646x404Turnul Croitorilor din Cluj va găzdui, de vineri, 28 februarie, până sâmbătă, 8 martie, o expoziţie inedită în care vor fi arătate publicului peste 4.300 de mărţişoare. Acestea sunt ale clujencei Marta Bogdan Ingeborg care are cea mai mare colecţie de mărţişoare din ţară.

„Peste 4.000 de mărţişoare în cea mai fascinantă expoziţie de primăvară“, aşa îşi prezintă organizatorii evenimentul. De mâine, 28 februarie, până sâmbătă, 8 martie, clujenii sunt aşteptaţi să admire miile de mărţişoare la Turnul Croitorilor.

Vernisjaul expoziţiei va avea loc vineri, la ora 11.00, la Turnul Croitorilor. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca, Asociaţia Clujul de Altădată, Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor. Coordonatorii evenimentului sunt: Ancuţa-Lăcrimioara Chiş şi Ucu Bodiceanu.

Clujeanca Marta Ingeborg colecţionează mărţişoare de la 19 ani.  Este profesoară la UMF Cluj-Napoca şi nu e prima dată când „scoate mărţişoarele în lume“.

„Am primit foarte multe mărţişoare de la studenţi, de la colegi şi în decursul câtorva ani s-au adunat vreo 600. Cum sunt un om care nu aruncă nimic, într-o zi stăteam cu ele în mână şi mă gândeam ce să fac. Le-am dat jos şnurul şi am început să le aranjez pe cartoane, pe teme. Şi studenţii au început să îmi aducă mărţişoare destul de multe, după aceea am dat şi eu anunţuri prin ziare, am început să şi cumpăr. Aşa că dintre ele, jumătate sunt primite, jumătate sunt cumpărate“, spune colecţionara, citată de revistavip.net.

sursa: adevărul.ro

(242 accesari)