marsul-tricolorului-chisinau1-e1431586052112Tinerii de la Chișinău consideră că expulzarea lui George Simion reprezintă o încercare a autorităților de a-i intimida pe organizatorii manifestației ample care va avea loc pe 16 mai în Piața Marii Adunări Naționale. ,,Nu putem fi toți escortați la vamă și expulzați”, au precizat aceștia în cadrul unei conferințe de presă.

În viziunea activiștilor pentru Unire de la Chișinău, măsura autorităților Republicii Moldova, de a-l declara indezirabil pe președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012 este una ilegală, deoarece toate procedurile prevăzute de lege au fost încălcate. George Simion nu a fost înștiințat cu 24 de ore înainte de a fi escortat la graniță în legătură cu măsura luată și cu motivele care au stat la baza acestei decizii.

,,Toate activitățile pe care le poartă autoritățile sunt măsuri de intimidare a organizatorilor manifestației din 16 mai. Pe noi ne încurajează și mai mult. Guvernarea criminală va cădea cu siguranță. Noi suntem cei care vin cu propuneri de soluționare concretă a problemelor, iar unica soluție este Unirea cu România. Securitatea națională este securitatea tuturor cetățenilor Republicii Moldova sau a politrucior care vor să își păstreze fotoliile și să fure miliarde?”, a declarat Anatol Ursu, reprezentant al Mișcării Civice Tinerii Moldovei, co-organizator al marșului de pe 16 mai.

,,George Simion și Acțiunea 2012 s-au remarcat prin donații de carte, școli de cultură și afirmare românească pentru elevii și cadrele didactice din Republica Moldova, prin excursii pentru tineri în Țară. Românismul nu este pericol pentru Republica Moldova”, a precizat Vlad Bilețchi.  De asemenea, acesta și-a exprimat nedumerirea cu privire la lipsa de reacție a autorităților în raport cu adevărații infractori care umblă liberi și nestingheriți prin Republica Moldova: cei responsabili de furtul de la bănci, de atacurile raider, și torționarii de la 7 aprilie 2009. ,,De ce adevărații infractori nu sunt îndepărtați sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova?”, s-a întrebat Bilețchi. ,,Cei de la guvernare ne cred slabi de înger, trebuie să arătăm că suntem uniți, că nu putem fi speriați de această interdicție, nu ne pot îndepărta pe toți, escorta în afara granițelor”, a punctat acesta.

În același context, Anatol Ursu a anunțat că după manifestația de pe 16 mai, Tinerii Moldovei vor prezenta planurile detaliate pentru soluționarea problemelor acute cu care se confruntă toată populația Republicii Moldova.

,,Mișcarea unionistă se află în permanentă ascensiune, iar asta prejudiciază interesele politicienilor corupți. Dreptatea și adevărul nu pot fi declarate indezirabile, dreptatea și adevărul ne aparțin nouă, poporului Republicii Moldova”, a concluzionat Anatol Ursu.

Sursa: infoprut.ro

 

(99 accesari)