traian basescuFostul preşedinte al României Traian Băsescu este de părere că Republica Moldova începe să dea „semne de rateu”, în condițiile în care Guvernul Leancă a fost respins de Parlament, iar noul candidat la funcția de premier vine din zona business, nu din cea politică.

În cadrul unui interviu la TVR, Traian Băsescu a declarat, referitor la premierul desemnat Chiril Gaburici, că acesta nu va reuși să „împingă cu aceeaşi viteză nici Acordul de Asociere, nici Acordul de Liber-Schimb”.

„Venind din zona de business, asta înseamnă o Republică Moldova care, de unde a fost premiantul Parteneriatului Estic, începe să dea semne de rateu pentru că, în mod cert, nefiind forţa unui premier om politic nu va reuşi să împingă cu aceeaşi viteză nici Acordul de Asociare, nici Acordul de Liber-Schimb, a declarat Băsescu.

Amintim că după ce premierul în exerciţiu Iurie Leancă nu au obţinut, joi, numărul de voturi necesar în Parlament, preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat, sâmbătă, printr-un decret pe Chiril Gaburici, propus de către Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), să formeze Guvernul.

Gaburici a avut luni mai multe întrevederi, printre care cu liderii PL și PCRM, cel din urmă afirmând că fracțiunea comunistă „va fi foarte constructivă în ziua votării Guvernului”. Mihai Ghimpu, a declarat însă că formaţiunea sa rămâne pe poziţia mai veche, adică va vota doar un guvern din care să facă parte și liberalii.

Sursa:independent.md

 

(104 accesari)