vasile-214x165Moto: “Libertatea noastră depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitată fără a fi pierdută. Our liberty depends on the freedom of the press, and that cannot be limited without being lost…” Thomas Jefferson

Să vezi și să nu crezi. Monstruoasa coaliție a picat și testul libertății de exprimare, al accesului la informație, al onoarei și bunului simț. Priviți-o, ghemuită în propria lașitate, ascunsă de presă, cu coada între vine, sătulă și fricoasă, marcată de o stupidă autosuficiență și nepăsare, clocind în permanență scenarii diabolice de devalizare a acestui stat! După ce au luat cunoștință de întrebările la care erau chemați să răspundă, demnitarii au luat apă în gură, au dat bir cu fugiții, fug de noi mai abitir ca dracul de tămîie Să rînduim,în detaliu, “povestea de succes”! Acum mai bine de două luni, adică în data de 6 august curent, am trimis, cu dovada depunerii la destinatar, pe adresa Președintelui Timofti, Premierului Leancă, ministrului Justiției, Oleg Efrim, șefului SIS, Mihai Balan, procurorului general, Corneliu Gurin și ministrului de Interne, Dorin Recean, iar mai tîrziu și lui Alexandru Tănase, președintele CC, lui Mihail Poalelungi, președintele CSJ demersuri oficiale prin care solicitam audiențe în scopul realizării unor interviuri înregistrate vizînd problematica combaterii corupţiei, a cazurilor de maxim interes şi rezonanţă publică cum ar fi: Pădurea Domnească, atacurile raider, reforma sistemului judecătoresc, cazurile de devalizare a bugetului de stat prin intermediul instanţelor judecătoreşti ( cazul Norma, Registru, Casa Media, Banca de Economii etc.), concesionarea dubioasă a Aeroportului Internațional Chișinău, ajuns pe mîna unui kagebist și multe alte chestiuni surprinzătoare, despre care veți afla în urma publicării integrale a întrebărilor rămase fără răspuns!  Pînă la ora actuală am avut doar promisiuni “ferme” de la toate aceste instituții, mai puțin de la guvern, prin intermediul serviciilor de presă, care ne adormeau vigilența, ca să zic așa, ori de cîte ori îndrăzneam să dăm telefon și să ne interesăm de soarta demersurilor redacționale. Am înțeles și am fost indulgenți, pînă la un anume punct, pentru depășirea de către aceștia a  termenului legal și rezonabil doar prin faptul că demnitarii s-ar fi documentat, chipurile, temeinic, pentru a ne oferi nouă și cetățenilor niște răspunsuri exhaustive, pe măsura demnităților sale reprezentative! În realitate, nu a fost decît o tragere mișelească de timp, o minciună învelită în dulceața promisiunilor deșarte oferite de către purtătorii de cuvînte, nu de cuvînt, ai acestor instituții, puși în situația de a minți ca niște birjari de către șefii lor iresponsabili. Pentru că nimeni dintre demnitarii vizați nu ne-a invitat să realizăm interviurile solicitate conform demersurilor depuse, am decis să le facilităm misiunea și să le expediem întrebările, din cadrul interviurilor, în scris. Nicio schimbare, însă. Aceleași promisiuni mincinoase, săptămînă de săptămînă, lună de lună, aceleași cuvinte de “încurajare” și, totodată, de serviciu.

Cazul ministrului Efrim este unul aparte. Am scris de mai multe ori că, deși este oficial ministru al “justiției”, altcineva controlează, oligarhic, sistemul de drept, inclusiv instanțele de judecată, astfel încît protagonistul nostru de astăzi nu este decît un fel de ministru fără portofoliu, unul care vorbește mult fără a se aștepta la schimbări. În timp ce Efrim le dă, șăgalnic, din deget judecătorilor corupți, aceștia sunt avansați pe culmi decizionale de către Plahotniuc, ultimul dîndu-le de înțeles că tot ce spune Efrim – și nu doar el – e vorbă goală de om lipsit de putere efectivă.

Judecînd după reacția ministrului la propunerea realizării interviului în chestiune, mi-am dat seama că acesta este un simplu funcționar, lipsit de propria convingere și integritate, care acționează conjunctural și oportunist. Să ne amintim cît era de activ și sprinten cînd șefuțul său de partid mima lupta cu mafia și cu – citez  – “infractorul Plahotniuc”, și cît este de docil acum, cînd cei doi tîlhari politici de lux s-au împăcat pentru a duce la “bun” sfîrșit devalizarea statului. Așadar, pe 23 august curent, ministerul Justiției a intrat oficial în posesia întrebărilor pentru interviul ACCEPTAT de către Oleg Efrim, lucru confirmat de secretara acestuia, Daniela Vidaicu. Iată corespondența în cauză:

“Daniela, salut

Atașat sunt întrebările pentru domnul ministru Efrim.

Te rog sa le transmiți și să mă anunți cînd va fi gata să le dezbatem.

Voi lipsi pe 2 si 3 septembrie.

Mulțumesc mult.”

În data de 14 septembrie, am fost invitat la minister pentru a realiza interviul solicitat, dar pentru că am fost în imposibilitatea de a fi prezent la orele 14 la domnul ministru – nu puteam să lipsesc de la funeraliile celui care a fost regizorul și prietenul meu Victor Bucătaru – de comun acord am convenit cu Daniela Vidaicu să contramandăm audiența pentru o altă zi, urmînd ca dînsa să mă telefoneze ulterior pentru a fi primit în audiență de Oleg Efrim. N-a fost să fie și imediat veți afla de ce anume! După ce am dat publicității toate cele șase demersuri redacționale către demnitarii de prim rang ai statului, atitudinea ministrului Efrim a devenit una conspirativă și reticentă, asemeni celorlalți participanți la obstrucționarea impertinentă și antidemocratică a presei. Secretara dînsului, de altfel întotdeauna amabilă, nu ne-a mai apelat, am deranjat-o noi în mod frecvent și repetat și de fiecare dată  ne spunea dulce-amar că neapărat vom fi invitați, doar că ministrul e ocupat. E posibil să fi fost așa, reforma hîrtiilor e în toi! Doar că un adevărat ministru al Justiției ar fi găsit, timp de două luni de zile, totuși, o jumătate de oră, poate chiar în zilele de odihnă, fie pentru a ne oferi audiența solicitată, fie pentru a răspunde strict la întrebările pe care le are pe masă.

Repet, percepția mea este că ministrului Efrim i s-a interzis de către șefuții săi să răspundă la întrebările puse, acest lucru făcînd parte din marea și ticăloasa conspirație împotriva democrației și a libertății presei!

Iată întrebările la care ministrul justiției va trebui, totuși, să răspundă, obligat, sper, de o instanță de judecată.

Interviu cu domnul Oleg Efrim, Ministrul Justiției din Republica Moldova

Domnule Ministru,

1. În urma unui sondaj de opinie efectuat de prestigioasa instituție internațională, Transparency International, percepția cetățenilor Republicii Moldova este în proporție de 98 la sută că Republica Moldova este un stat captiv. Cum e să fii Ministru al Justiției într-un stat în care, în primul rînd, Justiția este controlată și captivă? Făcînd abstracție de persoana care ocupă acum această funcție, de Ministru al Justiției, am deplina convingere, nici măcar percepția, că puterea judecătorească este guvernată de interesele meschine ale oligarhiei, în special ale afaceristului Plahotniuc. Care este, în aceste condiții, necesitatea unui asemenea minister, perceput de cetățeni, de altfel, ca unul dintre cele mai corupte, “datorită”, în primul rînd, instanțelor aservite?

2. “Simplul” deputat și afacerist Plahotniuc, sfidînd bunul simț și opinia publică, rămîne în continuare vicepreședinte al Consiliului național de reformare a organelor de ocrotire a normelor de drept. Nu este prea grea povara pentru unul care a fost deconspirat de Justiția londoneză drept benefiaciar final al atacurilor raider din Republica Moldova? Plus faptul că a fost monitorizat de Interpol?

E posibil ca un individ declarat infractor de către un prim-ministru în funcție să dețină o asemenea calitate?

3.Cum ați reacționat, din punct de vedere profesional, ca Ministru al Justiției, în cazurile Norma, Registru, Casa Media, La izvor?  Credeți că aceste cazuri de interes public major ar trebui să preocupe în mod primordial instituția condusă de Dvs? Să detaliem lucrurile. De ce nu ați reacționat în niciun fel la decizia președintelui Timofti de a-l accepta pe judecătorul din iad, Melniciuc, finul de cununie al lui Poalelungi, ca președinte al judecătoriei Rîșcani? De unde a putut obține un simplu judecător și jurist la Primărie 7 terenuri, două apartamente, un automobil de lux, un palat de peste 3 milioane de lei? De ce și cît cetățenii acestei țări sunt și vor fi mințiți de autorități, protejîndu-i pe infractorii de la putere? Vă rog să nu-mi spuneți că acest lucru ține de competența CNI, o instituție cu un președinte controversat și dubios, care nu face altceva decît să protejeze demnitarii!

4.Am scris în articolul “Mănușa a fost ridicată” despre atitudinea dvs., inconsecventă, ca să fiu delicat, vizavi de sancționarea judecătorilor raider Orîndaș, Plugari și alții. De ce ați declarat una și ați făcut alta? De ce au rămas nepedepsiți judecătorii pe care, inclusiv Dvs, i-ați demascat ca fiind implicați în atacurile raider asupra sistemului financiar-bancar? Natalia Plugari s-a pensionat, iar Victor Orîndaș își continuă activitatea, fără ca vreunul din ei să fi fost sanționat pentru ilegalitățile comise?

5. Ce părere aveți ca ministru al Justiției față de următoarele probleme din Audiovizual:

a. Monopolizarea acestuia de către Plahotniuc și Lozovan. Potrivit fatidicului articol 66 din CA, aceștia pot deține doar două licențe pentru valorificarea unor frecvențe cu acoperire națională:

(3) O persoană fizică sau juridică poate deţine cel mult cinci licenţe de emisie în aceeaşi unitate administrativ-teritorială sau zonă, fără posibilitatea de a deţine exclusivitatea.

 [Art.66 al.(3) modificat prin LP164 din 09.07.10, MO191-193/01.10.10 art.632]

(4) O persoană fizică sau juridică, din ţară sau străinătate, poate fi investitor sau acţionar majoritar, direct sau indirect, la cel mult 2 radiodifuzori de diferite tipuri.

Comentariile mele ar fi de prisos!

b.Anonimatul acționarilor din Audiovizual

c. Măsurarea trișată a audienței de către AGB

d. Pirateria excesivă

e.Concurența neloială și protecția infractorilor de către CCA și Consiliul Concurenței

6. Este adevărat că guvernarea postcomunistă și-a luat angajamentul să voteze noul Cod al Audiovizualului? Dacă da, este adevărat că acesta a fost boicotat de colegul dvs., de partid, Lucinschi, care din punctul meu de vedere este în conflict de interese cu funcția de președinte de Comisie și proprietar al doi radiodifuzori?

7. Dacă e șapte, să vorbim de șapte aprilie. Politic, 7 aprilie ce a însemnat? Revoltă, revoluție, lovitură de stat?  Dar juridic?

Este adevărat că prin 7 aprilie s-a făcut transferul de putere de la Plahotniuc – comunistul la Plahotniuc – oligarhul? De cîte ori și unde ați pus problema destituirii și tragerii la răspundere a torționarilor de soiul Igor Popa, Melniciuc și alții?

8.Pleșca, Zubco, Crețu și ceilalți braconieri de lux ai Păpușarului constituie coșmarul interminabil al societății civile moldovenești. De modul în care va fi investigat tragicul incident, așa cum declarau și oficialii europeni, va depinde parcursul european al RM. Înțeleg că nu vom mai avea niciun fel de parcurs european, de vreme ce investigarea acestei tragedii s-a transformat într-o farsă de prost gust!?

9. E normal ca braconierul Zubco să fie achitat de judecătoria Păpușarului și să fie absolvit de a plăti nenorocitele de șase mii de lei, amendă formală dată de CNA? Ca membru al CSM ați avut vreo atitudine în acest sens?

10. Credeți că e normal ca membrii CSM, la sfîrșit de mandat, să-și repartizeze cele mai grase funcții din sistem? De ce nu ați avut o atitudine publică vizavi de aceste lucruri?

