ponta victorPremierul ar trebui să afle azi când se dezbate moţiunea de cenzură împotriva Guvernului şi când discută Parlamentul ridicarea imunităţii lui, cerută de procurori.

La ora 11.00, Comisia juridică din Camera Deputaţilor se reuneşte pentru a relua discuţia despre dosarul în care apare numele premierului Victor Ponta şi pentru care preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia. Mai exact, astăzi, Comisia trebuie să trimită Biroului Permanent o primă informare despre acest dosar şi să fie stabilită data la care se va lua în discuţie ridicarea imunităţii lui Victor Ponta, cerută de procurorii DNA.

Două ore mai târziu, la 13.00, birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor stabili calendarul moţiunii de cenzură depuse vineri de liberali. O moţiune prin care se cere demisia lui Victor Ponta. Ca aceasta să aibă o şansă, liberalii trebuie să negocieze susţinere atât din partea UDMR, cât şi a partidelor din actuala coaliţie.
Iar la ora 15.00, liderii PSD din teritoriu vin la Bucureşti, convocaţi de Victor Ponta. Comitetul Executiv al PSD ar trebui să îşi reafirme susţinerea faţă de premier. Unii lideri din ţară şi-au prezentat deja poziţia de susţinere şi au spus că Victor Ponta trebuie să rămână în funcţie şi să continue programul de guvernare.

Premierul s-a întâlnit, duminică, cu liderii partenerilor din Coaliție. El a vrut astfel să se asigure de sprijinul celorlalte partide din coaliţia de guvernare. La finalul întâlnirii, Victor Ponta a anunțat că nu intenționează să demisioneze din funcția de premier.

„Am spus că un prim ministru care îşi foloseşte funcţia pentru a încălca legea nu poate să continue, dar, din ce am arătat rezultă clar că aducerea acuzaţiilor în acest moment politic are ca scop demisia guvernului şi schimbarea majorităţii parlamentare. Doar cetăţenii prin vot şi oamenii politici pot decide acest lucru, nu un procuror. Înţeleg poziţia politică a domnului Iohannis, dar l-am informat despre ce sistem a moştenit de la Traian Băsescu şi despre ce trebuie să facă pentru ca acest sistem să funcţioneze mai bine. Demisia ar fi pentru mine şi familia mea cel mai simplu lucru, dar cred că schimbarea guvernului, a majorităţii parlamentare prin decizia unui singur procuror reprezintă un precedent îngrozitor şi nu vreau să fiu complice la aşa ceva. Nu suntem în criză politică, o ţară fără guvern şi fără majoritate parlamentară – aceea e o ţară în criză politică”, a spus Victor Ponta.

Sursa:digi24.ro

(79 accesari)