vasile_nastase-300x232Ieri, ceceiștii pedeului (CCA) au discutat avan problema televiziunilor rusești retransmise pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Nu au avut încotro, de ani de zile îi sesizăm, îi somăm, îi chemăm prin judecăți. Acum, după ce lucrurile au ieșit de sub control, cînd pînă și viespile se ascund de otrava difuzată de Plahotniuc și compania, cei nouă au decis să dezbată demersul societății civile pe care o reprezentăm.

Bineînțeles, ținînd cont de gravitatea lucrurilor, de experiența internațională, am cerut retragerea imediată a licențelor de emisie goarnelor lui Putin. Cînd vorbeam de gravitatea situației, ne gîndeam la faptul că aceste posturi de televiziune au ajuns să ucidă oameni, nu doar la modul indirect, ci și direct! Iată, în acest sens, un exemplu pe care l-am omis în editorialul de ieri! http://glavpost.com/post/1oct2014/ukraine/1985-televizionshiki.html

Este vorba de faptul că jurnaliștii – mercenari ruși, pentru a-și crea propria poveste, au achitat 50 de dolari pentru uciderea unei femei. Aceasta a fost ucisă sub privirile rudelor apropiate, care au fost obligate să susțină în fața camerei de luat vederi (mincinoase) că asupra lor au tras forțele militare ucrainene!

Cînd vorbim de experiența internațională ne amintim cum au procedat în situații similare demnitarii cu responsabilitate din statele baltice și din Ucraina, care au curmat intoxicarea prin propaganda războiului, a urii interetnice, a șovinismului velicorus și neoimperial, interzicînd circa 15 posturi de televiziune din Federația Rusă.

Ce au făcut, ieri, ceceiștii pedeului, în frunte cu Pokaznoi?
Au discutat de s-au hurducat!

Mai bine zis au venit cu hîrtiuța gata scrisă de la hotelul Nobil.

Adică li s-a dat dezlegare la a da niște “triste”, șmechere amenzi chiar și “infailibilului” pînă acum la sancțiuni Prime al ditamai oligarhului.
De 5400 de lei, adică de 290 de euro!

Și asta pentru batjocura fără precedent la adresa acestui popor! Și asta pentru tomberoanele și benele de gunoi șoviniste aruncate zilnic peste cetățenii noștri!

290 de euro, iată prețul arginților biblici ai brigăzii ceceisto-pediste!

Acum să fim atenți și să calculăm pagubele incomensurabile ale Păpușarului, în urma primirii acestei amenzi „usturătoare”!

Din surse demne de încredere, aflăm că prețul unui minut de publicitate electorală la Prime este de circa 7000 de euro! Împărțim suma respectivă la 60 pentru a afla cît costă o secundă și obținem cifra de 117 euro. Împărțim, în continuare, suma amenzii “usturătoare” la prețul unei secunde de publicitate la canalul lui Plahotniuc, și obținem… obținem… 2.47 secunde!

Crunt, înfiorător, strașnic, fioros, îngrozitor… a mai fost pedepsit sireacul Păpușar, tocmai cu două secunde și ceva de publicitate!

Of-of, măi-măi!

Iar mizeria continuă! Așa cum arătam cu argumente incontestabile, mînați de furia provocată de televiziunile lui Putin, difuzate nestingherit și pe întreg teritoriul Republicii Moldova, oameni din toate colțurile necuprinsei foste uniuni pun mîna pe arme și merg în estul Ucrainei pentru a se înrola în rîndurile secesioniștilor și teroriștilor, ucigînd soldații unui stat independent și suveran, dar și civili, copii, femei și bătrîni!

Pe la orele trei după – amiază, aflu, ieri, că președintele CCA, Pokaznoi și-a dat demisia. Zic, nu a mai putut răbda, sărmanul, situația de marionetă a unui partid politic criminal. S-a simțit, bietul, vinovat pentru ilegalitățile comise de instituție, de el personal, pentru lipsa de reacție la cele mai importante aspecte ce țin de buna funcționare a audiovizualului capturat de mogulul oligarh.

Ca mai apoi să cad cu picioarele pe pămînt și să aflu că blînda mea compasiune e doar un vis albastru de pripas… Individului îi expiră, pur și simplu, mandatul!

Astfel, pe de-a ascunselea, fără o discuție preliminară, fără a mima cel puțin o alegere de alternativă, acesta, după ce a mai consultat o hîrtiuță cu inițialele VP, și-a prezentat demisia, iar locul său de reprezentant al pedeului lui Plahotniuc l-a ocupat un alt membru de soi, Ciocan! La propunerea cui? La cea a satelitului Iura Colesnic, venit la CCA din vîltorile Partidului Liberal! Domnilor Ghimpu, Dorin Chirtoacă, chiar nu vă ard obrajii de rușine, domnilor? Ce faceți, pe cine ați delegat la CCA? E posibil să ne tot vorbiți de valori naționale și să sprijiniți fără crîcnire o echipă de promotori ai neoimperialismului, șovinismului și terorismului velicorus?

Lăsați liniștea să vă cuprindă și ascultați, domnilor, cum Gheorghe Ghimpu se răsucește în mormînt!

(210 accesari)