, în condiții total nefavorabile societății și a condus la imposibilitatea asigurării, în anumite perioade de timp, a rezervei de putere necesare funcționării în siguranță a Sistemului Energetic Național— ramură strategică a economiei naționale, aspect de natură să submineze economia națională.

În sarcina lui Codruț Șereș se reține că, în calitate de ministru al Economiei și Comerțului, a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii SC Hidroelectrica SA, prin nedenunțarea și omisiunea sesizării organelor judiciare a faptelor ilicite de care a luat cunoștință prin natura funcției deținute, a dispus efectuarea de modificări asupra materialul realizat de Corpul de Control și nu a luat măsurile care se impuneau pentru ca activitatea Hidroelectrica să se deruleze în mod legal.

Codruț Șereș a fost Ministru al Economiei în 2005, în guvernul Tăriceanu. El a fost propus la această funcție de către Partidul Conservator, condus la acea vreme de Dan Voiculescu.

Numele lui Șereș mai figurează și în alte dosare penale.

sursa: independent.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri