14 C
Chișinău
sâmbătă, octombrie 23, 2021

Povestea elevului care a inventat ochelarii revoluţionari pentru nevăzători

Must read

Comentarii recente

Povestea_elevului_care_a_inventat-265c4374ab815c5bd2a285f5ca21f07eUn adolescent de 17 ani din Deva îşi doreşte să le vină în ajutor nevăzătorilor din întreaga lume cu un dispozitiv care are toate şansele să înlocuiească bastonul alb şi câinii de sprijin. Invenţia lui Cristian Dragomir a ajuns pe locul I la o competiţie de inventică susţinută de gigantul Microsoft.

Pasionat de tehnologie şi dornic să îi ajute pe cei din jurul său, Cristian Dragomir, un elev din clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional Decebal din Deva, a creat un dispozitiv care a uimit juriul unui concurs organizat de corporaţia Microsoft.

În aprilie, cu ochelarii cu senzori, care îi pot ajuta pe nevăzători să se orienteze, Cristian Dragomir a obţinut premiul I la faza naţională a concursului „Imagine Cup”, organizat de Microsoft. Inovaţia sa, la care a lucrat împreună cu prietenul său Cornel Amariei, a fost premiată în cadrul secţiunii  „World Citizenship”, al cărui scop a fost crearea celui mai bun software destinat rezolvării problemelor sociale.

„Dispozitivul, pe care eu l-am denumit Vizium, funcţionează relativ simplu. Pe ochelari sunt montaţi senzori de mai multe tipuri, care se completează unul pe celălalt. Aceşti senzori au menirea de a citi mediul înconjurător, de a citi distanţa faţă de obiecte, care este calculată şi transmisă unor motoare de vibraţii. Persoana care poartă acest dispozitiv va simţi, prin vibraţii, apropierea de obiectele din jurul ei şi conturul acestora. Nu va vedea culori, dar va putea aproxima distanţa la care se află de obiectele din jurul său”, a explicat Cristian Dragomir, care, în prezent, lucrează la perfecţionarea ochelarilor cu senzori pe care i-a conceput.

Ideea: leac pentru un apropiat

Ideea unui astfel de obiect i-a venit în urmă cu doi ani, când era elev în clasa a-VIII-a. Un prieten de-al bunicului său este nevăzător, iar Cristian s-a gândit că l-ar putea ajuta, folosindu-se de pasiunea sa pentru ştiinţă. A vrut să găsească o alternativă mai comodă bastonului alb şi a câinilor de sprijin. „Îmi doream să particip la un concurs de proiecte ştiinţifice şi tema unui astfel de dispozitiv mi s-a părut bună. Nu am pus-o la acea vreme în aplicare, pentru că nu aveam cunoştinţele şi instrumentele necesare. Am rămas, însă, cu gândul la tema aceea, iar din toamna anului trecut am început să lucrez la prototipul device-ului pentru nevăzători”, ne-a spus adolescentul.

Ochelarii cu senzori i-a creat cu ajutorul prietenului său Cornel Amariei, student la Universitatea Jacobs, din oraşul german Bremen. Acesta l-a ajutat să îşi procure o parte din piese, pe care altfel nu le-ar fi găsit în România. A lucrat apoi, timp de o lună, la inovaţia sa, pe care a ales-o ca proiectul ştiinţific cu care să se înscrie în faza naţională a competiţiei Imagine Cup, organizată de Microsoft.
Deşi ochelarii speciali au fost creaţi pentru nevăzători, Cristian a ales să îi testeze pe propria persoană. „Mi-am pus ochelarii şi m-am mişcat în cerc, pentru a-mi pierde din simţul orientării. Apoi, m-am lăsat în voia lor. Primul test a eşuat, pentru că matricea ochelarilor cu senzori era inversată, iar eu percepeam obiectele din stânga ca fiind în dreapta, astfel că m-am lovit cu capul de o uşă. Apoi, am făcut ajustările de la laptop, iar rezultatul a fost cel aşteptat. Urmează să mai testez device-ul Vizium pe persoanele nevăzătoare, pentru a afla în ce măsură aceştia le pot îmbunătăţi viaţa”, spune tânărul.

Îşi va realiza visul în Germania

Premiul obţinut la competiţia naţională de tehnologie Imagine Cup, care, la nivel mondial a adunat în acest an la nivel mondial circa 100.000 de proiecte, i-a dat curaj lui Cristian Dragomir, iar adolescentul îşi doreşte ca ochelarii săi să fie doar începutul unor mari succese. „M-am gândit şi la posibilitatea unei afaceri cu astfel de ochelari. Nu sună plăcut acest termen, de afacere, pentru că te duce cu gândul la a profita de pe urma afecţiunilor semenilor mei. Însă vreau să îl aduc publicului, după ce va fi testat riguros pentru ca oamenii care au nevoie de el să aiba şansa la o viaţă normală”, a relatat Cristian.

Adolescentul din Deva crede, însă, că România nu îi oferă suficiente motive să îşi dorească să rămână în ţară. De aceea, spune el, peste doi ani, când va termina liceul, va pleca din ţară pentru a-şi continua studiile în Germania sau Austria. „În Germania au plecat mai mulţi dintre colegii mei care au terminat secţia de germană de la „Decebal”. Şi, bineînţeles, le-a fost mult mai bine să rămână să studieze şi să muncească acolo. Eu mi-am petrecut vacanţele în Germania şi am ajuns la concluzia că acolo mi se oferă mult mai multe posibilităţi de a avea succes în ceea ce vreau să fac eu, adică să creez o tehnologie care să ne facă viaţa mai bună”, a spus Cristian. Deveanul adaugă că îşi va lua şi părinţii cu el, dacă va reuşi să prospere în Occident.

Pasionat de mic de robotică

Cristian Dragomir este pasionat din copilărie de robotică şi tehnologie. A început prin a participa la cercurile şcolare dedicate ştiinţei, iar de-alungul timpului a creat mai mulţi roboţi cu care a participat la concursuri. Cel mai premiat dintre ei a fost un braţ robotic, care imită câteva dintre mişcările braţului uman. L-a numit Explorer I, iar unul dintre scopurile pe care a vrut să i le dea a fost cel de a fi un ajutor pentru persoanele cu handicap. Roboţelul putea fi controlat de la distanţă, prin voce. Iar în versiunea îmbunătăţită, acesta avea un braţ funcţional care putea fi controlat din mişcarea mâinii. „Lucrul la aceste proiecte m-a făcut să îmi dau seama de utilitatea pieselor pe care noi le putem face pentru ceilalţi”, a spus Cristian. Adolescentul este pasionat de ştiinţă, iar părinţii săi l-au încurajat, cumpărându-i piesele de care avea nevoie în proiectele sale.

sursa: Adevărul

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri