74999Pronunţarea unei decizii în cazul controversatului dosar Norma în care statul riscă să piardă peste 130 de milioane de lei a fost amânată. Motivul: avocatul agentului economic are nevoie de timp pentru a-şi pregăti pledoaria finală. De cealaltă parte, reprezentanţii statului susţin că procesul este tergiversat intenţionat. 

Dubios este şi faptul că pe ultima sută de metri a fost schimbat unul dintre cei trei judecători, care urmează să se pronunţe pe marginea acestui caz. Potrivit unor surse din SIS, noua magistrată implicată în proces va acţiona în favoarea controversatului avocat şi om de afaceri Victor Berlinski, cel care stă în spatele firmei Norma.

Completul de judecători format din Tamara Pelin, Nina Vascan şi Ana Panov a dispus astăzi amânarea şedinţei de judecată la solicitarea avocatului firmei Norma, care a cerut timp pentru a se pregăti de expunerile verbale. Deşi reprezentantul ministerului Justiţiei, care este intervenient în acest proces, a declarat că se încearcă tergiversarea dosarului, acest argument nu a fost luat în calcul.

Ion Dron, avocatul firmei Norma Telecom SRL a declarat că are nevoie de o pregătire și ca are dreptul la această pledorie. Acest consideră că 3 zile este chiar un termen… nu atât de mare și că în mod normal se dă un termen de 15 zile.

Una dintre cele trei magistrate care examinează cazul, şi anume Marina Anton, a fost înlocuită peste noapte cu judecătoarea Nina Vascan. Potrivit unei scrisori venite pe adresa redacţiei noastre în care se face referire la informaţii din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Nina Vascan ar avea rolul de a acţiona în favoarea avocatului Victor Berlinski, cel care dirijează acţiunile firmei Norma.

Judecătoarea nu a comentat deocamdată acuzaţiile. Contactat de Jurnal TV, Berlinschi a declarat că nu o cunoaşte pe Nina Vascan. Am încercat să aflăm de la preşedintele completului de judecători Tamara Pelin cine a luat decizia să o înlocuiască pe magistrata Marina Anton, dar nu ne-a oferit multe detalii. Pelin a fost scurtă în declarații: „Nu pot sa va răspund. Mie mi s-a dat încheierea preşedintelui unde este scris completul de judecată.”, a declarat aceasta pentru Jurnal TV.

Am încercat să obţinem un răspuns şi de la preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, dar nu ne-a primit în birou.

În aceste condiţii, reprezentanţii statului care participă în proces spun că suma de peste 130 de milioane de lei solicitată ca prejudicii de către Norma este exagerată şi neîntemeiată. Reprezentanți de la Calea Ferată au declarat că în condițiile în care Norma nu a finisat lucrările aceștia nu puteau să aibă așa un volum de cheltuieli și pierderi.

Precizăm că firma Norma, reprezentată de Victor Berlinski, a cerut despăgubiri de 10 milioane de euro, după ce acum câţiva ani i s-a refuzat să instaleze fibră optică în zona Gării. Judecătorii de la noi au refuzat să achite asemenea daune, iar Berlinski a mers la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, Republica Moldova era reprezentată de prietenul său Mihai Poalelungi. CEDO a dat câştig de cauză firmei Norma pe motiv că nu ar fi avut parte de un proces echitabil în ţară. Curtea, însă, nu a dispus achitarea unor daune.

Dosarul a revenit astfel în Moldova cu o cerere de despăgubiri ceva mai mică – 7,5 milioane de euro, aproximativ 130 de milioane de lei. Iniţial cauza a ajuns pe masa unui alt apropiat de-al lui Poalelungi – finul de cununie al acestuia, preşedintele Judecătoriei Râşcani, Oleg Melniciuc. Acesta, însă, s-a retras de la examinarea dosarului, după ce presa a mediatizat conflictul de interese. Ulterior, un alt judecător din prima instanţă a obligat statul să achite peste 26 de milioane de lei în favoarea agentului economic. Decizia, însă, a fost contestată de reprezentanţii Norma la Curtea de Apel Chişinău, care speră să ia toţi banii.

În scrisoarea venită pe adresa redacţiei se mai spune că Ministerul Justiţiei este interesat ca pretenţiile firmei Norma să fie satisfăcute, chiar dacă în acest dosar instituţia are calitate de pârât şi reprezintă interesele statului. Autorul scrisorii face referire la o înţelegere dintre ministrul Justiţiei Oleg Efrim şi reprezentanţii Norma precum că o parte din banii câştigaţi vor fi folosiţi în campania electorală de Partidul Liberal Democrat. Solicitat să comenteze învinuirile, ministrul Justiţiei Oleg Efrim a refuzat. Totuşi este cert faptul că Efrim este rudă cu administratorul firmei Norma, Constantin Marin. Relaţia de rubedenie a fost confirmată de cei doi anterior.

Precizăm că Jurnal TV a trimis solicitări privind investigarea cazului Norma Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupţie, Centrului Naţional Anticorupţie şi Serviciului de Informaţie şi Securitate. CNA a informat Jurnal TV despre faptul că materialele acumulate vor fi trimise spre examinare în cadrul unui proces penal, iar Serviciul de Informaţii şi Securitate a răspuns că va sta la dispoziţia CNA-ului pentru a furniza informaţii.

Vă prezentăm mai jos întreaga scrisoare venită pe adresa redacției:

NON COMBATUL MINISTERULUI JUSTIȚIEI ÎN CAUZA NORMA

SIS, fiind informat direct, referitor la punerea în aplicare a unor scheme financiare frauduloase de sustragere a mijloacelor bănești din bugetul de stat cu implicarea unor înalți factori de decizie, printre care președintele Curții Surpreme de Justiție, Președintele Statului, beneficiar final fiind controversatul om de afaceri Victor Berlinski, implicat în perioada anilor 1993-1995 în scheme internaționale de spălare a banilor, a demarat acțiuni de colectare a informației și preluare analitică.

În rezultatul prelucrării informațiilor acumulate pe căi operative s-a constatat că schema criminală de sustragere a mijloacelor bănești din bugetul de stat, pusă în aplicare de Victor Berlinski este promovată prin intermediul instituțiilor statului, controlate de persoane direct cointeresate sau afiliate beneficiarului final, similar cazului de sustragere a mijloacelor bănești din bugetul de stat de către Pantelei Sandulachi.

S-a constatât că administratorul și asociatul „NORMA Telecom”, beneficiar real al căreia este Victor Berlinski, societate care a intentat o acțiune în justiție împotriva Ministerului Finanțelor al RM, Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor, Ministerului Justiției și ÎS „Calea Ferată din Moldova” privind încasarea din bugetul de stat a sumei de 137.292.201 lei cu titlu de venit ratat și dobânzi la venitul ratat, este persoană afiliată ministrului justiției, Oleg Efrim cu care se află în raporturi de rudenie, fapt confirmat public de însăși Constantin Marin în cadrul unui interviu.

Pretențiile NORMA Telecom față de Guvernul R. Moldova se întemeiază exclusiv pe raportul de constatare tehnico-științifică nr. 1831 din 22 august 2011, întocmit de către Centrul Național de Expertiză Judiciară din cadrul Ministerului Justiției.

Astfel, hotărârea judiciarp, pronunțată de Judecătoria Râșcani, judecător Papuha S, privind încasarea de la bugetul de stat în favoarea Norma Telecom a sumei de 26.393.880,37 lei prejudiciu material, precum și pe apelul declarat de Norma Telecom se întemeiază în exclusivitate pe raportul de constatare tehnico-științifică și necombatarea acestuia de către participanții la proces, fapt indicat expres în cererea de apel.

Astfel reprezentanții instituțiilor statului, cunoscând abuzurile admise de expertul Centrului Național de Expertiză, subordonat Ministrului Justiției, Oleg Efrim care prin intermediul lui Constantin Marin are un interes direct în proces, nu întreprind nicio acțiune procesual-civilă de combatere a raportului de constatare tehnico-științifică, inclusiv numirea unei expertize judiciare, audierea raportului etc, manifestând o evidentă pasivitate procesuală în favoarea Norma Telecom, acțiuni calificate de Codul Penal drept neglijență în serviciu.

În conformitate cu prevederile art. 148 al CPC, pentru elucidarea unor aspecte din domeniul științei, tehnicii, meșteșugurilor și alte domenii, apărute în proces, care cere cunoștințe speciale, instanța dispune efectuarea expertizei, la cererea părților sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu. Actele reeviziei, ori ale inspecției departamentale, precum și raportul scris al specialistului, nu pot înlocui raportul de expertiză și nici exclude necesitatea efectuării expertizei în aceiași problemă,

În cazul dat, nici una din părți, în special Ministerul Justiției, care se află în conflict de interese, nu a solicitat numirea expertizei în modul stabilit de lege și nici nu a combătut cu probe similare, raportul de constatare tehnico-științific, acționând în favoarea Normal Telecom SRL.

Similar cazului P. Sandulachi, SRL Normal Telecom fiind favorizată de instituțiile statului cu implicarea directă a ministrului Oleg Efrim, în temeiul unei decizii judiciare executorii, emise de Curtea de Apel Chișinău, urmează de a încasa din bugetul de stat 137.292.201 lei sume de bani care imediat vor fi transferate prin intermediul BC „Moldinconbank” SA unor pretenși creditori externi localizați în jurisdicții off-shore, existența cărora este deja indicată în actele dosarului judiciar. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție, mimând un proces de înfăptuire a justiției în vederea excluderii acuzațiior de afiliere dintre M. Poalelungi și V. Berlinski și crearea aparențelor de înfăptuire a justiției, va casa decizia Curții de Apel Chișinău cu întoarcerea executării.

Mijloacele bănești fiind deja transferate în jurisdicția offshore potrivit schemelor financiare elaborate de Mihai Gofman, angajat CNA, persoană afiliată lui Berlinski V, nu vor mai fi posibil de restituit bugetului de stat.

Relatiile de prietenie precum și dependenta financiara a Președintelui N. Timofti, fata de Victor Berlinski, sunt utilizate în vederea asigurarii protecției împotriva investigatiilor penale și speciale, motiv din care expunerea publică a subiectului este unica solutie de contracarare a abuzurilor, funcționarilor publici în detrimentul interesului statului.

Interesul lui Oleg Efrim în cauza „Norma Telecom” precum și actiunile Ministerului Finanțelor sunt determinate de înțelegerile făcute cu V. Berlinski, privind alocarea mijloacelor bănești din contul sumelor sustrase de Ia buget pentru finanțarea campaniei electorale a PLDM. Potrivit unor surse, suma alocatiei constituie 18 milioane lei.

O nuanță importantă în acest caz este și faptul ca în vederea executării proiectului „Norma Telecom” a fast racolată judecatorul Curții de Apel Chișinău, Nina VASCAN, persoană compromisă în mai multe cauze în care a acționat în favoarea grupării de interes condusă de Platon V. din care face parte și Victor Berlinski și care recent a primit distincții de stat pentru merite deosebite în domeniul justiției. De asemenea, Nina Vascan a fost judecătorul care a influențat adoptarea hotărârii în cazul lui Sandulachi și care se face vinovată de decesul judecătorului V. Bogoroș, asupra căruia Nina Vascan deținea control total și-l manipula cu ușurință.

În rezultatul analizei interceptărilor unor discuții private a judecătoarei Nina Vascan (în timp ce aceasta se afla sub influența emoțiilor și remușcărilor) imediat după cazul de deces al judecătorului V. Bogoroș, care în ajunul morții a avut mai multe dicuții cu Nina Vascan s-a constatat că ultima acuza de decesul judecătorului V. Bogoroș gruparea lui Platon, care l-a determinat de a adopta mai multe soluții judiciare ilegale în favoare acestei, acțiuni pentru care V. Bogoroș putea fi demis din funcție.

Din motivul, că judecătorul Nina Vascan a fast persoana care l-a determinat pe V. Bogoroș de a adopta solutiile ilegale în favoarea grupării lui Platon și cazului P. Sandulachi, în ajunul decesului V. Borogoș a petrecut mai multe ore în discuții cu Nina Vascan, careia i-a solicitat ajutorul în solutionarea problemelor cu CSM și care nemijlocit se ocupa de redactarea explicațiilor pentru CSM.

Astfel, Nina Vascan, pe lîngă faptul că a fost vizată în mai multe cauze penale, este extrem de vulnerabila și influențabilă de catre V. Berlinski care deține pârghii de control în cadrul CSM și controlul asupra președintelui Curtii de Apel Chișinău, Ion Pleșca și că N. Vascan a fast perseana care a influențat judecătorul V. Borogoș la adoptarea mai multor soluții judiciare ilegale, care în ultimă instanță datorită sensibilității sufletești, de care N. Vascan cunoștea, au servit motivul decesului judecătorului V. Borogoș.

Nina Vascan, cu toate că a încercat de a se opune proiectului „Norma Telecom” are obligația de a asigura informarea directă a lui V. Berlinski și influențarea judecătorului Pelin cu care Berlinski se află în conflict și a judecătorului A. Panov în adoptarea deciziei de fraudare a Bugetului de Stat. 

Sursa: jurnal.md

(224 accesari)