9.5 C
Chișinău
sâmbătă, septembrie 25, 2021

Eugen Ionesco, 104 ani de la naștere

Must read

Comentarii recente

Eugene_IonescoEugen Ionesco, cel care mîine ar fi împlinit 104 de ani, cel care ne-a prezentat o altă faţă a lumii, prin teatrul absurdului. N-a uitat niciodată că este român, chiar dacă a avut mereu o problemă identitară frustrantă.

Pentru Eugen Ionescu, teatrul absurdului îşi are rădăcinile în propria lui existenţă. Român de origine, provenind dintr-o familie destrămată de nebunia antisemitismului de la începutul secolului trecut şi cu mari probleme legate de apartenenţa la o etnie, Eugen Ionescu şi-a asumat pe rînd identitatea franceză şi pe cea iudaică, întorcîndu-se spre finalul vieţii la rădăcinile sale reale, cele româneşti. Deşi era român, botezat creştineşte, şi-a asumat identitatea evreiască în plin val de antisemitism, mărturisind-o prietenilor. Şi s-a agăţat mereu de rădăcinile franceze ale mamei sale, foarte importante pentru întreaga sa existenţă. După toate astea, într-o scrisoare adresată lui Emil Cioran la 28 aprilie 1954, Ionescu se destăinuia: “Sînt genial pentru că sînt român, sînt genial pentru că am o instrucţie franceză şi mai sînt genial pentru că oricine poate fi genial, dacă vrea”. Cu 20 de ani înainte, în 1934, tot el scria: “Dacă eram francez, eram, poate, genial”.

ÎNTRE RASISM ŞI ANTISEMITISM.
 “Am adesea în somn coşmarul că mă reîntorc în acea ţară pe care o părăsisem – din care evadasem din motive politice. Dar plecasem de acolo şi din cauza tatălui meu şi a familiei sale”, scria dramaturgul într-o scrisoare. S-a născut la 26 noiembrie 1909, la Slatina şi a murit la 28 martie 1994, la Paris. La numai 10 ani, cînd trăia într-un sat francez, a fost marcat de confuzia făcută de o femeie din popor care i-a spus că numele său este de ţigan. Confuzia a fost posibilă pentru că romii erau şi atunci mai cunoscuţi pe plan mondial decît românii. Eugen Ionescu menţionează acest incident într-una dintre scrieri: “Bătrîna vagabondă e uimită de numele meu. I se spune ca sînt un copil român. Ea replica: român, roman, romanichel, e totuna. Mă supăr. Îi spun prostii, o insult. Sînt certat. Am remuşcări. Îi cer iertare”. El refuza stigmatizarea şi atribuirea apartenenţei la altă etnie. Mai tîrziu, chiar originea română i-a fost, oarecum, un stigmat. După război şi-a păstrat numele, însă l-a francizat. S-a despărţit astfel de tatăl său, pe care îl detesta. Tatăl îl părăsise la Paris. Îşi lăsase soţia şi cei doi copii mici, pe Emil şi pe sora sa. Aranjase la Bucureşti divorţul, cu acte false. Era avocat. S-a recăsătorit imediat. Motivul: devenise antisemit şi îl obseda posibila origine semită a soţiei. S-au regăsit după primul război mondial, cînd avocatul Eugen Ionescu tatăl strînsese destulă avere şi era dispus să-şi întreţină şi să-şi educe copiii. Cei doi fraţi Ionescu s-au întors în România în 1922, împreună cu mama lor. În 1938 a plecat la Paris ca bursier. Peste puţin timp avea să ofere Franţei cele mai bune piese din teatrul absurdului.

IDENTITATEA ÎN OPERĂ.
 Presat de amintirile copilăriei, scrie în “Un homme en question” (Sub semnul întrebării): “Şi ţiganii, prea numeroşi – eram rasist? – toate acestea îmi făceau oroare. Mai tîrziu, cînd a trebuit să locuiesc la tatăl meu, în aceeaşi casă cu soţia şi cumnaţii lui, o casă în care am fost nefericit, trăind o copilărie persecutată; şi mai tîrziu, cînd am cunoscut antisemitismul şi ascensiunea nazismului, am avut şi alte motive de a vrea să părăsesc România cu orice preţ”. Tatăl îi reproşase la un moment dat că “şi-a murdărit sîngele”, susţinînd că mama copiilor lui era evreică. În centrul piesei “L’homme aux valises” (Omul cu valize) se regăseşte căutarea identităţii pe linie maternă. Şi-a căutat identitatea franceză ca să-şi întărească un mit personal. Auzise că mama sa, Tereza Ipcar, avea o ascendenţă evreiască îndepărtată, printr-o bunică din partea tatălui, pe care scriitorul a încercat să o identifice, dar nu a reuşit. “Era destul de îndepărtată pentru ca autorităţile române din epoca lui Antonescu să-i elibereze lui Eugen Ionescu un certificat de etnie română”, scrie Marie-France Ionesco în “Portretul scriitorului în secol”. România era pentru el ţara în care “totul se putea dovedi, mai ales ceea ce era fals”. Din acest motiv, cu toate că nu a fost niciodată convins de ascendenţa evreiască, a pretins că este evreu.

TEATRU. Recunoscut ca adversar al intelectualilor francezi “progresişti”, Eugen Ionescu şi-a cîştigat foarte repede reputaţia de mare scriitor francez. Sînt binecunoscute polemicile sale cu intelectualitatea de stînga, ce influenţa masiv întreaga viaţă culturală a ţării şi exercita un fel de “cenzură” neoficială. Prima lui piesă de teatru, “La Cantatrice Chauve” (Cîntăreaţa cheală), a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Theatre de la Huchette, în regia lui N. Bataille, dar a fost primită cu răceală, de public şi de critică. Sălile de teatru au rămas goale şi în următorii ani, dar la un moment dat s-au strîns şi admiratorii, succesul venind după reprezentaţiile din 1966. În 1970 a fost ales membru al Academiei Franceze, fiind primul scriitor de origine română cu o distincţie atît de înaltă.

Sursa: jurnalul.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri