1.4 C
Chișinău
miercuri, 1 decembrie, 2021

„Domnule Plahotniuc, lasă ţara în pace, pleacă”; Sturza, despre concesionarea AIC la decizia lui Filat şi cursa întinsă de PD

Must read

Comentarii recente

sturza ionFostul premier Ion Sturza deschide parantezele concesionării Aeroportului, decizie care ar fi fost luată de Vladimir Filat, la insistenţele preşedintelui rus Putin, după care fostul lider PLDM a căzut în capcana PD.

„Încă în 2013 am declarat că cesionarea AIC este un act de trădare naţională. Nu doar din considerente de securitate. AIC este singurul obiect cu destinaţie dublă, militară şi civilă care contează în Republica Moldova. E important şi felul în care s-au desfăşurat lucrurile. Un mic istoric în premieră. Decizia de a concesiona aeroportul a fost luată de premierul de atunci Filat, la insistenţa personală a lui Putin. Filat îşi dorea mult o relaţie neformală cu idolul său. Personal l-am preîntâmpinat să nu înghită nada KGB-istă. Nu m-a ascultat. Dar pe cine asculta?!”, scrie ex-premierul Sturza.

„Ruşii au băgat la „înaintare” KGB-işti gen Constantin Basiuk, Filat – pe confidentul său Shor, mai nou „regizor” porno. În Parlament operaţiunea a fost susţinută propagandistic de ortacii fideli din PLDM (unii astăzi nu au „mâncat usturoi”). A se vedea numeroasele declaraţii de atunci, de-a dreptul jenante şi penibile. La nivel de guvern „proiectul” a fost promovat de miniştrii PD. Filat nu era încrezut în miniştrii săi. În ajutor i-au venit liderii PD care au înţeles perfect (la fel ca în cazul BEM), ce cursă fenomenală îi întind lui Filat, inamicul lor numărul unu! Dar şi ce bani vor face din aceasta!”, continuă omul de afaceri.

Ion Sturza mai afirmă că atât condiţiile concesionării Aeroportului, cât şi comisia de tender, au fost o farsă. „Tandemul UK Komars-Shor a fost selectat de Filat şi de ruşii de la Kremlin. Atenţie, stimaţi membri ai „comisiei”, sunteţi pasibili de ani buni de puşcărie pentru fals, abuz şi trădare naţională! Guvernul Leancă în una dintre primele şedinţe (ce grăbit era premierul!) a validat deciziile luate încă de guvernul Filat în ultima şedinţă. De menţionat că decizia nu a fost votată de miniştrii PLR şi de Maia Sandu”, mai scrie fostul premier.

Sturza afirmă că în august 2013 personal a rugat conducerea ţării să nu facă târgurile de la Banca de Economii şi Aeroportul Chişinău şi menţionează că „finanţarea” investiţiilor la Aeroport se face din aceeaşi sursă cu „floricelele” de la Orhei – din miliardul de dolari furat din sistemul bancar.

„De ce ministrul în exerciţiu Vladimir Cebotari (PD) sare în front neîntrebat anume acum? Bănuiesc că este un semnal dat de liderii PD Moscovei, că totul va fi bine. Este şi o condiţie a Moscovei de a susţine o guvernare „proeuropeană” la Chişinău. Sunt ferm convins, prin „concluziile” Ministerului Justiţiei, se continuă actul de trădare naţională, jaf şi banditism la nivel de stat. La fel de convins sunt că voi fi dat în judecată (a câta oară!) pentru „calomnie”. Sunt pregătit. Poate facem şedinţa de judecată în PMAN?”, mai adaugă fostul prim-ministru.

În concluzie, Ion Sturza scrie: „Mă alătur mesajului Preşedintelui Klaus Iohannis, domnule Plahotniuc, lasă ţara în pace, pleacă. Vin vremuri grele, foarte grele. Credeţi-mă, eu ştiu ce spun…”.
Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri