10.2 C
Chișinău
sâmbătă, 27 noiembrie, 2021

VIDEO// Discursul Angelei Merkel în cadrul unei ceremonii la Madrid: ” Să nu ne păcălim, forţe centrifuge lucrează în UE de câţiva ani”

Must read

Comentarii recente

Cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat joi, în cadrul unei ceremonii la Madrid, cu privire la divizarea forţelor în Uniunea Europeană şi a pledat pentru mai multă unitate pe continent, relatează Reuters.

”Să nu ne păcălim singuri: forţe centrifuge lucrează în UE de câţiva ani”, a declarat Merkel după ce a primit premiul european ”Carol al V-lea”, apreciind că astfel de puteri care divizează apar atunci când UE nu îşi îndeplineşte promisiunile şi se permite ca diferenţele economice şi sociale să crească prea mult.

”Europa este atât de puternică pe cât este de unită”, a spus ea, scrie agerpres.ro.

Fără a rosti nume, Merkel, care urmează să renunţe la rolul de cancelar după 16 ani odată cu formarea unui nou guvern german, a adăugat că UE va avea probleme dacă interesele naţionale vor fi puse mai presus de succesul reciproc.

Curtea Consituţională a Poloniei a contestat recent primatul dreptului UE, alimentând discuţii că Polonia ar putea părăsi într-o zi blocul Celor 27.

Unitatea este, de asemenea, importantă în lupta cu puterile din afara UE, a subliniat Merkel.

”Modul cum tratăm ascensiunea Chinei ca putere economică, politică şi militară … depinde foarte mult dacă Europa vorbeşte într-adevăr cu o singură voce”, a conchis cancelarul german Angela Merkel.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri