11.2 C
Chișinău
luni, 29 noiembrie, 2021

Alexandru Slusari: „Atât timp cât la putere va rămâne actualul regim, noi nu vom afla niciodată adevărul despre furtul miliardului şi nici banii nu vor mai fi întorşi”

Must read

Comentarii recente

Vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, împreună cu mai mulţi membri ai formaţiunii au avut o întâlnire cu guvernatorul Bărcii Naţionale, Sergiu Cioclea. Potrivit lui Alexandru Slusari, în cadrul discuţiilor au fost abordate mai multe subiecte, printre care jaful secolului, dar şi despre raportul Kroll 2. 

Astfel, vicepreşedintele Platformei DA spune că a insistat asupra publicării documentului şi listei beneficiarilor jafului secolului.

„Împreună cu mai mulţi colegi din Platforma Demnitate şi Adevăr am avut o întâlnire cu conducerea Băncii Naţionale. Încă o dată m-am convins că atât timp cât la putere va rămâne actualul regim, noi niciodată nu o să aflăm adevărul despre detaliile furtului miliardului şi nici banii nu vor fi întorşi. Mai mult sau mai puţin, am vorbit despre raportul Kroll 2. Am aflat că acesta va fi publicat în octombrie.

Am insistat să fie publicat documentul sau măcar o parte din datele beneficiarilor banilor scoşi din ţară. Am înţeles că compania Kroll este convinsă că o mare parte din bani au fost scoşi din ţară prin intermediul firmelor lui Shor. Domnul Cioclea s-a tot referit la cererea de confidenţialitate din partea companiei Kroll, dar el a promis că va publica lista beneficiarilor furtului miliardului”, a scris Alexandru Slusari pe pagina sa de Facebook.

Totodată, vicepreşedintele Platformei DA a spus că a adresat şi alte întrebări guvernatorului BNM, însă acesta nu a avut o poziţie clară, iar la unele întrebări nici nu a avut un răspuns.

„Atunci când am întrebat despre jaf şi despre acţiunile sau inacţiunile Băncii Naţionale în perioada 2012-2014, am înţeles cât este de încurcat. L-am întrebat pe domnul Cioclea cum s-a ajuns ca statul să piardă pachetul de control la BEM şi poziţia Băncii Naţionale în acea perioadă. Nu am primit un răspuns. Nu ştie nici măcar câte procente a pierdut statul. L-am rugat să evalueze necesitatea emiterii garanţiilor de stat pentru împrumutul de 15 miliarde de lei pentru cele trei bănci şi faptul că această decizie a fost luată la insistenţa fostului guvernator Dorin Drăguţanu şi fostul ministrul al Economiei Candu. Răspunsul – mai bine tac. Am încercat să aflu ce crede guvernatorul despre faptul că, după ce Guvernul Leancă.a emis garanţiile de stat, la cele trei bănci nu a fost instituită administrare specială şi la trei săptămâni din acele bănci au fost scoşi 13,5 miliarde de lei. Nu am văzut poziţia lui”, a declarat Alexandru Slusari.

„L-am întrebat dacă, după numirea sa în funcţie, a iniţiat o anchetă internă privind acţiunile fostei conduceri a băncii. Nu am înţeles răspunsul. El vrea ca activitatea lui Drăguţanu să fie apreciată de FMI. În general, el vrea să vorbească doar despre activitatea din prezent şi viitor”, a adăugat reprezentantul Platformei DA.

În context, Alexandru Slusari a menţionat: „I-am spus sincer că văd în faţă un specialist bun, dar care depinde foarte mult de clanul oligarhic condus de Plahotniuc şi că se simte foarte mult faptul că candidatura lui a fost propusă de Candu. De 25 de ani se tot schimbă conducerea, iar fiecare care vine ne îndeamnă să nu atingem trecutul şi să ne uităm în viitor. După asta, trăim tot mai rău şi mai rău şi nimeni nu este tras la răspundere”.

„În ultimii opt ani, am fost furaţi în proporţii deosebit de mari şi cu un deosebit cinism „pro-european”, iar acum ne propun să nu ne amintim despre asta. Iată din acest motiv Drăguţanu, atunci când în timpul conducerii sale au fost devalizate trei bănci şi afectat sectorul bancar, nu a fost încătuşat, dar a plecat singur şi-a primit şi jumătate de milion de lei. Tot acest lucru se referă şi la Leancă, Candu, Lazari, Copaci, Arapu şi alţi demnitari, care au acţionat sau au stat deoparte atunci când am fost furaţi. Şi toţi sunt acoperiţi de pahanul Plahotniuc”, a afirmat Alexandru Slusari.

De asemenea, vicepreşedintele Platformei DA a transmis şi un mesaj cetăţenilor, îndemnându-i să iasă la protestul faţă de modificarea sistemului electoral, adăugând că dacă va fi introdus votul mixt în ţară se va menţine aceeaşi situaţie şi nu va fi nicio schimbare spre bine.

„Şi acum ei împreună cu Dodon vor să modifice sistemul electoral, pentru ca totul să rămână aşa cum este. Nimeni să nu răspundă pentru nimic. Trecutul numai există. Este doar viitor luminat şi un prezent întunecat cu avioane, autobuze şi trenuri arhipline cu oameni care pleacă din ţară. Iată de ce trebuie să ieşim la protest şi să nu admitem modificarea sistemului electoral, care le va permite să nu schimbe nimic pentru îmbunătăţirea situaţiei din ţară”, a conchis Alexandru Slusari.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri