serghei-lavrovMinistrul rus de externe, Serghei Lavrov, a precizat că încercările Ucrainei de a obține statutul de țară membră a NATO subminează eforturile de oprire a războiului din estul Ucrainei.

Lavrov a declarat că decizia de săptămâna trecută a Kievului, vizând apropierea de NATO, a venit la scurt timp după întrevederea liderilor rus și ucrainean, care a avut ca scop încercarea de a dezamorsa criza, potrivit Agerpres.

„Partea care susține pacea încerca, și încă încearcă, să obțină progresul negocierilor pentru găsirea unei soluții politice la toate problemele fundamentale cu care se confruntă ucrainenii, iar la Kiev, partea care susține războiul face pași clari cu scopul de a submina aceste eforturi”, a precizat Lavrov într-o conferință de presă.

Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk anunța, săptămâna trecută, că executivul de la Kiev va înainta parlamentului un proiect de lege pentru a anula statutul de țară nealiniată și pentru a relua apropierea de NATO, începută de fostul președinte ucrainean Viktor Iușcenko, după Revoluția Portocalie din 2004.

Pe de altă parte, Lavrov a mai afirmat că Washingtonul ar trebuie să-și folosească influența pentru a determina o trecere de la război la procesul de pace în estul Ucrainei.

sursa: realitatea.net

(118 accesari)