3.2 C
Chișinău
sâmbătă, 4 decembrie, 2021

Deșteaptă-te, române!

Must read

Comentarii recente

9174_0_1La 24 martie 1990 poemul „Un răsunet”, scrisă de Andrei Mureșanu devine imnul național al României. Poetul de factură romantică a redactat versurile, apoi le-a publicat în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură” în timpul Revoluției din 1848. Autorul, fiind recunoscut ca un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluție a pus pe note poemul după ce l-a recitat cîtorva prieteni brașoveni, într-o grădină din schei. Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului.

De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism si de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost și în timpul Revolutiei române din 1989, când practic instantaneu si generalizat a fost cântat ca un adevărat imn national, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.

Timp de câtiva ani „Deșteaptă-te, române!” a fost si imnul național al Republicii Moldova, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

Menționăm că imnul „Deșteaptă-te române” apărea pe frontispiciul ziarului „Glasul Națiunii” în perioada 1994 – 2000 în semn de protest pentru gestul abuziv și criminal al politicienilor efemeri ai acelor vremuri.

Andrei Mureșanu – Un răsunet

Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfători în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
”Vieaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fiii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel pe pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin întrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri