Un marș organizat duminică seara la Kiev pentru a marca a opta aniversare a Euromaidanului – revoluția prooccidentală care a dus la alungarea de la putere a unui premier rusofil – a degenerat în ciocniri cu poliția chiar în fața biroului președintelui Volodimir Zelenski, potrivit imaginilor postate pe rețelele sociale
La marșul pentru aniversarea Euromaidanului au participat circa 1.000 de persoane, iar lucrurile au degenerat în momentul în care mai mulți activiști naționaliști au încercat să rupă cordonul forțelor de ordine.
Pe de altă parte, sunt indicii că amenințarea rusă la granița de est a Ucrainei este tot mai mare, în condițiile în care se observă în ultimul timp o concentrare de trupe și echipamente din partea Moscovei. Cotidianul The New York Times scria zilele trecute că Statele Unite și-au avertizat aliații în legătură cu o posibilă incursiune rusă pe teritoriul ucrainean, după ce în martie 2014 Federația Rusă a anexat Peninsula Crimeea. Serviciile secrete americane și britanice sunt din ce în ce mai convinse că Vladimir Putin are în vedere o acțiune militară pentru a prelua controlul asupra unei porțiuni mai mari din Ucraina sau pentru a destabiliza țara suficient de mult astfel încât să poată instala un guvern pro-Moscova. Analiștii americani mai cred că liderul de la Kremlin vede următoarele luni ca fiind momentul cel mai bun pentru a acționa.