19.6 C
Chișinău
joi, octombrie 21, 2021

Vrem o justiție europeană!

Must read

Comentarii recente

Dinu PlingauAstăzi, la ora 13.00, Tinerii Moldovei vor susține o conferință de presă, care va fi transmisă în direct de privesc.eu. În cadrul acesteia, urmează a fi făcută publică o Petiție ce va fi înaintată parlametarilor. Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare de către Dinu Plîngău, președintele Mișcării civice Tinerii Moldovei. Mai jos inserăm Petiția propriu-zisă.

 

Parlamentului Republicii Moldova;
Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal;
Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat;
Fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat;
Fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor;
Fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor;
Deputaţilor Parlamentului Republicii Moldova

Noi, cetățeni ai Republicii Moldova, susținem inițiativa ,,Tinerilor Moldovei” si ne exprimăm îngrijorarea și consternarea față de faptul că acum, la aproape două luni de la alegeri, forțele politice din Republica Moldova nu doresc să conlucreze în interesul poporului care i-a ales. Asistăm în continuare la o luptă acerbă pentru influențe și interese, pentru controlul politic și clientelar al instituțiilor de drept și al instituțiilor beneficiare de fonduri, pentru a comite eventuale fraude și spălări de bani.
Din păcate, politicienii și-au scos în prim-plan ambițiile personale, în detrimentul cetățenilor Republicii Moldova și al interesului național.
Pornind de la cele expuse mai sus, avînd ca temei prevederile:
– art.2 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, reieşind din care suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie;
– art.5 alin.(1) din Constituţie, conform cărora democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul;
– art.39 alin.(1) din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor;
– art.52 din Constituţie, care garantează dreptul la petiţionare,
în temeiul Legii cu privire la petiţionare, Societatea Civilă se adresează partidelor parlamentare și deputaților aleși cu următoarele revendicări, vitale pentru integrarea reală a Republicii Moldova în spațiul comunitar:

1. Declararea stării de captivitate a instituțiilor de drept si a justiției;
2. Eliberarea din captivitate a institutelor de drept;
3. Instalarea în funcția de Procuror General și Președinte al Curții Supreme de Justiție a unor specialiști din UE, recomandați de partenerii strategici ai R. Moldova;
4. Demararea unor investigații transparente privind dezetatizarea proprietarii de stat in perioada 2001-2015 si a devalizărilor proprietăţii de stat si a celei private din aceeași perioadă.
5. Demonopolizarea mass-media;
6. Eliminarea constrângerilor statului asupra societăţii civile;
7. Adoptarea de urgenta a Legii Lustrației;
8. Adoptarea în regim de urgență a Legii privind finanțarea partidelor politice;
9. Adoptarea Legii privind transparența în audiovizual și reglementarea echilibrată a canalelor rusești în Republica Moldova;
10. Introducerea votului electronic.

Mișcarea civică Tinerii Moldovei

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

2 COMENTARII

  1. Dap cine nu vrea o justitie europeana? Cu totii vrem asa ceva si de aceea este nevoie ca vectorul european sa aiba continuitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri