Vlad Plahotniuc are actele în regulă. La această concluzie au ajuns membrii Comisiei Naționale de Integritate (CNI) după ce timp de mai bine de două luni au verificat averea și veniturile fostului deputat democrat. Chiar dacă se lăuda anterior în presă că are televiziuni, hoteluri, bănci și chiar un avion, bunuri pe care nu și le-a trecut în declarația de avere, CNI a stabilit că politicianul nu a ascuns nimic atunci când și-a făcut declarația.

Fără divergențe în 2012

CNI a luat decizia de a lua la „puricat” declarația de avere a lui Vlad Plahotniuc abia după ce acesta a anunțat că renunță la mandatul de deputat și, pentru a nu lăsa loc de speculații, i-a cerut Comisiei să îl verifice pentru a stabili dacă s-a îmbogățit sau nu cât timp a fost în Parlament. Din 1 noiembrie și până la mijlocul lunii decembrie 2013, experții CNI au trimis zeci de demersuri către „Cadastru”, „Camera Înregistrării de Stat”, „Registru”, bănci, Inspectoratul Fiscal pentru ca în cele din urmă să stabilească că „nu există divergențe între declarația de avere pentru anul 2012 și informațiile primite de la aceste instituții”. Totuși, se menționează în actul de constatare Comisia a verificat doar posibile încălcări ale regimului juridic al declarației de avere pentru anul 2012, nefiind în drept să verifice și declarațiile de avere depuse de politician în anii precedenți.

Neregulile din declarațiile anterioare rămân neverificate

Potrivit presei, încălcările pe care le căuta CNI se regăsesc tocmai în declarațiile depuse în anii precedenți. Astfel, potrivit unei investigații realizată de Centrul pentru Investigații Jurnalistice, Plahotniuc nu și-a indicat în declarațiile de avere de până în 2012 cel mai mare dintre apartamentele familiei, cel de 1.023,1 metri pătraţi, înregistrat încă din 2010 pe numele soției sale, Oxana Childescu. Cu excepţia ultimei declaraţii de avere, în niciuna dintre cele depuse anterior Plahotniuc nu a declarat proprietăţile deţinute de soţia sa, deşi legea îl obligă să o facă. În declaraţiile din anii precedenţi nu regăsim cele două garaje pe care le are în proprietate din 2009 şi nici alte două pe care le deţine din 2011. În declaraţiile anterioare nu figurează nici subsolul de 82,2 metri pătraţi pe care l-a cumpărat în 2011.

„Legea nu are efect retroactiv”

„Legea în baza căreia funcționează Comisia Națională de Integritate nu are efect retroactiv”, explică președintele CNI Anatolie Donciu. De altfel, chiar înainte de a fi anunțată decizia Comisiei, Donciu declara într-un interviu pentru Moldova Curată că CNI nu poate verifica sursele din care și-a făcut averea Vlad Plahotniuc, pentru că acesta și-a făcut-o când activa în „sectorul privat”.
„Domnul Plahotniuc a venit din sectorul privat, de aceea dacă pe timpul cât activa acolo și-a cumpărat avioane, vapoare etc., obligația de a verifica din ce surse și le-a cumpărat îi revine Inspectoratului Fiscal. Noi putem verifica doar dacă și-a declarat toate proprietățile”, declara Donciu cu câteva săptămâni înainte de publicarea deciziei în cazul Plahotniuc.

Enigmele lui Plahotniuc

În actul de constatare întocmit de Comisie nu se menționează nimic despre băncile, televiziunile, hotelurile și avionul despre care în presă s-a scris că ar aparține vicepreședintelui Partidului Democrat. De altfel, cel puțin în două emisiuni TV:„Seara târziu” de la postul Prime TV și „Fabrika” de la Publika TV, Vlad Plahotniuc a recunoscut deschis că toate acestea îi aparțin.
„Grupul de afaceri pe care îl coordonez este implicat în managementul mai multor posturi de televiziune şi radio, acţionând şi pe piaţa agenţiilor de publicitate. În ceea ce priveşte Hotelul „Nobil”, este una dintre investiţiile cu care mă mândresc”, susținea, acum trei ani, Vlad Plahotniuc, într-un interviu pentru ziarul „Timpul”.
În acte însă, aceste bunuri sunt înregistrate pe companii care aparent nu au nicio legătură cu Vlad Plahotniuc. Compania „Prime Management”  în care deține 90 la sută din acțiuni nu este direct fondatoarea niciuneia dintre companiile care administrează  hotelurile „Codru” sau „Nobil”, posturile de radio și TV „Prime TV”, „Prime FM” și „2 Plus” și nici nu se numără printre acționarii „Victoriabank”.
Vlad Plahotniuc nu a răspuns la telefon pentru a comenta decizia CNI.

sursa: moldovacurata.md

(250 accesari)