Reprezentanții Curții de Apel Cahul au emis luni, 23 august, un comunicat de presă în care se menționează că judecătorii de acolo își manifestă indignarea față de mesajul transmis de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în legătură cu decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) care a admis strămutarea dosarului în care este cercetat Ilan Șor, de la instanța de apel din Cahul la cea din Chișinău.

Tot aici, responsabilii de la Curtea de Apel Cahul susțin că „orice funcționar public care-și asumă angajamentul de a critica actul justiției pe o anumită cauză penală, trebuie să o facă din cunoștință de cauză și cu argumente concrete” și tot ei afirmă că „ministrul justiției niciodată nu a solicitat Curții de Apel Cahul informații despre motivele amânărilor ședințelor de judecată, motivele imposibilității petrecerii multiplelor ședințe de judecată, nu a solicitat nici un act de dispoziție adoptat pe parcursul judecării”.

În context, judecătorii de acolo au venit cu mai multe precizări în legătură cu cauza penală în care este cercetat Șor.

Nota emisă de Curtea de Apel Cahul:

„În contextul ultimelor evenimente procedurale avute loc în cadrul examinării cauzei penale de învinuire a inculpatului Șor Ilan de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.190 alin.(5) și art.243 alin.(3) lit.b) Cod penal, și interpretarea a acestora în mass-media, dar și de unii demnitari de înalt rang din Republica Moldova, Curtea de Apel Cahul găsește necesar de a oferi publicului explicațiile de rigoare, care emană exclusiv din actele procedurale petrecute pe parcursul judecării cauzei la această instanță, și care nu vor conține concluzii de ordin subiectiv. Rămâne la latitudinea fiecărui membru al societății să-și formeze propria convingere, și, dat fiind că acest comunicat (inclusiv acte procedurale) țin de domeniul profesional jurisprudențial, credem că mediul academic nu va rămâne pasiv în realizarea misiunii civice de orientare obiectivă a opiniei publice.

Curtea de Apel Cahul ca și instituție nu consideră că asemenea comunicate publice ar trebui să fie o practică obișnuită în activitatea de înfăptuire a justiției pe orișicare cauză penală, și cineva neapărat își va pune întrebarea – de ce anume acum se vine cu asemenea reacție și cu o asemenea informații.

Până la data de 20.08.2021 criticile aduse activității Curții de Apel Cahul în legătură cu examinarea dosarului Șor Ilan, deși erau tendențios distorsionate și nu reflectau multiple circumstanțe de fapt, nu necesitau a fi neapărat pariate în public de către instituția criticată, or începând cu data de 12.05.2020 ședințele de judecată au fost publice și orice persoană interesată (curioasă) putea personal să asiste la ședințele de judecată și apoi să comunice societății parcursul judecării cauzei. În cazul de față însă, printr-o hotărâre judecătorească (încheierea Curții Supreme de Justiție din 20.08.2021), care a fost aplaudată cu salve publice de către înaltul demnitar din aparatul central executiv al statului, a fost acceptată ipoteza că toți judecătorii Curții de Apel Cahul (și nu doar membrii completului de judecată care judecau această cauză) sunt afectați de neîncredere colectivă. Este nu doar o calificare, ci o acuzație directă care atentează la integritatea instituțională a Curții de Apel Cahul, și care necesită a fi pariată neapărat cu un spectru de acte procedurale. Instituția este liberă de a opera cu acestea și nu poate fi acuzată de poziție tendențioasă sau de încălcare a dreptului la un proces echitabil, or deja este descalificată de a mai judeca această cauză penală printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, și în al doilea rând nu va recurge la comentarea actelor procedurale. În caz contrar, opinia publică va rămâne acea care a existat până acum și care a fost formată (orientată) de o singură sursă de informații,” se specifică în nota Curții de Apel Cahul.

www.zdg.md


(66 accesari)