vadim slusariProtestele care au loc acum în diasporă şi în ţară sunt îndreptate nu împotriva oamenilor care au votat pentru Dodon, ci împotriva autorităţilor care au admis fraudarea scrutinului, afirmă vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari.

„Acum nu luptăm contra celor care au votat pentru Dodon, ei tot sunt cetăţeni şi trebuie să-i respectăm. Este o altă chestiune – frauda nu trebuie admisă. Dacă nu luptăm acum, riscăm ca fraudele să se repete iar la următoarele alegeri. Aceeaşi situaţie a fost în 2014, iar în 2016 s-a repetat. Aceste proteste sunt împotriva autorităţilor statale care prin acţiunile sau inacţiunile lor au admis unele lucruri”, a declarat membrul Platformei DA, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la Unimedia.

Totodată, Alexandru Slusari a subliniat că, în acest moment, forţele antioligarhice sunt concentrate pe acumularea unei baze probatorii pentru a contesta rezultatele alegerilor.

„Alegerile au fost organizate foarte prost, majoritatea instituţiilor rămân sub controlul oligarhului Plahotniuc, iar moldovenilor din diasporă le-a fost îngrădit dreptul la vot. Acum suntem concentraţi pe acumularea bazei probatorii pentru contestarea rezultatelor”, a precizat vicepreşedintele PPDA.

Sursa:jurnal.md

(10 accesari)