-3.8 C
Chișinău
sâmbătă, 4 decembrie, 2021

De Ziua Independenţei, Andrei Năstase a protestat împreună cu veteranii şi pensionarii: „Am ales să fiu alături de cei care şi-au pus şi viaţa pe altarul libertăţii noastre”

Must read

Comentarii recente

Ieri, de Ziua Independenţei, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr şi-a petrecut-o alături de veterani şi pensionari. Andrei Năstase afirmă că a ales să fie alături de cei care au riscat cu propria viaţă pentru libertatea noastră şi de cei care au pus fundamentul acestui stat.

„27 august, 2017 – ziua în care întreaga societate a statului proclamat independent acum 26 de ani ar fi trebuit să-şi sărbătorească libertatea, prosperitatea, fericirea alături de oamenii politici ai acestui răstimp. A fost altceva. A fost trist. Dar în toată amărăciunea, am văzut şi un licăr de speranţă în ochii oamenilor, atunci când le strângeam mâinile din inimă”, afirmă Năstase.

„Nu am fost nici la guvernare, nici în opoziţie, nu am făcut politică. Dar, împreună cu fratele meu, semnatar al Declaraţiei de Independenţă, împreună cu colegii mei am ales astăzi să protestez alături de cei ce au pus fundamentul acestui stat, pensionarii. Şi Mama mea e pensionară. Am fost alături de veterani. Alături de cei ce şi-au pus pe altarul libertăţii noastre şi viaţa”, a declarat liderul Platformei Demnitate şi Adevăr.

Totodată, preşedintele Platformei DA a mers la mormintele veteranilor căzuţi în războiul de pe Nistru. „La mormintele primilor căzuţi – Ion Panţa, căzut pe 13 noiembrie 1991 la Vulcăneşti, şi Cezar Roman, în 25 martie 1992 – ne-am recules împreună cu aproapele meu, Ion Caraman, cel ce în ’92 ardea în tanc ciuruit de gloanţe”, scrie Andrei Năstase, pe pagina sa de facebook.

„Pentru aceşti oameni, pentru un popor demn de o viaţă mai bună aici, acasă, suntem obligaţi să continuăm. Şi – DA! – o vom face”, a conchis liderul DA.

Sursa:jurnal.md
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

1 COMENTARIU

  1. CUM POȚI SĂ FII PREȘEDINTE AL UNIUNII OFIȚERILOR DIN MOLDOVA FĂRĂ A AVEA ONOAREA DE OFIȚER?

    Păi bine, bre oameni buni! S-o luăm din talpă și fără
    politivă. De ce respectivul individ Victor Gaiciuc îmi permite mie să afirm, că dumnealui nu-i ofițer? Îmi permite să afirm acest lucru codul de onoare al ofițerului. În timpul ultimilor alegeri prezidențiale pseodo ofițerul Victor Gaiciuc, folosind acoperișul întemeiatei de dumnealui așa numitei Uniuni a ofițerilor din Moldova, cu consimțământul tacit și binecuvântarea oligarhului Vlad Plahotniuc a întemeiat un grup diversionist bolșevic ilegal, care se ocupa cu râspândirea materialelor FALSE despre Dna Maia Sandu, născocite de lepădăturile bolșevice din jurul impostorului Dodon. Mai poate un tip care a organizat asemenea chestii să fie numit ofițer? Sigur, că nu! Dar despre așa numita Uniune a ofițerilor din R. Moldova, care și-a permis așa potlogării, nici n-are rost să mai vorbim.

    La vremea respectivă s-a scris în presă despre aceste evenimente. S-a vorbit și despre amplasarea a grupului diversionist ilegal numit Uniunea ofițerilor din Moldova sub comanda așa numitului „general de brigadă” Victor Gaiciuc. Se găsea undeva pe lângă clădirea Parlamentului. S-au descoperit acolo numeroase materiale diversioniste. Justiția lui
    Plahotniuc la timpul respectiv a luat apă în gură.

    Acum așa numitul președinte al R. Moldova Igor Dodon și-a decorat amicul și părtașul de diversiuni așa numitul general de brigadă Victor Gaiciuc cu „Ordinul Republicii”. Despre
    „meritele” „ofițerului” Victor Gaiciuc am vorbit și s-a mai vorbit de nenumărate ori. Acum este în pregătire numirea lui ministrul al apărării. Marele coordonator Vlad Plahotniuc
    este de acord și încearcă numai să obție un preț cât mai bun.

    P.S. Am văzut că sunteți foarte susceptibili la falsurile răspândite de holdingul lui Plahotniuc la adresa dlui Andrei Năstase. Demascarea netrebnicilor, care au răspândit falsuri la adresa Dnei Maia Sandu merită aceiași susceptibilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri