Ariel CohenÎn Statele Unite se desfăşoară o anchetă în privinţa jafului din sistemul bancar al Republicii Moldova şi a spălărilor de bani prin ţara noastră. După ce anterior compania Frontier Solutions a anunţat despre existenţa unei asemenea anchete, acum o confirmă şi Ariel Cohen, cercetător ştiinţific superior la Consiliul Atlantic din SUA, care a oferit mai multe detalii aseară, în „Cabinetul din Umbră”, de la Jurnal TV.

„Este o anchetă în curs, la care participă diferite părţi şi ofiţeri ai Guvernului SUA, care se referă la diferite aspecte ale spălării banilor în RM. Această anchetă durează deja de ceva timp. Atunci când locotenentul-colonel Mihail Gofman a apărut la Washington, el a început să colaboreze cu Guvernul SUA şi în cursul acestei colaborări au ieşit la suprafaţă anumite nume. Unele dintre aceste nume deja făceau parte din anchetă, la care s-au mai adăugat altele noi. La această anchetă participă anchetatori foarte profesionişti, cu multă experienţă, şi în cazul în care vor găsi anumite probe, vor continua să le investigheze. Dl. Gofman spune că dl. Plahotniuc este parte a acestui efort care a fost făcut în Moldova pentru a utiliza în mod nepotrivit sistemul bancar. Din câte înţeleg eu, Guvernul SUA ia presupunerile dumnealui şi ceea ce invocă dumnealui într-un mod foarte serios”, a declarat Ariel Cohen.

Referitor la informaţiile apărute anterior în presă, precum că SUA ar putea emite mandat de arest în câteva luni pe numele oligarhului Vladimir Plahotniuc, cercetătorul ştiinţific de la Consiliul Atlantic a menţionat că dacă se vor găsi dovezi împotriva lui Plahotniuc „SUA vor emite orice va fi nevoie”.

„Nu ştiu cât va dura ca să pregătească toate rezultatele anchetei şi rechizitoriul. Dacă sunt dovezi că crima s-a produs, organele din SUA vor emite orice va fi nevoie, mandat de arest, invitaţie la interogatoriu, ordin prin Interpol, depinde de ce vor constata şi depinde dacă suspectul va coopera. Suspectul e tratat diferit, în dependenţă de cum se comportă. Dacă fuge sau se eschivează, evident că este tratat diferit”, a menţionat Cohen.

Analistul politic american a mai spus că astfel de anchete, de obicei, durează, dar că pedeapsa este inevitabilă, ceea ce o demonstrează mai multe cazuri de corupţie din alte state. „Există exemple precum fostul preşedinte al Mexicului, care a trebuit să stea în închisoare pentru acţiuni de corupţie. Şi Mexic, pe atunci, era statul unui singur om, a unui om foarte puternic. Este şi exemplul lui Firtaş, un comerciant cu resurse energetice din Ucraina, o persoană foarte puternică, cu multă influenţă. Cred că acum este în arest la domiciliu în Austria. Bine, nu suferă prea mult în vila sa, dar ancheta e în curs de desfăşurare, cu implicarea organelor de drept din SUA. Aceste procese au tendinţa să dureze mult mai mult”, susţine cercetătorul ştiinţific.

„Ca fost jurist pot să vă zic că inevitabilitatea pedepsei este o componentă foarte importantă în această schemă. Ancheta este una foarte complexă, este una transnaţională – Interpol, Rusia, Regatul Unit al Marii Britanii, SUA, Moldova, Ucraina, toată lumea este implicată şi probabil această anchetă se va extinde şi mai mult, pentru că vor fi implicate şi alte jurisdicţii. Vedeţi, a fost Gofman, Sagaidac, acum Platon, aşa că probabil vor ieşi la lumină şi alte persoane. În timp ce noi facem ancheta în SUA, înţeleg că şi în Marea Britanie se face o anchetă. Şi posibil să fie invitat şi Europolul”, a mai spus Ariel Cohen.

Totodată, cercetătorul ştiinţific superior la Consiliul Atlantic a menţionat că orice ţară mai mică trece cu greu de bariera mass-media din SUA, care se axează pe probleme mai de anvergură, însă în cazul Republicii Moldova situaţia ar putea fi alta pentru că sunt vizaţi şi cetăţeni americani.

„În perioada campaniei electorale toată atenţia este pe candidaţi, pe Trump, pe Clinton, pe toate declaraţiile aberante ale lui Trump şi subiecte de anvergură – China, Statul Islamic, Putin, Erdogan etc. Oricărei ţari mici, dar cu probleme grave de spălare a banilor sau cu alte probleme, îi este greu să treacă peste această barieră a mass-media, care este atât de obsedată de subiecte de anvergură. Aşa că îmi pare rău pentru Georgia, pentru Moldova, chiar şi Ucraina, care este de 10 ori mai mare decât Moldova, dar chiar şi ei îi este greu să explice problema războiului cu Rusia, ocupaţiei Crimeii, oligarhilor care capturează statul. Dacă nu e un subiect existenţial pentru SUA, atunci atenţie se acordă mai puţin. Spălările de bani în RM a implicat cetăţeni americani ca victime şi nu doar. Anume acest lucru ar face mass-media şi autorităţile să acorde atenţie. Şi nu doar organele de drept, ci şi Congresul SUA şi Departamentul de Stat”, a adăugat Ariel Cohen.

Sursa:jurnal.md

(70 accesari)