11.3 C
Chișinău
vineri, septembrie 24, 2021

Cât costă performanţa?, de Adrian VASILESCU

Must read

Comentarii recente

adrian-vasilescuLucrătorul român, în medie, nu e plătit bine. Iar dacă judecăm plăţile de sub linia medie, cele mai multe de altfel, vedem că problema se complică şi mai mult.

Salariul este plata muncii. Dar valoarea muncii, pe care o exprimă salariul, nu depinde numai de salariaţi. Intervin mai mulţi factori, între care climatul economic, managementul, tehnologiile, organizarea producţiei. Şi încă un lucru, poate cel mai important: posibilităţile societăţii de a recunoaşte valoarea muncii. Eficienţa muncii, în România, fiind modestă, salariul n-are cum să fie generos.

Ori de câte ori pronunţăm cuvântul eficienţă, avem în vedere, aproape fără excepţie, că faţeta tehnică a fenomenului – finalizată de regulă în performanţa fabricatelor, a produselor în general – este cartea de vizită a oricărui producător. Niciodată însă nu poate fi evitată o întrebare cardinală: „Cât costă performanţa?” Şi cum deseori, la noi, cu deosebire în companiile statului, costul e mai mare decât câştigul, performanţa tehnică e practic anulată. Iată de ce, în toate cazurile, eficienţa tehnică îşi pierde valoarea dacă nu e dublată de eficienţă economică.

Cauzele deficitului de eficienţă economică sunt numeroase. Le regăsim începând din acele companii româneşti în care predomină dezinteresul pentru buna organizare a muncii. Şi în care producţia e lăsată în voia obişnuinţei. Din aceste motive, afacerile sănătoase se înmulţesc încet. Ceea ce se reproduce repede este incapacitatea acestor companii de a asigura o ofertă de bunuri şi servicii care să corespundă cererii de consum. Şi pe care s-o recunoască piaţa.

Dar o organizare bună a muncii nu e posibilă fără decizii economice bune. Cine vrea mai multă eficienţă economică va fi nevoit să aibă grijă  într-o mai mare măsură de calitatea deciziilor. Fiindcă de aici vin cele mai multe boli din economie, de la calitatea mai mult decât îndoielnică a nenumărate decizii din companiile româneşti, fie că sunt de stat, fie că au capital privat. Uitând parcă esenţialul: că fiecare companie, în fiecare clipă, trebuie să fie mai bună decât concurenţii, să aibă o mai mare viteză de reacţie, să judece bazându-se pe cele mai exacte şi cele mai complete informaţii.

Sigur, în condiţiile în care, astăzi, sunt companii în care titlurile de proprietate s-au împărţit între mii de persoane, juridice şi fizice, nu mai este cu putinţă ca întreaga masă de acţionari să participe la deciziile curente. Deciziile sunt încredinţate managerilor, prin contract. Dar acţionarii, îndeosebi cei care deţin mai multe titluri de proprietate, sau statul când este acţionar unic, joacă un rol hotărâtor în stabilirea direcţiilor strategice. Fără să fie sfidat esenţialul: şi anume, că şi acţionarii, şi managerii trebuie să joace acest rol mizând pe propriile buzunare. Dacă au decis bine, buzunarele trebuie să se umfle. Dacă au decis prost, se golesc. De multe ori, în ţările cu judecată normală, se golesc într-atât încât pierd totul. Când răspunderea nu ajungea până aici, nu vine nici eficienţa.

Sursa: jurnalul.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri