bastovoi_2_45925400Reținerea lui Andrei Baștovoi și a fiului acestuia, Valentin, este o reglare de conturi în interiorul companiei „Ascom”, specializată pe extracția de petrol și gaze. De această părere este avocatul învinuitului, Roman Zadoinov, care precizează că în urma investigațiilor pe marginea acestui caz, dosarul lui Baștovoi a fost fabricat.

Avocatul familiei Baștovoi, Roman Zadoinov, susține că deși Andrei Baștovoi a fost învinuit pentru însușirea a 20 mii de dolari de la firma „Ascom”, rezultatele expertizei din Sudan arată că acești bani au fost folosiți pentru reprezentare pentru afacerile companiei. Deși aceasta este prevăzut în legislația noastră, dar și cea africană, Procuratura Buiucani a omis detaliile.

Potrivit avocatului, desfășurarea sentinței cu ușile închise reprezintă violarea drepturilor la un proces echitabil și scoaterea dosarului de sub controlul societății, fapt care a permis condamnarea și arbitrarea unor persoane în mod secret.

Avocatul Zadoinov atrage atenția asupra averilor procurorilor Elena Neaga și Lilian Cociu de la Procuratura Buiucani, care pe parcursul investigării cazului, li s-au majorat simțitor. Mai mult ca atît, lipsa de independență a procurorilor, care s-au ocupat de această urmărire penală a fost demonstrată atunci cînd au fost prinși în compania unor prostituate și a unor persoane influente, angajate la „Ascom”.

Svetlana Baștovoi, soția inculpatului relatează că într-o celulă de cinci metri pătrați, trăiesc rudele sale, împreună cu alți 4 deținuți. Aceștia dorm pe rînd, deoarece nu sunt paturi suficiente. Cît privește hrana, aceasta constă dintr-un amestec de produse necomestibile. Temperatura în celulă nu depășește 8 grade Celsius, iar umiditatea este de 90%. Nu are posibilitatea să-și facă toaleta personală și chiar să meargă la viceu. De asemenea nu dispune de masă ca să poată pregăti referințele rechizitorii pentru proces, iar apa o păstrează în sticlă, din lipsa de spațiu. Svetlana Baștovoi spune că poartă o corespondență cu soțul ei pentru a afla cum se simte, dar și acele scrisori ajung tîrziu, fiindcă nu i se permite.

„Din materialele pe care le-am analizat, tentativa de omor, de care este învinuit Andrei Baștovoi este practic fabricată și provocată de către un fost angajat al securității, Ivan Egorov, care ulterior a recunoscut fapta. Mai mult ca atît, există informații și rapoartele secrete ale Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Procuratura, din care se înțelege că l-au instigat pe Ivan Egorov, l-au provocat să comită această infracțiune, fără a fi presupuse persoanele implicate în acest dosar. Andrei Baștovoi nu are absolut nicio legătură cu tentativa de omor a unor angajați „Ascom”. În dosar se vorbește de altă persoană, numele lui fiind Ioan Petru”, informează Zadoinov.

Avocatul Dorel Țurcanu afirmă că procesul lui Andrei Baștovoi este unul dintre cele mai obraznice de pînă acum. Totodată, în baza probelor acumulate, susține nevinovăția acestuia în tentativa de omor al angajaților companiei multi-milionarului Anatol Stati, „Ascom”.

Avocatul Roman Zadoinov, precum și rudele lui Andrei Baștovoi își doresc ca procesul din 18 martie de la Curtea de Apel să se desfășoare cu ușile deschise, să fie echitabil, obiectiv și transparent. Andrei Baștovoi pledează în continuare nevinovat.

(588 accesari)