protest panoramic 29 noiembrieAstăzi va avea loc un nou miting la Judecătoria Centru pentru a susţine cei patru manifestanţi, care au fost reţinuţi în urma protestului masiv din 24 aprilie.

Familiile protestatarilor, dar şi membrii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr îi îndeamnă pe cetăţeni să fie alături de cei arestaţi şi spun că doar prin unitate adevărul va ieşi la iveală. Începând cu ora 10:00, instanţa va lua o decizie cu privire la prelungirea mandatelor de arestare pe numele celor patru protestatari.

Potrivit avocaţilor, Elena Costiuc de la Judecătoria Centru urmează să decidă dacă mandatele de arestare vor fi prelungite. Acum două luni, judecătoarea a citit hotărârea de a-i plasa pe manifestanţi în arest pentru 30 de zile cu spatele la cei prezenţi în sala de şedinţe.

Amintim că pe 5 mai patru protestatari au fost reţinuţi. Potrivit poliţiştilor, manifestanţii sunt suspectaţi că ar fi fost implicaţi în dezordini în masă şi riscă până la opt ani de puşcărie. Rudele celor reţinuţi spun însă că ei au protestat paşnic şi cred că de fapt poliţia încearcă să-i intimideze pe cetăţenii activi.

Sursa:jurnal.md

(26 accesari)