3Melania Damian a ales, după o carieră strălucită în inovaţie, la Londra, să se întoarcă la Bucureşti. Spune că a fost printre pionierii inovației și visează să pună în aplicare aici tot ceea ce a învăţat în capitala Marii Britanii.

„Nu mi-am dorit niciodată, nici nu ştiam că există disciplina asta şi într-adevăr am fost printre primii care au intrat într-un cadru formal sau mai organizat de a face inovare”, mărturisește Melania Damian, fondatoarea Cube Innovation. Totul a început, însă, pe vremea când lucra la Moscova și când i s-a atribuit un brand mic, aproape nesemnificativ, pe care să încerce să îl crească. „Am zis că îl vreau. Rusia mergea foarte bine, am prins perioada de boom economic. Am luat produsul, l-am lansat şi în nouă luni de zile a fost listat în 50 de ţări. A fost inovaţia de care s-a vorbit atunci în companie ani de zile. A fost făcut şi foarte repede şi a avut nişte rezultate surprinzătoare pentru că l-am lansat şi mai scump faţă de media pieţei”, își amintește ea. Secretul acestei inovații pare să fie mai simplu decât ne-am putea imagina – „faptul că nimănui nu i-a păsat, mi-a dat libertatea să încerc tot felul de lucruri pentru că nu era nimic de pierdut – nu ieşea bine, se delista – şi este o mare şansă să faci inovaţie în acest context pentru că altfel eşti îngrădit de foarte multe lucruri”, mai explică Melania Damian.

Aceasta a fost evenimentul care a propulsat-o spre Londra, la centrul global al companiei la care lucra, Reckitt Benckiser, tocmai pentru a face inovație. „Eu mă plicitiseam foarte repede și eram obișnuită cu un anumit ritm și atunci mi-am dat seama că inovația nu este un proces atât de rapid, ci este unul de durată – este mult mai multă transpirație decât inspirație”, spune glumind fondatoarea Cube Innovation.

După aproape trei ani pe care i-a petrecut în capitala Marii Britanii, a hotărât, în 2008, să se întoarcă în România, decisă să implementeze și aici inovația, așa cum a învățat-o ea. Filosofia ei este centrată pe conceptul „gândește în interiorul cutiei“, cu alte cuvinte, în opinia sa, atunci când faci inovație, trebuie să îți stabilești de la bun început câțiva parametri și limite pentru ca inovația să aibă succes. „Înainte de a face sesiunile de ideație, trebuie să îți faci foarte bine temele, trebuie să vii cu un brief foarte bun – tehnologic, financiar și să ai pretenția că poți face inovare în această categorie –  și trebuie, inclusiv, luată aprobarea board-ului pentru că foarte mulți fac cercetări costisitoare de zeci și sute de mii de euro, spunând că o să iasă ceva bine de prezentat la board, fără să știi care sunt de fapt intențiile conducerii”, mai explică fondatoarea Cube Innovation.

Spune că este, mai degrabă, un strategist și că marea diferență între ea și celelalte persoane care fac inovație este faptul că ea nu face rapoarte și nu promite nimic dinainte. „Eu mă duc direct pe teren, muncesc alături de ei, le arăt, le dau instrumentele, aceasta este ceea ce vreau să fac. Rapoartele, în general, nu au nicio finalitate practică, sunt traduceri care nu țin cont de particularitățile de țară”, mai precizează ea.

În opinia ei, dorința de a inova trebuie să vină în special de la liderul companiei, iar inovația nu ar trebui să fie ignorată de nicio companie pentru că „în situația în care nu vii mereu cu ceva mai bun decât competitorul tău ca să fii relevant și unic, nu ai cum să trăiești decât o perioadă scurtă de timp, iar astăzi, când lucrurile se întâmplă pe toate planurile nu mai poți sta în inerție”, concluzionează Melania Damian.

Sursa: forbes.ro

(254 accesari)