Banca SocialaCele cinci firme care au obţinut credite de 13 miliarde de lei de la Banca Socială sunt conduse de persoane necunoscute, care nu activează la adresele la care au fost înregistrate, se arată într-o investigaţie a Ziarului de Gardă.

„Caritas Group” SRL, firma care ar fi obţinut aproape 3 miliarde de lei, a fost fondată pe 18 octombrie 2012. În acte, în calitate de fondator şi administrator figurează un oarecare Andrei Nirauţa Anatolie. SRL-ul are adresa oficială pe str. Ismail, 52, unde sunt amplasate mai multe case de locuit, la sol. Firma „Caritas Group” SRL închiriază la această adresă un birou, fapt confirmat de o reprezentată a agentului economic care se ocupă de acest proces. Aceasta ne-a spus că niciun angajat al firmei „Caritas Group” SRL nu stă în oficiu şi că, periodic, un oarecare Ghenadie, şi nu şeful, Andrei Nirauţa, vine în oficiu, doar pentru a prelua corespondenţa.

Tatăl lui Andrei Nirauţa, Anatolie, s-a dovedit foarte îngrijorat de situaţia în care a ajuns fiul său. Potrivit lui, în ultima perioadă, acesta a avut probleme cu drogurile.

El susţine că a rămas cu gura căscată, când angajaţii forţelor de ordine i-au prezentat materialele din „dosarul creditelor”. „Am rămas, nu uimit, da ucis când mi-au prezentat în ce s-a băgat el. Să vă spun cinstit, nu ştiu unde se află, nici nu ştiu unde a plecat. Nu l-am mai văzut de o lună-două. Tot aşa le-am spus şi celor care m-au vizitat recent, din organele de forţă. El stătea mai mult la Centrul de reabilitare a persoanelor dependente de droguri din Anenii Noi. Rar venea acasă şi nu prea comunicam”, a declarat Anatolie Nirauţa pentru ZdG.

Bărbatul îşi face griji vizavi de soarta fiului său. „După cele comunicate şi prezentate de oficiali, încep să mă gândesc dacă el mai este în viaţă. Nici nu ştiu cine putea să-i facă un astfel de cadou fiului meu, mă refer la firmă şi la banii împrumutaţi. Nici nu am observat ca, în ultimul timp, să aibă mai mulţi bani sau să facă mari cheltuieli”, ne-a declarat Anatolie Nirauţa.

„Voximar-com” SRL, o altă firmă care a obţinut credite de miliarde este înregistrată la Camera Înregistrării de Stat (CÎS) pe 29 aprilie 2013, având sediul pe şos. Hânceşti, 142, ap. (of.) 1. În calitate de administrator şi fondator, figurează Sergiu Istrati Ion. La această adresă se află o clădire cu mai multe etaje, care oferă oficii în arendă.

Persoanele responsabile de acest proces au confirmat că firma arendează un birou în acea clădire, dar că nicio persoană nu se află în acel oficiu şi că, cineva doar vine şi ia corespondenţa.

În R. Moldova, există mai multe persoane cu numele Sergiu Istrati. Unul dintre ei este, însă, un fost fotbalist al echipei Milsami Orhei, patronată de Ilan Shor, cel despre care s-a spus că ar fi în spatele acestor tranzacţii. Shor chiar a fost audiat de două ori de oamenii legii pe marginea acestui caz. Fratele lui Sergiu, Oleg, este manager la echipa lui Ilan Shor. Contactat de ZdG şi întrebat despre legăturile cu firma ce a obţinut creditele de la Banca Socială, Sergiu ne-a spus că nu ar avea vreo legătură cu acest fapt.

„Contrade” SRL este, la fel ca celelalte beneficiare de credite, o firmă necunoscută. Aceasta a fost fondată de Alexei Iuhimeţ Ivan, pe 29 noiembrie 2013, tot el fiind şi administratorul oficial al firmei. Adresa oficială, indicată la CÎS, este şos. Munceşti, 271, of. 313 A. La această adresă se află clădirea Complexului Industrial „Moldagroteh”. La etajul 3 al clădirii, oficiul 313A, dar şi cele din jur, sunt „sigilate” cu o foaie ştampilată în februarie 2015. Vecinii acestor oficii ne-au anunţat că, de mai mult timp, inclusiv în oficiul în care activa „Contrade” SRL, nu mai vine nimeni şi că, în urmă cu vreo jumătate de an, doi fraţi care lucrau acolo ar fi plecat să muncească în Odesa.

Conform datelor de la „Registru”, în R. Moldova există o singură persoană cu numele de Alexei Iuhimeţ Ivan. La domiciliul acestuia a răspuns mama sa, care a oferit numărul de telefon al fiului, precizând că acesta ar lucra în construcţii. Alexei a negat că ar avea vreo implicare.

„Davema-Com” SRL, un alt SRL „beneficiar” de miliarde a fost înregistrat pe 18 iunie 2013 pe bd. Dacia 2, fondator şi administrator fiind Andrei Nichita Gheorghe. ZdG a fost la această adresă, acolo unde se înalţă un bloc cu mai multe etaje. La parter există mai multe oficii, încuiate, dar păzite de firma de pază „Kirsan”, iar în bloc, oamenii nu au auzit de o asemenea firmă şi nici despre familia Nichita. ZdG a găsit în s. Pituşca, Călăraşi, familia Nichita. Andrei, fost vicecomisar la Călăraşi, a plecat din Moldova acum cinci ani. Contactat, bărbatul a zis că nu are nicio firmă. El, însă, a admis că datele i-ar fi putut fi sustrase, pentru că, în urmă cu ceva timp, i-a dat actele sale unei persoane necunoscute, pentru a-i perfecta viză, iar acea persoană a dispărut.

Un alt beneficiar de credite, „Danmira” SRL a fost înregistrat pe 19 noiembrie 2012, fondator şi administrator unic fiind o oarecare Natalia Răilean. SRL-ul se află pe str. Meşterul Manole, 12, în clădirea SA „Alimentarmaş”, acolo unde se oferă în chirie mai multe oficii. Persoana de la recepţie a confirmat faptul că, anterior, aici arenda „Danmira” SRL. Acesta ne-a zis că SRL-ul nu mai activează acolo de vreo jumătate de an, dar că, periodic, vine o persoană care ia corespondenţa.

Sursa: Ziarul de Gardă

(76 accesari)