cine-este-noul-candidat-la-functia-de-procuror-general--corneliu-gurin-1366269497Candidatul lui Marian Lupu la funcția de Procuror General a fost votat astăzi în Parlament. Deputații au păreri împărțite despre noul șef de la Procuratură.

Mihai Ghimpu nu-l agreează pe Corneliu Gurin întrucît nu i s-a cerut părerea. „Nu voi agrea ca lucrurile sa fie scoase din sac şi puse pe masă. Lucrurile trebuiau discutate ca între foștii colegi, eu niciodată nu susţin ceea ce nu se discută cu noi, înseamnă că e ceva la mijloc”, a replicat liberalul.

În același sens s-a exprimat și Igor Dodon. „Noi nu vom vota candidaţii partidelor din AIE la diferite funcţii, indiferent dacă este vorba despre procurori, miniştri sau alţi şefi”, a avertizat socialistul.

Mai puțin deranjat s-a arătat Vladimir Voronin. Comunistul a spus: „Noi ştim că a fost un candidat propus de Comisia specială a Parlamentului şi mai departe nu cunoaştem situaţia. La noi în Moldova se întâmplă multe bazaconii, programate şi dirijate de mafia respectivă”.

„Este important că a fost întrunit numărul de voturi necesare pentru ca dânsul să fie votat. Acest lucru înseamnă că a întrunit toate condițiile necesare. Dacă nimeni din colegi nu au avut întrebări, înseamnă că este o candidatură bună”, a declarat premierul în exercițiu, Vlad Filat.

Deputatul neafiliat, Sergiu Sîrbu a susținut candidatura lui Gurin. Cu referire la experiența lui profesională, Sîrbu a declarat că „ar face faţă acestei funcţii în stat. Are o experienţă bogată în jurisprudenţă. Dacă se va debarasa de influenţa politică, ar putea fi un candidat şi un procuror bun”.

Noul Procuror General a declarat că este onorat să îndeplinească această funcție și promite să schimbe situația în domeniu. „Este o mare onoare pentru mine. Nu am acceptat-o din start. Am decis să-mi asum această responsabilitate pentru a schimba situația nu doar în PG, dar în general în organele de drept din țară”, a remarcat Gurin.

Corneliu Gurin a fost votat în Parlament astăzi, de către deputații democrați, liberal-democrați, neafiliații Sergiu Sîrbu, Mihai Godea și grupul lui Vadim Mișin.

(420 accesari)