14 C
Chișinău
sâmbătă, octombrie 23, 2021

Eroii războiului pentru Independenţă – străini în ţara pe care au apărat-o // Chiril MOŢPAN

Must read

Comentarii recente

razboi nistru„Vai şi amar de ţara care n-are eroi…dar…vai şi amar de ţara care are nevoie de eroi” (B. Brecht).                       Un grup de voluntari, eroi ai Războiului pentru Independenţa țării, i-au comemorat , în Scuarul Europei din capitală, pe camarazii masacrului de la Tighina din 19- 21 iunie 1992. S-au interpretat cântece patriotice, s-au depănat amintiri…

Obosiţi, cu faţa suflată de vânt şi brăzdată de riduri, luptătorii, cu pieptul plin de decoraţii,  stăteau cuminţi, ca nişte străini parcă, pe Aleea Clasicilor din Parcul Ştefan cel Mare şi ascultau, îngânduraţi,  un cântec ce le glorifica faptele.

Şi am simţit în piept o mare durere pentru ei. Am simţit cum mi se urcă-n gât un nod amar şi am înţeles altfel cuvintele rostite de gazda evenimentului, Sergiu Caracai,  cavaler al Ordinului “Ştefan cel Mare”, preşedinte al Uniunii Voluntarilor din Republica Moldova, care-mi spuse:  “voluntarii pot fi recunoscuţi uşor – după hainele sărăcuţe,  pantofii învechiţi şi umerii aplecaţi sub greutatea grijilor”.

Aşa este. Pentru că, atunci când  ei, eroii, au mers să apere ţara cu arma în mână, ceilalţi – vânduţii, trădătorii, hoţii –  au furat-o. Au privatizat-o.  I-au lăsat pe mulţi dintre eroii Războiului pentru Independenţă pe drumuri, neajutoraţi. După 2009 şi-au pus mari speranţe în guvernarea proeuropeană. Dar aceasta s-a  dovedit a fi şi ea plină de hoţi şi de trădători. Plină de tipi care nici măcar n-au mirosit praful de puşcă, n-au făcut nimic pentru Independenţă, dar, prin trădări şi şiretlicuri, au ajuns stăpâni ai  ţării! Ei, hoţii şi bandiţii, le-au furat eroilor, dar şi nouă, tuturor, nu doar averile, ci chiar şi speranţa. Speranţa parcursului European al Republicii Moldova.

Câţi ani  de la Independenţă încoace, irosiţi în zadar! Câtă lume dezamăgită, derutată! De ce se întâmplă asta? De ce se întâmplă asta cu noi? De ce nu ne putem uni forţele, cel puţin pentru a-i trage la răspundere pe cei care ne-au furat ţara, ne-au călcat în picioare încrederea, demnitatea şi speranţa?  De ce credem declaraţiilor şi nu faptelor ticăloase ale unor Şhori, Usaţi, Dodoni, Greciani, Petrenci, Climenci etc.?

Un stat care nu-şi respectă eroii, nu le onorează faptele săvârşite pentru prosperarea neamului, va ajunge, până la urmă,  slugă duşmanilor săi.  Acesta să fie viitorul pentru care au murit cei mai demni fii ai ţării? Şi, m-am cutremurat la gândul că, la un moment, chiar am putea pierde ţara!

Dar poate fi şi altfel. Trebuie, doar, să ne luăm ţara înapoi.

P.S.: Potrivit unor estimări, în conflictul din 1992 au murit aproape 300 de combatanţi şi 400 de civili din dreapta Nistrului şi peste 800 de persoane originare din regiunea transnistreană. Numărul oficial al victimilor nu a fost, totuşi, anunţat niciodată.

Faptele celor care şi-au pierdut viaţa în timpul luptelor demonstrează încă o dată că Republica Moldova are eroi, are patrioţi, are o istorie, pentru perpetuarea căreia merită să luptăm.

 

 

 

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri