Pastele BlajinilorPaştele Blajinilor (din prima zi de luni de după săptămâna luminoasă a Paştelui) este una dintre sărbătorile precreştine, cu origini care se pierd în timp.

Se spune că Blajinii sunt chiar primii oameni, moşi-strămoşii, cei care ar fi participat la facerea lumii. Se mai spune despre blajini că susţin pilonii pe care se sprijină Pământul.
Dincolo însă de legende, mai trebui spus că blajinii au fost adoptaţi de creştinism pentru calităţile lor morale: buni, blânzi, simpli şi înţelepţi.

Paştele Blajinilor nu este însă doar o metaforă. În această zi se face praznic pentru cei plecaţi în lumea de Apoi, se depun ofrande pe morminte, se fac pomeni în cimitire, pentru că se spune că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor se pot bucura de mâncărurile pregătite de familii special pentru ei. Paştele Blajinilor mai este cunoscut şi ca Prohoadele, Lunea Morţilor sau Paştele Morţilor.

(103 accesari)