UE-drapelPreședintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk și liderii a 28 de state europene au semnat astăzi partea politică a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. La ceremonie a fost prezent și președintele României, Traian Băsescu.

Ucraina l-a împuternicit pe premierul interimar Arseni Iaţeniuk să îşi pună semnătura pe document.

După cum relatează Realitatea, partea economică a acordului va fi semnată mai târziu. În noiembrie anul trecut, Viktor Ianukovici, preşedinte al Ucrainei la acea vreme, a refuzat semnarea Acordului în favoarea unor legături mai strânse cu Rusia.

Decizia a declanşat un val de proteste fără precedent la Kiev care s-au încheiat cu schimbarea clasei politice. Între timp, Rusia şi Occidentul trec prin cele mai tensionate momente de la sfârşitul Războiului Rece după ce Moscova a anexat Crimeea.

Potrivit declarației președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, Republica Moldova va semna Acordul cu UE pînă în iunie 2014.

Menționăm că documentul conține șapte capitole, cîteva anexe și protocoale. Capitolele informează despre Principiile Generale; Cooperarea Politică și Politicile de Securitate și Afaceri Externe; Libertatea Justiției și Securitate; Cooperarea Sectorială și Economică; Comerțul și Temele ce țin de Comerț (DCFTA); Cooperarea Financiară inclusiv Prevederile Antifraudă, precum și Prevederile Instituționale, Generale și Finale.

(147 accesari)