74999Pedepsele disciplinare precum mustrările și atenționările vor fi înlocuite cu tăierea salariilor. Astfel, judecătorii vor fi remunerați cu 15-30% mai puțin, timp de trei luni sau chiar pînă la un an, în condițiile în care vor avea abateri de la normele legale. Proiectul de lege cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor a fost aprobat astăzi de Parlament în prima lectură.

Potrivit documentului modificat, termenul de prescripție s-a mărit de la un an la cinci ani. Totodată, se menționează că cinci membri ai Colegiului Disciplinar vor fi aleși la Adunarea Generală a Judecătorilor, iar patru membri din rândul societății civile.

„Sistemul răspunderii disciplinare a judecătorilor trebuie să asigure că orice abatere să fie examinată și sancționată. Totodată, acest sistem nu trebuie să admită posibilitatea interferenței cu activitatea judecătorilor”, a declarat ministrul Justiției, Oleg Efrim.

Opoziția comunistă a criticat. Deputatul Artur Reșetnicov a declarat că aceste proiecte sunt propuse în ajunul perioadei electorale și a Summitului de la Vilnius, iar porcul în ajun nu se îngrașă.

Precizăm că și preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, dar şi şeful de la Consiliul Superior al Magistraturii, Nichifor Corochii, s-au declarat împotriva sancțiunilor pecuniare pentru judecători.

 

(181 accesari)