klaus iohannisPreşedintele României, Klaus Iohannis, nu poate să-i întâmpine la Palatul Cotroceni pe tinerii unionişti care au pornit pe jos de la Chişinău spre Bucureşti în Marşul lui Ştefan cel Mare

Cetăţeni de pe ambele maluri ale Prutului au refăcut sâmbătă, 11 iulie, Podul de Flori. Tinerii unionişti care au pornit pe jos din Chişinău spre Bucureşti, în Marşul lui Ştefan cel Mare, au organizat marele eveniment la Ungheni. De acolo, aceştia s-au îndreptat spre Bucureşti, unde urmează să se întâlnească cu unioniştii din România în Piaţa Universităţii.   În ajun, tinerii i-au adresat o scrisoare deschisă preşedintele României, Klaus Iohannis, dar şi membrilor Guvernului, parlamentarilor şi tuturor liderilor de partide de la Bucureşti, în care solicită să fie primiţi acasă.

(…) Ce vrem să vă rugăm, Domnule Preşedinte, este să nu uitaţi nici Dumneavoastră de noi. Ştim că sunteţi un om foarte ocupat, care are griji foarte mari pe cap, dar duminică ajungem la Bucureşti pentru a vă transmite Dumneavoastră, ca reprezentant al poporului român, dorinţa de Unire a românilor basarabeni, exprimată în Apelul Marii Adunări Naţionale din 5 iulie de la Chişinău, şi mesajele venite de la oamenii simpli din satele şi oraşele Republicii Moldova cu care ne-am întlnit în marşul nostru pedestru. Vă scriem Dumneavoastră.

Drumul nostru lung ne-a făcut fericiţi, nu ne aşteptaţi ca pe nişte oaspeţi, noi nu mai avem ce să oferim, decât pe noi înşine Maicii Românii. Ştim că rigorile diplomatice nu vă permit mai multe, dar vă rugăm, domnule preşedinte, să ne primiţi măcar cu o strângere de mână şi un cuvânt bun, cum aţi făcut-o când ne-am văzut la Chişinău.

Pe 12 iulie, duminică dimineaţa, preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a răspuns tinerilor unionişti printr-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Facebook. Iohannis a menţionat că nu poate să-i întâlnească personal pe aceştia, dar că este alături de idealul lor.   Precizăm că, preşedintele României a plecat astăzi la Bruxelles, la Consiliul European convocat în regim de urgenţă pentru a clarifica situaţia Greciei.

„Sunt foarte impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chişinău la Bucureşti. Din păcate, nu voi fi în ţară şi nu îi pot întâmpina la Palatul Cotroceni, dar fiţi convinşi că mi-ar fi făcut o reală plăcere. Prin gestul lor temerar, ei au dovedit, cu toată forţa unei generaţii care se simte profund europeană, că drumul nostru are o destinaţie comună. Vom dovedi tuturor că, oricât de mult efort va trebui să depunem şi oricât va dura, ne vom împlini visul de a fi împreună în Europa. Sunt convins că oamenii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci şi în comuniune. Vă mulţumesc pentru efortul vostru!”

Şi premierul României, Victor Ponta, a transmis un salut personal de admiraţie basarabenilor care au trecut sâmbătă Prutul, refăcând simbolic „Podurile de Flori“, şi se îndreaptă astăzi spre Bucureşti.

„Consider că românii de pe ambele maluri ale Prutului au un destin comun (pe care doar nedreptatea istoriei l-a întrerupt de mai multe ori)! Şi cred că oamenii tineri şi sinceri au mai mult curaj şi mai multă putere în realizarea acestui destin comun decât politicienii! Un salut personal de admiraţie pentru aceşti tineri şi gestul lor de azi!“, a scris Ponta pe Facebook.

Sursa:expresul.com

 

(65 accesari)