5.9 C
Chișinău
marți, septembrie 28, 2021

AVRAM FIŢIU:”Mediul rural românesc deţine astăzi o bogăţie pe care nu o mai are nici o altă ţară europeană: circa un milion de familii tinere, întoarse acasă din emigraţie”

Must read

Comentarii recente

1353513197_0301_9_1353513392-largeÎncă nu s-au stins ecourile declaraţiei absurde, fă­cută de economistul şef al Băncii Naţionale, Va­lentin Lazea, cu privire la necesitatea desfiin­ţării clasei ţărăneşti, în numele unei aşa-zise „consoli­dări” a pământului. Forumurile ziarelor au fost cu­prin­se de o febră a comentariilor non stop. Dezbaterea de­clanşată în sânul societăţii este binevenită, românul de rând având, astfel, ocazia să aducă încă un omagiu, pe ur­mele lui Rebreanu şi Blaga, măriei sale ţăranul. Ţăran el însuşi, din comuna Baciu, de lângă Cluj, con­ferenţiar la Universitatea de Agronomie din capitala Ardealului, consultant în domeniul proiectelor UE şi cel dintâi „aplicator” al ideii europene numite „coşul ţărănesc”, Avram Fiţiu şi-a încheiat recent un amplu stu­diu, inti­tulat „Salvarea Fermei Ţărăneşti”. Cu ocazia lan­sării sale, domnia sa ne-a acordat următorul inter­viu.

„Dispariţia fermelor ţărăneşti tradiţionale ar avea consecinţe dezastruoase”

– Ideile promovate de studiul dvs. conţin şi o tristă constatare: vremurile în schimbare obligă ţăranul să se schimbe şi el. Cum vedeţi această schimbare, dom­nule profesor?

– Ţăranul trebuie să se schimbe prin educaţie. Nu să dispară, ci să se adapteze, păstrându-şi liniile esenţiale care-l definesc. Muncesc de 19 ani la acest studiu, avân­­du-l în minte pe tatăl meu şi munca grea din gos­podăria ţărănească la care am luat parte în copilărie. Spa­ţiul rural trebuie redefinit, iar la această acţiune de interes naţional sunt implicate, fireşte, şi universităţile agricole, studenţii şi profesorii. Din punctul de vedere al celor mai mulţi dintre politi­cieni, ferma/gospodăria ţărănească ar trebui lăsată să dispară şi în locul acesteia să apară ferme industriale.

– Este ceea ce susţine şi economistul Valentin La­zea de la BNR! Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea ţă­ranii?

– Prea puţini sunt demnitarii care înţeleg conse­cin­ţele dezastruoase ale dispariţiei fermelor ţărăneşti. Apo­logeţii acestui fenomen catastrofal, atât unii ca domnul Lazea, cât şi cei din politică, nu-şi dau seama că, odată cu ţăranul, dispare grupul social care le-a asi­gurat supravieţuirea politică după 1989. Ce ar dori toţi aceşti „domni Lazea” din Bucureşti? Să-i scoată pe ţărani din sate şi să-i determine să vină la oraş, în ghe­touri, să stea cu mâna întinsă la guvern? E vorba de ze­ce milioane de oameni! Vor să-i „dezmorţească”, să-i scoată în stradă? E adevărat, multe ferme ţărăneşti vor dispărea de la sine, dar multe vor rămâne… Grija acestora trebuie s-o avem! Să vină domnii purtători de mânecuţe ai Capitalei, în Banat, unde italienii au cum­părat 80% din terenurile agricole! Banatul a fost când­va „fruncea”, dar acum a rămas pustiu, teren de speculă şi robie pentru deposedaţii de pământ. Consecinţele desfiinţării clasei ţărăneşti, după modelul profund viciat propus de reprezentantul BNR, sunt însă mult mai devastatoare: 1. odată cu ţărănimea, dispare un ţe­sut social care a jucat, în ultimii 23 de ani, rolul de tam­pon pentru pacea socială din ţară; 2. dispare singurul grup omogen, capabil de a crea stabilitate economică pe termen scurt şi mediu; 3. dispare un grup social ce va lăsa locul unor grupuri etnice de imigranţi din Ori­ent (Pakistan, India, China etc.); 4. dispare grupul so­cial purtător al tradiţiilor poporului român şi, im­plicit, al identităţii naţionale; 5. dispare grupul social cu cea mai ridicată natalitate, atât de necesară pentru o ţară aflată în criză; 6. dispare grupul social care de­ţi­ne în proprietate românească mare parte din pa­tri­moniul funciar al ţării; 7. dispare grupul social care asi­gură coloana vertebrală a enoriaşilor bisericii naţio­na­le, dezechilibrând stâlpul principal al societăţii ro­mâ­neşti; 8. dispare grupul deţinător al unui patrimoniu gastronomic inestimabil pentru generaţiile viitoare; 9. dispare grupul capabil să producă alimente gustoase şi sănătoase, ca alternativă la produsele chimizate oferite de sistemele agricole industriale; 10. dispare grupul social care protejează mediul înconjurător prin practicile sale, esenţiale pentru sănătatea populaţiei.

 – Impresionantă această „listă a lui Fiţiu”… Care sunt totuşi „punctele slabe” ale agriculturii ţă­ră­neşti?

– Aceste puncte există, dar asta nu înseamnă că tre­buie să-i omorâm pe ţărani. Iată câteva minusuri de ca­re trebuie să fim conştienţi, pentru a lua măsuri în acord cu politica agricolă comună a UE: vârsta înain­tată a ţăranului; lipsa de cunoştinţe de piaţă; sărăcia; lipsa mijloacelor de producţie, a tractoarelor şi ma­şi­nilor agricole; lipsa unui sistem propriu de informare; lipsa unui sistem propriu de creditare; lipsa unui sis­tem coerent de organizare sindicală; lipsa de organi­zare a „lanţului alimentar”; lipsa de iniţiativă; gândirea pe termen scurt; individualismul şi altele.

– Vă întreb ca la şcoală: care sunt beneficiile fer­mei ţărăneşti „neconsolidate”, adică tradiţională?

– Unii zic că fermele ţărăneşti sunt o piatră de moa­ră legată de gâtul ţării, dar noi spunem că sunt un mare avantaj, care permite trecerea în masă la agricultura ecologică – fenomen nemaiîntâlnit în lume. Iată, pe scurt, celelalte avantaje în faţa cărora Europa îşi scoate pălăria: agricultura ţărănească din România presupune un grad redus de poluare; pământul are un nivel ridicat de fertilitate; ţăranii sunt moştenitorii unor cunoştiinţe tradiţionale de muncă a pământului şi păstrătorii unor le­gături sociale unice; alimentele ţărăneşti sunt gus­toase şi sănătoase; ferma ţărănească asigură o dez­vol­tare durabilă şi o diversitate impresionantă a pro­duselor; prin modul ţărănesc de lucru al pământului, prin folosirea seminţelor proprii, se asigură biodi­ver­si­tatea florei şi faunei şi diversitatea peisajelor.

– Ţările mari din UE ar dori ca, după 2014, să mai lucreze pământul maximum 3% din populaţia activă a României. Cum vedeţi acest scenariu de coşmar?

– Depinde de România dacă este capabilă să-şi construiască o strategie proprie de salvare a lumii ţărăneşti sau să accepte viziunea marilor ţări agricole europene. „Curăţenia” europeană ar presupune ca, din 500 de familii de ţărani, să mai rămână maxim două familii în agricultură! Doreşte România aşa ceva? Cine va avea curajul să-şi asume politic o astfel de catas­tro­fă?

„O ţară în care supermarketul controlează lanţul alimentar este o ţară condamnată la statutul de piaţă de consum”

– O altă cerinţă europeană este asocierea. De ce refuză ţăranii români să se asocieze?

– Amintirea c.a.p.-urilor este încă prezentă. Pe de altă parte, plecând de la ideea că „unde muncesc doi îm­preună rezultă ceartă”, Uniunea Europeană a evitat aso­cierea în producţie a agricultorilor şi n-o reco­man­dă nici României. În schimb, a încurajat alt tip de aso­cie­re: asocierea pentru vânzare. În producţie, spre exem­plu, organizarea fermei este de regulă indivi­dua­lă, sistemul de control şi administrare fiind unul fa­mi­lial. În România însă, lanţul alimentar este controlat de industria agro-alimentară şi de supermarketuri, principalii câştigători ai beneficiilor. În plus, celebrul Codex Alimentarius permite obţinerea unor alimente 100% din substanţe chimice de sinteză „legale”. În pa­ralel, aceeaşi industrie încearcă pe toate căile să blo­cheze târgurile ecologice şi tradiţionale. În UE, agri­cul­torii şi-au construit cooperative agricole de vânzare (CAV), plecând de la ideea că „doi sau mai mulţi agri­cultori nu au motive de ceartă dacă se asociază să vândă împreună”. Este modelul pe care ţăranii români vor trebui să-l adopte neîntârziat, dacă nu doresc să fie scoşi din joc definitiv de supermarketuri. Ei au ajuns să stea pe bogăţie şi să se plângă de sărăcie. O ţară în care supermarketul controlează lanţul alimentar este o ţară condamnată la statutul de piaţă de consum de ţă­rile cu agricultură dezvoltată.

– Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară (ANSVSA) a declanşat o adevărată teroare după aderarea Ro­mâ­niei la UE, băgând în sperieţi lumea satelor. Cu ce preţ?

– În momentul în care, prin exces de zel sau dintr-o necunoaştere a realităţilor europene, ai închis aba­toare, măcelării, fabrici de lapte, pe motiv de neres­pectare a „legislaţiei sanitar veterinare”, lăsând multe judeţe fără un abator măcar, nu ne mirăm că ţăranul ro­mân aban­donează creşterea animalelor. Această gân­dire, care-i face pe responsabilii ANSVSA „mai ca­to­lici decât Pa­pa”, a creionat în ultimii ani o situaţie para­doxală: ve­terinarii au împins consumatorul în super­mar­ket, să cum­pere alimente din import, în timp ce ferma ţără­nească românească îşi trăieşte ultimele clipe de agonie. În acelaşi timp în care noi am închis mare parte din capacităţile de procesare autohtone, ţări cu tradiţie în agricultură (Franţa, Germania) şi-au creat, de mai bine de 60 de ani, o legislaţie dublă la nivel sa­nitar veterinar, în care coexistă unităţile de procesare „standard” (cu ştam­­pila ovală) cu cele cu „risc asumat” (ştampila ro­tun­­dă). Din păcate, România a înţeles abia acum acest lucru, pierzând mulţi ani în domeniul le­gislaţiei cu „risc asumat”.

„Criza nevestelor lasă fermele fără urmaşi”

– Un capitol interesant din lucrarea dvs. pune în discuţie problemele matrimoniale ale ţăranului român. Îşi găseşte atât de greu ţăranul o soţie?

– Dificultatea multor ţărani de a-şi găsi o nevastă care să se înhame alături de el, în lunga aventură a unei vieţi la ţară, este reală. Campionii nenorocoşi ai acestei triste realităţi sunt crescătorii de animale, în special de capre, de unde şi preţul foarte ridicat pentru brânza de capră în Uniunea Europeană. Dacă, la prima vedere, această chestiune pare hazlie, la o analiză seacă situaţia este gravă şi durează de vreo 50 de ani. Fenomenul este explicat de sociologi prin prisma vieţii dure pe care trebuie s-o îndure o viitoare soţie de agricultor şi, nu în ultimul rând, prin mirosul de animale adus în casă şi în viaţa familiei. Unele analize pun, chiar, pe primul loc, mirosul, ca principal motiv de reticenţă, de a de­ve­ni soţie de agricultor. O astfel de problemă a adus fer­ma agricolă europeană în imposibilitatea transmiterii ei către urmaşi. Situaţia este la fel de gravă şi în satul românesc; în multe aşezări găseşti 40-50 de crescători de animale, trecuţi de prima tinereţe, necăsătoriţi, cu ferme fără perspectivă de transmitere la urmaşi. Ca să facă faţă situaţiei, ţările vest europene au recurs la „import de stagiare” din fostele colonii. Încă nu se ştie ce va face România…

– În timp ce străinii au reuşit să acapareze 9% din pământul României, tinerii „căpşunari” se întorc la vatră. Sunt ei speranţa redresării agriculturii ţără­neşti?

– Atracţia pe care o exercită pământul extrem de fertil al României asupra unui străin constituie un mag­net atât de puternic, încât băncile împreună cu fon­du­rile de investiţii private au elaborat strategii pen­tru aca­pararea de pământ românesc. În acelaşi timp, mediul rural românesc deţine astăzi o bogăţie pe care nu o mai are nici o altă ţară euro­peană: circa un milion de familii tinere, întoarse acasă din emigraţie sau pe cale de întoarcere definitivă. Vorbim de forţa vie a mediului rural, de o armată edu­cată, care va asigura renaşterea ţăranului român. Dacă această armată ar pricepe marea opor­tunitate financiară oferită de măsura UE, referi­toa­re la tinerii fermieri, prin care ar putea primi un cadou de 40 000 de euro (70.000 după 2014), România agri­co­lă ar arăta total schimbată în bine. Armata rurală ar me­rita această sumă de investiţii, chiar şi numai ca pre­miu de con­so­lare, pentru umilinţele trăite pe câmpurile agricole ale Europei.

AVRAM FIŢIU, Conferenţiar la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Cluj-Napoca

sursa: formula-as.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri