Ukrainian Army and National GuardAutoritățile ruse au ordonat mercenarilor ceceni trimiși în Crimeea să zdrobească fără milă orice rezistență a poporului tătar din Crimeea, la cel mai mic semn de nesupunere. Dar acest ordin a sosit înainte ca toți „soldații” lui Ramzan Kadyrov (fost lider al luptătorilor ceceni împotriva rușilor, ulterior trecut de partea Kremlinului) să primească o nouă misiune specială în partea de est a Ucrainei.

„Dar acum, desigur, este mult mai rău. Probabil despre cadavrele găsite ați auzit. Și va fi și mai rău. Știu că a fost dat ordinul de a lichida tătarii pentru orice nesupunere. Medjlisul lor în orice caz va fi sigur închis. Agenții FSB vorbesc între ei că este mai bine să-i trimită înapoi sau să-i expulzeze din Crimeea în Turcia sau în altă parte, „- a declarat mercenarul cecen care s-a prezentat drept Moussa.

Moussa, care face parte din trupele lui Ramzan Kadyrov, liderul republicii Cecene, a recunoscut că mulți luptători ceceni sunt în Crimeea și în Ucraina care au început să se gândească la scopul prezentei lor acolo.

„Ceea ce vreau să spun este că, inițial, starea de spirit a fost bună. Era interesant, chiar romantic. Dar deja în Crimeea ne-am întrebat ce facem noi aici și de ce? ” – spune Moussa.

Potrivit acestuia, tătarii din Crimeea au avut de suferit de pe urma rușilor nu mai puțin ca cecenii.

luptatori-ceceni„Ei ( tătarii din Crimeea ) sunt foarte puțini în Crimeea și li s-a permis să se întoarcă acasă relativ recent. Deși se spune că guvernul ucrainean nu-i asuprea, nu este adevărat pentru că nu Kievul conducea în Crimeea, ci autoritățile ruse din Crimeea. Crimeea nu a fost condusă niciodată de Ucraina. Tătarilor din Crimeea nu li s-au retrocedat terenurile, iar acolo unde ei și-au făcut case, au fost alungați, iar casele luate”- spune mercenarul cecen.

„La început am fost transferat în Crimeea – din Cecenia la Novorossiysk și apoi cu vaporul la Sevastopol. Când la fața locului totul s-a petrecut conform planului, au început să ne mute în regiunile Donețk și Lugansk. Deși, dacă ucrainenii ar fi opus rezistența, lucrurile astăzi ar fi fost complet diferite . . .toți am fost foarte surprinși de faptul că nimeni nici măcar nu a tras un singur foc”, – spune mercenarul.

Cecenul a recunoscut că comando-uri ale lui Kadyrov acum luptă în partea de sud-est a Ucrainei, în special la Slaviansk. Aceștia se descurcă perfect în rolul său, dar moralul este la pământ.

„Acum, la Sloviansk și în alte locuri au loc lupte. Ai noștri luptă, dar moralul este la pământ. De ce? Pentru că nu știm de ce suntem aici. Ucrainenii nu ne-au făcut niciun rău, spre deosebire de ruși. Pentru a lupta împotriva unui inamic trebuie să fii motivat. Ai noștri nu au o asemenea motivare. În plus, nici soldații ucraineni n-au determinare. Sunt unele grupuri separate, conduse de americani, care într-adevăr luptă. Și mai sunt grupuri de naționaliști din Ucraina de Vest care luptă” , – spune cecenul.

„Ai noștri luptă pur formal, de ochii ofițerilor ruși. Aceștia sunt vădit supărați din această cauză. Kadyrov a sunat, ne-a amenințat că vrea rezultate. El i-a promis lui Putin că cecenii vor fi aici în prima linie. De ce scriu asta? Ca prin intermediul site-ul dvs. ucrainenii să știe adevarul”- spune Moussa.

Cecenul a remarcat, de asemenea, că Rusia trimite constat în sud-estul Ucrainei noi soldați. O soluție pașnică nu este luată în calcul la Moscova, cred că Kremlinul urmărește în mod deliberat o politică de distrugere a Ucrainei ca stat.

„Dacă ucrainenii nu arată determinare, își vor pierde repede jumătate din țară, poate chiar toată țara. Primim trupe proaspete aproape în fiecare zi. Nimeni nu are de gând să facă vreun armistițiu. Politicienii aruncă praf în ochi, dar noi avem ordine foarte clare aici” – povestește cecenul care luptă de partea rebelilor.

Amintim că liderul Medjlisului tătarilor din Crimeea, Refat Chubarov, susține că deține informații cu privire la prezența luptătorilor ceceni în Crimeea.

De asemenea, s-a anunțat anterior că veteranii celor două războaie cecene din unitățile speciale ale forțelor armate ale Federației Ruse au decis să se mobilizeze de urgență pentru a apăra populația rusă de „Sectorul de dreapta” și Garda Națională a Ucrainei.

sursa: incomemagazin.ro

(272 accesari)