8.3 C
Chișinău
vineri, septembrie 24, 2021

Opoziţia pro-europeană: Respectul oamenilor nu se câştigă prin intimidări şi teroare

Must read

Comentarii recente

După ce protestul de duminică a fost prezentat în mare parte în presa controlată de liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, ca fiind unul violent în urma căruia câţiva poliţişti ar fi avut de suferit, liderii partidelor de opoziţie, Maia Sandu şi Andrei Năstase au ţinut o conferinţă de presă pentru a infirma aceste falsuri.

Preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase a specificat că pe parcursul a două săptămâni, grupul de iniţiativă care s-a ocupat de organizarea protestului de duminică a fost în permanenţă urmărit de către structurile statale şi paramilitare ale lui Plahotniuc. Acesta a punctat că cel puţin patru seturi de echipamente de sonorizare au fost sechestrate înainte de organizarea evenimentului din 17 septembrie.

„Din păcate, surprinşi, poliţiştii nu au ştiut să reacţioneze cu demnitate, şi atunci când am ajuns la Televiziunea Naţională au bruscat oamenii, iar două doamne au avut de suferit din cauza gazelor lacrimogene, fiind nevoie de intervenţia ambulanţei. În presa monopolizată de Plahotniuc au apărut ştiri false cum că un microbuz ar fi intrat în mulţime. Este un lucru fals”, a declarat Năstase.

La rândul său, preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu a menţionat că ajunşi la Teleradio-Moldova (TRM), conducerea acestei instituţii a refuzat cererea protestatarilor de a transmite live protestul care avea loc în acel moment.

„La Televiziunea Naţională ne-a fost refuzata cererea de a prezenta în emisie directă ce s-a întâmplat. Televiziune Naţională a dat în direct doar protestul din faţa Parlamentului, iar atunci când am ajuns la TRM nu au mai vorbit despre acest lucru, evident că holdingul lui Plahotniuc tot nu au menţionat despre acest lucru, în schimb a vorbit despre faptul că noi am protestat la sediul Uniunii Europene. Foarte multe încercări din partea holdingului şi a televiziunii publice de a induce oamenii în eroare”, a subliniat Maia Sandu.

Prezenţi în faţa Televiziunii Naţionale, cei doi lideri ai opoziţiei pro-europene, cu susţinerea cetăţenilor prezenţi la protest, au solicitat o oră de emisie directă pe săptămână. Timp de cel puţin trei ore cât s-au aflat în faţa instituţiei nu au primit nici un răspuns, anunţând astfel pentru ziua de duminică, 24 septembrie, un nou protest, în faţa TRM, în cazul în care până vineri nu vor primi un răspuns pozitiv în acest sens.

Notabil este faptul că deşi la protestul de duminică nu au fost observate violenţe din partea protestatarilor, decât cele din momentul în care poliţiştii au dat buzna peste microbuzul pe care se aflau boxele pentru sunet, reporteriţa Canal 2 i-a întrebat pe Andrei Năstase şi pe Maia Sandu dacă îşi asumă consecinţele din urma violenţelor de la protestul de duminică.

„S-a vrut o provocare şi dacă a existat o intenţie, aceasta nu a fost decât în mintea lui Plahotniuc şi a celor care se tem de schimbare în Republica Moldova. Oamenii care au venit la protest nu au venit violenţi. Cel mai grav în tot circul pe care ni-l organizează guvernarea este tupeul cu care Plahotniuc crede că oamenii din Republica Moldova sunt nişte proşti. Această sfidare, batjocură la adresa cetăţenilor noştri, eu nu pot să o înţeleg.”, a explicat Andrei Năstase.

Totodată, Maia Sandu a punctat că „guvernarea îşi doreşte foarte mult să provoace protestatarii, doar că le va fi un pic mai greu. Mesajul nostru către guvernare este că respectul oamenilor nu se câştigă prin intimidări şi teroare”.

Sursa:epochtimes-romania.com

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri