preotStigmatele pot fi definite ca manifestari spotane, reprezentate de rani sangerande sau de dureri atroce – similare cu cele suferite de Iisus in timpul crucificarii.

Cel mai cunoscut caz, este al unui călugăr italian. Francisc s-a născut la 25 mai 1887, în orăşelul italian Pietrelcina, fiind al şaptelea copil al familiei di Nunzio. A fost botezat astfel la dorinţa mamei, care îl adora pe Sfântul Francisc din Assisi.

La 16 ani, s-a călugărit la mănăstirea franciscană din Morcone unde a primit un nou nume: Fra (fratele) Pio din Pietrelcina. A dus o viaţă plină de penitenţe: flagelarea trupului, mâncare puţină, practicarea tăcerii, scrie descopera.ro.

La 24 de ani i-a apărut în mijlocul palmelor un punct roşu, care-i dădea dureri mari. La 33 de ani, vârsta lui Iisus, i-au apărut pe corp toate rănile Mântuitorului. San Giovanni Rotondo a devenit, datorită lui Padre Pio, unul dintre cele mai vizitate locuri ale Italiei.

Spovedea câte 16 ore pe zi. Din cauza stigmatelor sale, în1931 a fost suspendat din funcţiile sacerdotale pentru doi ani. S-a estimat că pierdea zilnic între 150 si 200 de grame de sânge.

Nimeni n-a reuşit să explice cum rezista, mâncând extrem de puţin, şi cu dureri necruţătoare. A murit pe 23 septembrie 1968. Cu uimire, preoţii şi medicii au văzut că rănile i-au dispărut.

sursa: antena3.ro

(197 accesari)