11. Cum explicați, Dle Ministru, fost avocat și Dvs, votul unanim al membrilor CSM, inclusiv al Dvs, la luarea hotărârii nr. 75/3 din 22.01.2013 prin care se solicita Comisiei pentru etică și disciplină a Uniunii Avocaților să ia atitudine asupra apelului public la conștiința autorității judecătorești emis de un avocat, prin care erau demascate fărădelegile sistemului și ale unor judecători rău-famați în societate? Cum explicați gestul CSM-ului de a se erija într-un tribunal, acționând în interesul unor membri ai acestuia, printre care Poalelungi și Corochii?

12. De ce oamenii care au fost devalizați de Plahotniuc prin intermediul judecătorilor raideri nu-și primesc averile înapoi? Ce eforturi depuneți în acest sens? Acțiunile antiraider  ale fostului Guvern au fost reduse la zero de către Curtea Constituțională, o altă unealtă de buzunar a raiderilor politici. E un cerc vicios, e o schemă a puterii de a mima combaterea raiderismului?

13.Ministerul Justiției are o statistică a cazurilor pierdute de R. Moldova la CEDO? Cine, concret, sunt primii zece judecători campioni la pierderi de dosare? Cîte acțiuni în regres au fost inițiate față de aceștia, și alții ca ei, pentru a restitui la buget banii contribuabililor  irosiți în mod iresponsabil de așa-zișii magistrați. Domnule ministru, este adevărat că fostul prim-ministru Vlad Filat a ridicat, prin intermediul societăților controlate, în urma unei Hotărîri CEDO, circa 400 000 de euro drept prejudicii morale și materiale în cazul IPTEH, în perioada cînd exercita funcția respectivă?

14.  Intuiția mă face să cred că înainte de Summitul de la Vilnius corupția va fi conservată și ocrotită de Consiliul pentru reformarea organelor de ocrotire a normelor de drept, în frunte cu vicepreședintele acestuia, de către cei doi “parteneri” și actori politici care s-au angajat să concubineze cel puțin pînă în luna de miere… noiembrie… Susțineați, într-o declarație, că vor fi reformate Procuratura Generală, CNA, sistemul judecătoresc, toate aflate sub controlul lui Plahotniuc. Suntem curioși să aflăm cum anume se va întîmpla această minune – reformatoare? De ce pînă la ora actuală șeful de la CNA, Chetraru, nu a fost demis de Guvernul Leancă, după ce a alergat o jumătate din cabinetul Filat și a deschis dosare politice la comandă?

15.(Întrebare suplimentară) Domnule Efrim, cine și ce vă determină să acoperiți, asemeni prim-ministrului Leancă, jafurile celor doi tîlhari politici de lux, Filat și Plahotniuc?

16. (Întrebare suplimentară) Este posibil ca un ministru al Justiției să acționeze conform normelor legale și nu în funcție de interesele capilor politici compromiși?

17. (Întrebare suplimentară) Domnule Efrim, circulă zvonul că ați deține o casă de locuit în regiunea Sovata din România, alături de alți doi demnitari moldoveni. Ați inclus-o în declarația de avere?

18. (Întrebare suplimentară)Domnule Efrim, cum caracterizați raporturile dintre dvs., și deputatul PCRM Artur Reșetnicov: amicale, de afaceri, conjuncturale? Care este mobilul discuțiilor susținute cu acesta?

19. Domnule Ministru, ideea unei demisii de onoare v-a fost în permanență străină sau a existat un moment în care ați fi dorit să renunțați. Și poate nu oricum…

Vă mulțumesc, în numele cititorilor noștri…

Pentru conformitate,

Vasile Năstase

Ne respectăm promisiunea și vom depune o Cerere contravențională la Comisariatul general de poliție privind sancționarea contravenienților de la ministerul Justiției privind eludarea și încălcarea grosolană a termenilor legali prevăzuți de legislația în vigoare. De asemenea, vom depune și o Cerere de chemare în judecată a lui Oleg Efrim și a ministerului Justiției pentru încălcarea gravă a legislației în vigoare, urmînd să fie obligați de instanță să răspundă la întrebările formulate în cadrul unui interviu deocamdată obstrucționat și compromis!

P.S. Mîine veți afla despre modul și modalitățile prin care s-a eschivat de la răspunsurile la un interviu investigativ Serviciul de Informații și Securitate și directorul acestuia, Mihai Balan!

(250 accesari)