cristina-scarlat-i8220la-eurovision-1202123634Finala națională a concursului internațional, Eurovision Song Contest a fost cîștigat de Cristina Scarlat cu piesa „Wild Soul”. În mai 2014, interpreta va evolua în semifinala de la Copenhaga, Danemarca.

Deși Boris Covali fusese favoritul publicului, juriul i-a acordat Cristinei Scarlat punctajul maxim – 12 puncte.

„Sunt foarte fericită, împlinită, încă nu realizez ceea ce s-a întîmplat. Dacă aș putea să împart această victorie cu Boris, aș face-o cu mare drag, pentru că a muncit foarte mult. Sunt profund mișcată de rezultatele televoting-ului. Am muncit ca să avem un rezultat frumos în scenă, să avem show și eu am exersat foarte mult ca să fiu la cel mai înalt nivel. Mi-am dorit foarte mult să cîștig acest concurs, așa cum și-au dorit toți concurenții, însă dacă mi-a căzut mie acest noroc, înseamnă că așa a fost să fie”, a comentat Cristina.

Într-un interviu interpreta mărturisește că a început să cînte romanțe, a continuat cu jazz, iar acum s-a oprit la muzică ușoară. Aceasta spune că într-un concurs precum Eurovision implicarea publicului are cea mai mare greutate, iar echidistanța juriului este discutabilă.

Republica Moldova participă al 10-lea an la Eurovision Song Contest. Pînă acum, țara noastră a fost reprezentată de Zdob și Zdub, Natalia Gordienco, Natalia Barbu, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, Sun Stroke Project și Olia Tira, Pasha Parfeni și Aliona Moon.

(177 accesari)