vicaA participat la construcția unui pod în Iran şi are deja proiecte de renovare şi extindere a unui cartier din Paris. Vorbim de o tânără moldoveancă, care şi-a construit o carieră de arhitect de succes în capitala Franței. Acest lucru însă nu a îndepărtat-o de Moldova, ci o motivează să schimbe unele aspecte şi în Republica Moldova.

Moldoveanca Victoria Mogâldea, stabilită de opt ani în Franţa, a reuşit să-şi facă cunoscut numele la Paris, oraş care a cucerit-o de la prima clădire. Acum a ajuns să le proiecteze francezilor casele.

Admisă la Ecole  d’architecture de la Paris, Victoria are rezultatele bune la studii, iar proiectele pe care le-a realizat cu brio au recomandat-o în vederea selectării dosarului său pentru participarea la un concurs internaţional, la care basarabeanca  de 26 de ani a reprezentat Franţa şi a reuşit să ocupe locul doi. Misiunea ei a fost proiectarea unui pod în Iran. Participarea la concursul din Iran a motivat-o să-şi concentreze eforturile în realizarea unui vis, cel de a-şi deschide propriul birou de arhitectură ca să realizeze proiecte internaţionale.

Este fascinată de arhitectura lui Rudy Ricciotti, de modernismul lui Le Corbusier şi o inspiră operele lui  Robert Mallet-Stevens. Este mândră atunci când printre monumentele arhitecturale ale Parisului, poate revedea şi lucrările sale. A creat un cartier în suburbia Parisului, un cartier ecologic cu material şi tehnologie specifică.

Acest proiect, spune ea, vrea să-l implementeze şi acasă, în Republica Moldova. Doreşte să facă schimbări în oraşul în care a crescut, la Chişinău. „În Chișinău, sunt foarte multe panouri de publicitate și acestea ascund arhitectura orașului. La Paris, de exemplu, panourile de publicitate sunt plasate pe străzi auxiliare, nu lângă casele de locuit și nu sunt atât de mari. Visez la Un Chișinău ecologic…”, spune Victoria.

sursa: trm.md

(681 accesari)