RecensamantPopulaţia stabilă a Republicii Moldova este de 2.913.281 de persoane, fiind incluse și persoanele plecate peste hotarele țării, dintre care 1.502.703 sunt femei, potrivit rezultatelor preliminare ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2014.

Biroul Național de Statistică arată într-un comunicat de presă că din datele preliminare centralizate rezultă că populaţia stabilă a Republicii Moldova este de 2.913.281 de persoane.

Populaţia feminină este majoritară, reprezentând 1.502.703 din populaţia stabilă preliminară. Totodată, în republică locuiesc 1.410.578 de bărbați, iar aportul de masculinitate pe țară constituie 94 de bărbați la 100 de femei.

În mediul urban au fost recenzate 995.227 de persoane și 1.918.054 persoane în mediul rural, astfel se constată menținerea preponderenței populației rurale a țării, care este de 65,8% față de 34,2% în mediul urban.

recensamant 1Localitățile cel mai dens populate s-au înregistrat în raioanele Cantemir, Criuleni, Telenești cu o pondere de populație rurală de peste 90%.

Grupate după numărul populaţiei recenzate, 7 raioane au înregistrat sub 50 mii locuitori, respectiv 9,0% din populaţia ţării, 21 de raioane aveau o populaţie cuprinsă între 50-100 mii de locuitori concentrând 51,1% şi doar 4 raioane şi UTA Găgăuzia au depăşit 100 mii locuitori reprezentând 19,4%. Din totalul de 2.913 mii persoane, 20,5% se regăsesc în municipiile Chişinău şi Bălţi, respectiv 493 de mii şi 105 de mii persoane.

Totodată în 8 localități din 7 raioane la recensământ nu a fost înregistrată nicio persoană, iar în alte 8 localități din componența raioanelor Căușeni și Dubăsari recensământul populației și al locuințelor nu a putut fi efectuat din motiv că se află sub jurisdicția UAT Stânga Nistrului, potrivit Biroului Național de Statistică.

Sursa:independent.md

(124 accesari)