Dron IonIon Dron, torționarul Glasului Națiunii a recidivat! După ce a semnat pe unde a putut că niște oameni de afaceri au fost jefuiți de Plahotniuc, acum acest servitor al regimului Sangheli lovește în oamenii care vor schimbarea. De ce faci chestia asta, paznic al oligarhiei, om al luminii furate?

(Imediat ce s-a aflat vestea despre implicarea avocatului Dron în dosarul Norma, rețelele de socializare se topeau de indignare. Iată o scurtă conversație, relevantă și civică, despre aspectul moral al implicării unui “justițiar” înflăcărat într-un dosar contrafăcut, menit să jefuiască bugetul statului, implicit pe noi, contribuabilii de… 140 000 000 de lei!)

Vasile Năstase: Materialul de la știrile Jurnal TV despre jaful din dosarul Norma m-a șocat! Ce încrengături mafiote, ce dezmăț, cum umblă hienele să pună botul pe 140 milioane de lei! Berlinski, Poalelungi din zona Păpușarului, acum apare Efrim cu unchiul său, administrator la Norma, din zona lui Filat! Cireașa de pe tort e avocatul Dron, apărut din senin, parcă, în favoarea Norma. Ce rușine, domnule Dron, care ai judecat dosarul Glasul în 1994, atacat, ca niște șacali sadea, de agrarienii Diacov, Andronic, Zabunov, Angheli, Moțpan și le-ai dat câștig de cauză în mod ilegal!!! Nu am putut merge la CEDO, pentru că RM nu era parte atunci a Convenției, din păcate! Și asta după ce mai multe complete de judecată au refuzat să comită porcăria împotriva primului ziar în grafie latină, considerînd dosarul unul mai mult decît politic, și asta după ce judecătorul Ion Corolevschi, actualmente de la CSJ, a refuzat să judece o parodie politică nemaipomenită.

Am crezut că Ion Dron s-a schimbat, e altcineva. Am greșit. Rușine, domnule Dron! Voi căuta bani pentru a edita o carte, am toate materialele procesului, să vadă și lumea cum unii vorbesc ca niste justițiari, pe la televiziuni, dar procedează ca cei pe care-i critică, ca să fiu elegant, aievea!

 

Actualizat              

(127 accesari)