falun dafaSimbolul Falun Dafa a fost declarat extremist de către magistrații Curții Supreme de Justiție. Asta deşi deja există o hotărâre irevocabilă a judecătoriei sectorului Buiucani din anul 2010, în care se constată contrariul, comunică Politik.md.

Totul a început după ce Falun Dafa şi Falun Gong Moldova au fost acţionate în judecată de către organizaţia de veterani ”Echitate”, condusă de fosta consilieră socialistă din municipiul Chişinău, Elena Hrenova. În cererea sa de chemare în judecată aceasta menționa că simbolul „falun” ar fi identic cu simbolul „swastica”.

Decizia luată astăzi și va fi pusă în aplicare de Ministerul Justiției care urmează să introducă simbolul în Registrul materialelor cu caracter extremist. Mai mult decât atât, peste o săptămână magistrații Curții urmează să ia o decizie definitivă și referitor la faptul dacă organizația poate sau nu activa în continuare.

Dacă se va decide lichidarea organizației, administrația acesteia asigură că se va plânge la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pe ambele hotărâri. Ei sunt susținuți și de colegii din statele Uniunii Europene, care nu au întâlnit astfel de probleme în țara lor, dar şi de alte organizaţii naționale și internaționale care luptă pentru drepturile omului.

”Prima dată s-a adresat procurorul, așa cum o cere legea. Atunci Judecătoria Buiucani a emis o decizie irevocabilă prin care a constatat că simbolul nu este unul extremist. A doua oară s-a adresat socialista Elena Hrenova. Instanțele de judecată au ignorat faptul că avem deja o decizie irevocabilă și au luat o hotărâre contradictorie. Vom ataca la CEDO această decizie pentru că emblema e parte integrală a cărților pe care noi le citim și este pe unele picturi de la expoziția noastră de artă. În aceste condiții activitatea noastră poate fi sistată”, susține Tatiana Chiriac, Președinta Falun Dafa Falun Gong Moldova.

În semn de dezacord față de decizia adoptată, membrii și simpatizanții Organizației vor organiza zilele viitoare și un protest în fața instituțiilor care i-au nedreptățit, spun ei.

Falun Gong, denumit și Falun Dafa, reprezintă un sistem de practici care a luat naștere în China. Acesta nu conține vreun ritual sau act de religiozitate, accentul fiind pus pe moralitate și promovarea adevărului, bunătății și toleranței. La fel, mișcarea Falun Gong, care activează nestingherit în mai multe state europene, nu este considerată sectă și nu implică afilieri politice.

Sursa: Politik.md

(93 accesari)