13.3 C
Chișinău
sâmbătă, octombrie 16, 2021

Percheziții de amploare la medici și farmaciști din București și șapte județe  

Must read

Comentarii recente

 

dna-critica-modificarile-codului-penal-238978Procurorii DNA au descins la mai mulţi medici şi famacişti din şapte judeţe, dar şi din Capitală.

Procurorii DNA vizează mai mulți medici oncologi dar și farmaciști, potrivit unor surse. Percheziții se desfășoară la domiciliul acestora și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sălaj, Institutul Oncologic Ion Chiricuță din Cluj-Napoca și la un cabinet oncologic de la Spitalul Județean Sibiu.

Medicii în cauză sunt suspectați de fapte de corupție ce ar fi avut loc între 2012 și 2015. Ei ar fi luat mită de la mai mulți producători de medicamente și distribuitori de aparatură medicală pentru a le facilita câștigarea anumitor contracte.

Potrivit acelorași surse, firme de medicamente le ofereau unor medici din cadrul spitalelor județene din Mureș, Sălaj, Sibiu, Bistrița-Năsăud și Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane și congrese internaționale, acoperind și cheltuieli personale ale medicilor care participau la aceste evenimente, condiția era să prescrie medicamentele scumpe pentru cancer pe care aceste firme le distribuiau.

Astăzi nu vor fi audieri, ci doar se vor ridica documente, potrivit unor surse.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012 – 2015.

În cursul zilei de 28 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 61 de locații situate în municipiul Bucureşti şi județele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicatul DNA.

Sursa:digi24.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri