10.8 C
Chișinău
sâmbătă, octombrie 23, 2021

DOCUMENTAR: 150 de ani de la nașterea regelui Ferdinand I al României (1914-1927)

Must read

Comentarii recente

ferdinandFerdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern și al principesei Antonia de Braganza, infanta Portugaliei, și nepot al regelui Carol I, viitorul rege al României – Ferdinand I (1914-1927), s-a născut la 12/24 august 1865, la Sigmaringen, în Germania.

La 12 august 1865 s-a născut Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, fiul lui Leopold, rege al României, între 1914-1927.
Studiile liceale și le-a definitivat la Düseldorf; a absolvit Universitatea de la Tübingen și la Leipzig. Pregătirea militară și-a făcut-o în cadrul Școlii Militare din Kassel, în 1886 devenind sublocotenent în garda prusiană din Postdam.

Principele Ferdinand a vizitat pentru prima dată România în 1881, cu prilejul încoronării regelui Carol I. În 1889, Ferdinand a fost declarat oficial moștenitor al tronului României, calitate în care a condus armata română în campania din Bulgaria (1913).
În baza prevederilor Pactului de familie din 1881, Ferdinand a fost numit succesor al lui Carol I de Hohenzollern la tronul României, principele Leopold (fratele lui Carol) renunțând la prerogativele de moștenitor al tronului României în 1880.
Supravegheat de regele Carol I, Ferdinand a luat lecții de limba română, istorie, geografie și de pregătire militară. A fost, succesiv, locotenent (1889), maior (1892), locotenent-colonel (1895), colonel (1895), general de brigadă (1898), general de divizie (1904) și general de corp de armată (1911).

Căsătoria principelui Ferdinand și a principesei Maria-Alexandra-Victoria de Saxa Coburg Gotha, la care a luat parte și regele Carol I, a fost oficiată la 29 decembrie 1892, la castelul Sigmaringen. Perechea moștenitoare a tronului României a sosit la București, la 23 ianuarie 1893. Din căsătoria celor doi au rezultat șase copii: Carol (1893-1953), Elisabeta (1894-1956), Măria (1899-1961), Nicolae (1903-1978), Ileana (1908-1991) și Mircea (1912-1916), toți botezați în religia ortodoxă.
La 27 septembrie/10 octombrie 1914, regele Carol I (1866-1914), primul rege al României, înceta din viață la Castelul Peleș, după ce Consiliul de Coroană luase decizia neutralității României în război, decizie ce era în contradicție cu ceea ce dorea regele. A doua zi, principele moștenitor Ferdinand I depunea jurământul în calitate de Rege al României, în prezența Corpurilor legiuitoare, a membrilor familiei domnitoare și a Mitropolitului primat.

Principele Ferdinand a devenit rege într-o perioadă tensionată, marcată de problema intrării sau nu a României în Primul Război Mondial. La 4/17 august 1916 a fost semnată, la București, o Convenție politică între România, pe de o parte, și Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia, pe de alta.

România urma să intre în război în termen de 10 zile, în schimbul recunoașterii de către Aliați a drepturilor ei asupra tuturor teritoriilor locuite de românii din Imperiul Austro-Ungar, adică ale Bucovinei, Banatului, Maramureșului, Crișanei și a toată Transilvania.

Astfel, regele Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, împotriva Germaniei și Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari.

Armistițiul încheiat cu Puterile Centrale a atras după sine și tratative de pace, care însă nu conveneau României. Dar, după semnarea păcii de către Rusia la Brest-Litovsk (18 februarie/3 martie 1918), Guvernul român a fost obligat să accepte mai întâi preliminariile de la Buftea (5/18 martie) și apoi Pacea separată de la București (23 aprilie/7 mai 1918).
Condițiile păcii au fost distructive pentru România: cedarea Dobrogei (Cadrilaterul și o parte a județului Constanța anexate Bulgariei, iar restul sub condominiul Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei), rectificare importantă de frontieră pe Carpați, în favoarea Austro-Ungariei (5.600 kmp), concesionarea petrolului, grâului, pădurilor ș.a. (prin convenții economice înrobitoare), libera trecere a trupelor austro-ungare spre Odessa ș.a. Muntenia rămânea ocupată până la pacea generală, iar România era lipsită de inițiativă militară și diplomatică.

În octombrie 1918, regele Ferdinand a refuzat să ratifice Pacea de la București, astfel încât cea mai mare parte a prevederilor nu s-a putut aplica. În acest context, guvernul generalului Constantin Coandă a proclamat imediat mobilizarea generală și, la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, România a reintrat în război. Astfel, în aprilie 1919, respingând un atac ungar, armata română a intrat în defileul Apusenilor și a ocupat orașele Satu Mare, Carei, Salonta, Oradea, ajungând până la Tisa. Armata lui Bela Kun a atacat armata română pe Tisa, care a respins atacul și a preluat ofensiva, oprindu-se la Budapesta, pe care a ocupat-o la 4 august.
În noiembrie 1918, odată cu retragerea trupelor inamice din București, regele s-a întors în Capitală, alături de armata română. În aceeași perioadă, prin Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, Transilvania se unea cu România, desăvârșindu-se astfel statul național unitar român, după ce, în același an, se uniseră cu România, Basarabia la 27 martie/9 aprilie 1918 și Bucovina la 15/28 noiembrie 1918.

La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost convocată o Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria, în care au fost aleși 600 de deputați pe bază de vot universal și 628 de reprezentanți ai organizațiilor și societăților culturale, reprezentanți ai românilor din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș. Cei 1.228 de deputați s-au reunit în sala Cazinoului din Alba Iulia și au decis în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. S-a constituit, de asemenea, Marele Consiliu Național Român, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptați.
A doua zi, acest Consiliu a numit un guvern provizoriu, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Acesta a trimis o delegație la București, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, a înmânat declarația de la Alba Iulia regelui Ferdinand I.

La 11/24 decembrie, regele Ferdinand a promulgat decretul de sancționare a unirii, totodată și a Bucovinei și Basarabiei.
Sursa:agerpres.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri