start_1164751Misiunea acestei campanii este de a scoate la lumină torționarii din sistemul de justiție și de a sensibiliza atât opinia publică, cât și partenerii noștri europeni și americani despre fărădelegile pe care le comit cei care ar trebui să stea la straja Legii. Judecătorii care trebuie să apere Legea și Dreptatea, au devenit servitorii Mafiei. Servitori care acordă servicii de lux prin luarea deciziilor judecătorești în numele banului și al ordinului politic.

Scopul campaniei Voluntarilor Antimafie este de a demonstra atât clasei politice, cât și celor din sistemul de justiție că ceea ce vor vedea astăzi și pe parcursul întregii campanii, li se va întâmpla lor – fiecare dintre ei va răspunde în fața Legii pentru crimele pe care le-au comis împotriva cetățenilor RM, în fața unui Tribunal Public adus de Antimafie printr-o Misiune de Supremație a Legii compusă din Judecători Europeni. Toți Judecătorii din sistem vor fi dați afară!

Jos Mafia!

Locul în care desfășurăm astăzi acest protest este un loc simbolic!

Clădirea din spatele nostru, care se numește Curtea de Apel Chisinau, nu este altceva decât Cuibul Mafiei! Este una din cele mai distrugătoare instituții, care a profanat Constituția și toată Legislația Republicii Moldova! A devalorizat rolul esențial al Justiției – cel de a construi un fundament trainic al normelor morale și juridice capabile să țină în frâu violența și infracționalitatea.

Judecătorii torționari din sistem au făcut pe invers: au dat frâu liber violenței și infracționalității la nivel de stat și au privat cetățenii de drepturi și libertăți, băgându-ne pe toți în „cușca” Mafiei. Cetățenii se simt sufocați, batjocoriți și umiliți în țara lor!

Poate un cetățean să aibă încredere în actul de justiție din această instituție în momentul în care în fruntea ei stă Ion Pleșca – vânătorul din Pădurea Domnească, cel care este subiectul unu dosar penal? Poate cetățeanul să aibă încredere în această instituție condusă de cel care a cărat banii de la Plahotniuc la Urechean pentru ca acesta sa-i cedeze lui Plahotniuc funcția de Procuror General atunci când a fost numit Zubco?

Plesca, ca și toți judecătorii, este direct dezinteresat în implementarea proiectului de distribuire aleatorie a dosarelor prin PIGD finanțat din banii poporului American – 24 mln de dolari. Ambasadorul SUA William Moser a declarat oficial ca doar 12% din dosare sunt repartizate în mod aleator. Astfel, restul cad sub suspiciune de comandă. Pleșca personal indică care dosar la ce complet de judecata să fie direcționat.

Contrar convențiilor și prevederilor internaționale la care RM a aderat, cetățenii moldoveni își ispășesc pedeapsa din prima instanță! Asta în condițiile în care sentințele sunt luate de judecători corupți. În condițiile în care cetățenii, dacă nu au bani sau relații cu mai marii, nu au nicio șansă în fața acestei mașinării, în fața acestei Mafii, decât să ajungă după gratii indiferent de cine are sau nu dreptate, cine este sau nu este vinovat. În momentul în care nu avem o Justiție echidistantă și independentă, ci o Justiție la cheremul Mafiei!

Această reformă nu se face, fiind că în momentul în care omul este după gratii, rupt de familie și libertate, e foarte ușor să negociezi cu victima prețul răscumpărării și să-i preiei afaceri, să-i calci în picioare demnitatea, să-l estorchezi de bani!

Această conducere nu va face reforme în Justiție. Ei doar vor mima o reformă prin intermediul a diferitor comisii, pentru că implementarea reformelor în justiție, pedepsirea justă, nu de ochii lumii cum o fac acum, a Judecătorilor înseamnă ca ei însuși să stea la pușcărie.

Dintr-o instituție de apărare a drepturilor cetățenilor, Curtea de Apel, pe banii noștri, lucrează împotriva noastră. Curtea de Apel a devenit un loc de umilință a demnității umane, o rușine națională! Un loc în care cetățenii își pierd încrederea în actul justiției din RM, proprietatea, sănătatea și viața.

Judecătorii, care se află acum între pereții Curții de Apel, sunt direct responsabili de toate furturile, nelegiuirile și crimele pe care le comit prin faptul că fac abstracție de buchea Legii și, în schimb, se înfruptă din banii Mafiei.

Așa precum, criminalii de război, care erau ferm convinși că lor niciodată nu li se va întâmpla nimic, că vor trăi în dezmăț și veselie până la adânci bătrânețe, au fost judecați la Tribunalul de la Nurenberg – tot așa Judecătorii din RM vor fi judecați de Tribunalul Public compus din judecători europeni, pe care-l vom instaura prin Misiunea de Supremație a Legii adusă de Mișcarea Populară Antimafie.

Nu vom putea civiliza această țară și nu ne vom putea integra în UE până nu punem capăt acestei Mafii!

Paul Gherman,
Voluntar Antimafie

sursa: jurnal.md

(153 accesari)