victor topaInterviu realizat de jurnalistul Constantin Cheianu cu Victor Ţopa, om de afaceri, fondator şi finanţator al postului de televiziune Jurnal TV

– Domnule Victor Ţopa, cu şase ani în urmă a trebuit să vă retrageţi cu întreaga familie din Moldova şi de atunci, practic, nu aţi mai apărut în spaţiul public de la noi. În schimb, în această perioadă numele dumneavoastră a fost invocat deseori la Chişinău şi adesea în contexte nu tocmai pozitive. De ce aţi decis să vorbiţi abia acum?

– Nu am ieşit niciodată în public fiindcă nu sunt persoană publică, nu doresc să fiu politician, nu vreau să fac politică. Ceea ce facem noi în Moldova o facem din dragostea faţă de Moldova, faţă de poporul nostru. Dar acum am văzut că a apărut multă informaţie negativă şi am vrut să dăm unele lămuriri, explicaţii, ca oamenii să înţeleagă ce facem noi, cum facem şi aşa mai departe.

– Ce faceţi, de fapt, în Germania?

– În Germania, aveţi dreptate, sunt foarte mulţi ani de când suntem cu familia aici. Am venit cu patru copii, deja acum avem cinci copii. Robert s-a născut chiar după un an când eram aici. Practic, el este într-un fel oarecare neamţ. Suntem fericiţi, lucrurile merg foarte bine. Copiii merg la şcoală: trei – aici, doi sunt la Londra, sunt încă studenţi. Afacerile merg foarte bine. Avem investiţii diferite în diferite zone. Lucrăm la nivel european şi global. Într-un fel oarecare, o problemă mare ori o provocare în Moldova ne-a făcut să ne dezvoltăm şi să facem lucruri mari şi bune. Trebuie să fim fericiţi şi mulţumiţi că avem aşa oponenţi şi duşmani care ne-au provocat să facem lucruri mult mai mari. Rămânând în Moldova, eram acolo cu volume moldoveneşti, volume mici, profituri mici. Acum duşmanul nostru, oponentul nostru, ne-a făcut să devenim mari.

– Cum se văd de aici realităţile din Republica Moldova?

– Este trist ce s-a întâmplat în Moldova. În 2009 noi toţi eram foarte optimişti, eram romantici. Credeam că după ce va cădea regimul Voronin vom avea o perioadă frumoasă, o perioadă de trecere de la un regim autoritar la un regim democratic, civilizat, european, dar nu a fost să fie aşa. Plahotniuc, într-un fel oarecare, îl controla pe Voronin în perioada comunistă, dirija lucrurile din spate. Acum el a devenit jucător pe faţă, practic a preluat toată puterea, a capturat statul, nu mai funcţionează instituţiile. Moldova este ceva ca Nicaragua, ca Haiti, a intrat într-un regim vicios, spre deosebire de state precum Republica Dominicană ori altele, care au intrat în cercul virtuos. E o problemă gravă. Plahotniuc, cred eu, este ca un virus ori ca un tif. Oamenii, Moldova, trebuie să bea tot paharul de amar, să-l bea până la fund, să apară imunitatea. Aşa cum a fost în Germania – a venit Adolf Hitler în 33, a fost până în 45, dar nemţii acum nu mai vor niciodată să aibă o persoană autoritară ori ca instituţiile, puterea, să fie concentrate în mâinile cuiva. Puterea este dispersată, funcţionează instituţiile şi aşa mai departe. Moldovenii trec printr-o boală, printr-un tif oarecare. Va apărea anticorpul. Important e să nu omoare Moldova, Plahotniuc să nu o omoare. Cred că suntem nu departe de timpul când Plahotniuc va fi nevoit să-şi ispăşească pedeapsa pentru porcăriile pe care le-a făcut.

– Şi vom dobândi imunitate la astfel de regimuri.

– Evident. Dacă Plahotniuc era înlăturat de la putere anterior, moldovenii nu aveau să bea paharul. Trebuie să bei paharul până la sfârşit. Paharul l-am băut noi, ca persoane fizice, atunci când am fost condamnaţi, când ni s-au furat acţiunile de la Victoriabank, Banca de Economii. Poporul, majoritatea oamenilor, nu înţelegeau asta – „E, au fost furaţi nişte oameni bogaţi”, mai ales că moldoveanul nu iubeşte pe cine-i bogat. Atunci când a fost furat tot poporul, când 1,3 miliarde au fost furate de la fiecare, când cursul valutar a scăzut, când preţurile au crescut, când fiecare a fost pedepsit, atunci ei au înţeles şi au conştientizat şi asta duce la o luptă generală, la o mobilizare generală. Poporul va supravieţui, ţara va supravieţui şi apare imunitatea.

– În anul 2010 a trebuit să părăsiţi Moldova în împrejurări nu tocmai prielnice. Cum s-a întâmplat, de fapt, totul?

– Eu m-am retras în Germania încă în 2002. Real, prima provocare mare, căreia trebuie să îi mulţumesc este Vladimir Voronin. El a fost primul care mi-a deschis primul dosar, el a fost primul care a vrut să mă condamne, dar Voronin a fost un om mai civilizat, mai statalist, mai bun, mai pozitiv. Plahotniuc este mai crunt, mai hain, mai rău, mai toxic, o răutate absolută, aş spune chiar. După prima provocare pe care am avut-o în 2001-2002, noi ne-am retras în Germania şi am început să lucrăm în Germania. De luni până vineri lucram aici, sâmbătă şi duminică veneam la familie acasă. Practic aveam afaceri aici, deja mi-am cumpărat casă încă în perioada aceea, dar în 2010-2011, ne-am retras total aici în legătură cu două evenimente. În primul rând, Plahotniuc ne-a prădat, ne-a furat proprietăţile şi ne-a condamnat. Şi noi am trecut în Germania şi datorită lui iată ne dezvoltăm, datorită acestei provocări. Ceea ce nu te omoară, te face să fii mai puternic.

– Trebuie să-i fiţi recunoscător, într-un fel.

– Sută la sută. Nu degeaba se spune: spune cine sunt prietenii tăi şi eu îţi voi spune cine eşti tu. Spune cine sunt duşmanii tăi şi o să-ţi spun cine eşti tu. Duşmani puternici înseamnă provocare puternică. Provocare puternică înseamnă evoluţie şi dezvoltare.

– La Chişinău s-a înţeles că aţi fost parteneri de afaceri cu Vladimir Plahotniuc. Puteţi să spuneţi mai mult despre acest subiect, în ce a constat acest parteneriat?

– Noi cu Plahotniuc am devenit coacţionari la Victoriabank, începând cu 2004-2005 am început să lucrăm cu el împreună. Nu cunoşteam cine este omul ăsta. Mai târziu, dacă lucrezi cu el, îl vezi, îl simţi, îl cunoşti. Cam prin 2006-2007 am fost stresat, foarte tare stresat. Eu nu credeam că există aşa om pe pământ, că aşa răutate poate să existe. Şi eram în căutare, am căutat specialişti, psihologi, oameni care cunosc materia umană şi ei mi-au spus foarte clar: băiatul ăsta este un sociopat.

– Dar ce anume vă şoca în felul lui de a fi?

– N-are responsabilitate financiară, n-are compasiune, n-are ruşine, n-are onoare. Bunătatea o consideră slăbiciune. Au fost două evenimente foarte importante. La un moment dat, în pofida faptului că Şlopac (fost director al ASITO, Eugen Şlopac) a venit şi mi-a propus să cumpărăm acţiuni la ASITO, el a zis că „hai să-l prădăm, hai să-l furăm pe Şlopac”. Îi zic: „Vlad, tu eşti nebun, el a venit şi mi-a propus să cumpărăm acţiuni la un preţ normal, el mi-a propus o afacere”. Al doilea eveniment a fost aproximativ în 2007, când i-am zis: „Plahotniuc, trebuie să ne achităm cu Proidisvet (fostă acţionară la Victoriabank, Galina Proidisvet), ne-am înţeles cu doamna”. El a zis: „Nu, nu, nu, nu ne achităm. Tu ce, eşti nebun?” Şi iată din momentul ăsta am înţeles clar că nu putem să fim acţionari într-o bancă. Mai mult ca atât, am înţeles că noi nu putem să fim acţionari în alte bănci, noi nu putem să lucrăm în sistemul financiar împreună şi era, cred, că chiar şi complicat să trăim într-o ţară împreună cu el. Ne-am aşezat, am discutat în 2010. El a zis că „dacă îmi daţi iată aşa, aşa şi aşa, eu sunt de acord să vă vând acţiunile”. Ne-am înţeles şi eu am plecat în Germania. Ca atunci când eram în Germania să primesc informaţia că într-o noapte Plahotniuc ne-a prădat şi ne-a furat. Dar cum ne-a prădat? Cum îi pradă el pe toţi, prin justiţie.

– A cumpărat nişte judecători?

– Da, a cumpărat judecători şi până la sfârşit ne-a furat pur şi simplu, ca un hoţ adevărat. Să luaţi în considerare că Stalin tot a procedat aşa cu furturile. Primul lui furt a fost, dacă nu greşesc, atunci când a furat banca de la Baku. El aşa a nimerit în închisoare.

– După ce aţi fost jefuiţi de acţiuni, aţi decis să fondaţi împreună cu jurnalistul Val Butnaru postul de televiziune Jurnal TV. De fapt, aţi fost jefuit de acţiuni în anul 2010, iar Jurnal TV l-aţi fondat un an mai devreme, în 2009. Când a apărut ideea să fondaţi o televiziune împreună cu Val Butnaru? Pentru că la Chişinău se mai spune că televiziunea a luat naştere ca o dorinţă de răzbunare faţă de Plahotniuc ori el v-a jefuit în 2010, iar televiziunea a fost fondată în 2009.

– Televiziunea a fost fondată în 2009. Scopul televiziunii a fost de a aduce lumină, de a aduce informaţie. Eu am avut experienţa perioadei comuniste, când Voronin controla aproape toată mass-media. Voronin nu a fost niciodată aşa dur şi aşa rău, aşa hain ca Plahotniuc. Atunci am înţeles că este nevoie de o mass-media independentă, care să aducă libertatea, informaţia în public. Sigur că evenimentul şi rolul lui Plahotniuc a apărut mult mai târziu, fondarea televiziunii a avut loc în 2009. Noi am decis să formăm televiziunea şi decizia a fost luată înainte de 7 aprilie 2009.

– Nu oricine îşi permite să deschidă o televiziune sau cu atât mai mult, un trust media în Republica Moldova. Este nevoie de sume foarte importante de bani. De unde avea Victor Ţopa în anul 2010 bani pentru un trust media şi de unde aveţi bani pentru a finanţa în continuare, timp de şapte ani, acest trust şi asta în situaţia în care vă aflaţi în străinătate, aveţi afaceri aici, aveţi de întreţinut o familie numeroasă?

– E foarte simplu. Până în 2009 oponentul meu, duşmanul meu, Vladimir Voronin, mi-a făcut o provocare şi m-a fugărit din Moldova. Am venit în Germania, am început să lucrez la nivel internaţional. Am făcut mai mulţi bani şi am făcut televiziune. În 2010 şi 2011 Plahotniuc ne-a furat, ne-a făcut o provocare, n-am mai putut să mă duc în Moldova, deci am avut timp să fac mult mai multe afaceri. Şi asta îmi permite să susţin televiziunea şi o să o susţin şi în viitor, ca ea, la rândul eu, să susţină oamenii, să susţină poporul. Vă închipuiţi dacă nu era Jurnal TV, dacă nu era Natalia Morari, dacă nu era Ziarul de Gardă, dacă nu era Alex Cozer, alte mass-media independente – ce era cu Platforma DA, ce era cu Andrei Năstase, ce era cu Domnica Manole, ce era cu Ştefan Urâtu, ce era cu Sagaidac, ce era cu Gofman, cu alţi actori, oameni liberi? Iată rolul dumneavoastră, domnule Cheianu, sunteţi un iluminist extraordinar, fiindcă luminaţi conştiinţele. În fiecare zi faceţi lucrul ăsta şi noi trebuie să vă fim recunoscători toţi. Şi duminica seară faceţi lucrul ăsta, o faceţi şi prin satiră, şi serios. Iată noi toţi împreună facem lucrul ăsta. Eu nu pot să fac pe public, niciodată nu am ieşit la televiziune de atunci şi nici nu am vrut să ies, dar eu pot să fac prin alt lucru, care nu e mai uşor. Atunci când tu produci venituri, când tu iei veniturile respective din business şi le investeşti în patria ta, ca să luminezi, ca să arăţi oamenilor adevărul, este tot o contribuţie. Nu toţi pot să facă asta şi eu vreau să vă spun că banii pe care i-am investit eu în proiectul ăsta nu-mi aduce nimic. Eu nu am de gând să mă ocup cu politica, n-am de gând să vin la putere, n-am de gând să promovez niciun partid politic. Nu au făcut-o organizaţiile internaţionale şi nici alţi oameni nu au făcut-o. Ceea ce face Plahotniuc cu holdingul lui media se numeşte propagandă. El este motivat de un alt factor, factorul supravieţuirii. El a furat, el a prădat, el a făcut foarte multe nelegiuiri şi motivaţia lui este să supravieţuiască. El are nevoie de putere. Cât va ţine puterea, va supravieţui. Cum cade de la putere, el va fi nevoit să-şi ispăşească pedeapsa pentru porcăriile pe care le-a făcut.

– Vreau să ne mai reţinem un pic la persoana lui Vladimir Plahotniuc. Ştiţi foarte bine că este azi omul care controlează totul în Republica Moldova. Atunci când l-aţi cunoscut, bănuiaţi că ar putea să ajungă iată ceea ce a ajuns el astăzi?

– Da. În 2006-2007 pentru noi era deja clar că el este persoana respectivă. Este evoluţia unei persoane autoritare. Aceasta este evoluţia lui, aşa cum a fost evoluţia lui Hitler până în 33.

– Dar el exterioriza cumva dorinţa asta a lui de a acapara totul?

– Sută la sută. Dacă te uiţi atent la mimica lui, la mişcările lui, la acţiunile lui, la vorbele lui, el este o persoană cu o dorinţă nemărginită de putere, este sociopat, este fără scrupule, fără compasiune. El este un fenomen, este o răutate absolută, extremă.

– Vreau să aduc în discuţie numele avocatului Andrei Năstase. Este omul de care vă leagă o relaţie de prietenie şi colaborare îndelungată, i-aţi devenit la un moment dat naş. Suntem martori că în ultimul an şi jumătate Andrei Năstase a parcurs o evoluţie spectaculoasă, fulminantă aş zice: de la postura de avocat la cea de animator al protestelor şi, mai mult, a devenit un recunoscut lider al opoziţiei, poate unul dintre cei mai importanţi lideri ai opoziţiei. Dumneavoastră, Victor Ţopa, vă asumaţi vreun rol în această evoluţie a lui Andrei Năstase?

– Andrei a fost avocatul nostru. El ne-a apărat, el a intrat în esenţa problemelor. El a cunoscut eroul negativ Plahotniuc. El a avut aceeaşi provocare pe care am avut-o noi. El a înţeles eroul, el a înţeles societatea moldovenească. Provocarea şi problema mare l-a făcut ca el să evolueze din avocat simplu să devină politician. Aproximativ, cred că deja din 2012, 2011, Andrei deja încet-încet a devenit un actor politic, s-a transformat în actor politic. El a evoluat. Problema mare a Moldovei el a luat-o în spate şi luptă împotriva lui Plahotniuc.

– Televiziunile lui Plahotniuc au încercat în repetate rânduri şi continuă să o facă, să vă lege numele de Platforma Demnitate şi Adevăr, de protestele acestei Platforme. Cât adevăr există în aceste afirmaţii?

– Este minciună totală. Andrei, în mod normal, el trebuia să se fi retras din Moldova, un om care avea oportunităţi să plece la Londra, să facă şcoală, să aibă diplomă europeană. El avea o carieră ilustră europeană. El a ales altă soartă, şi-a ales soarta singur. A rămas în Moldova, s-a înconjurat cu oameni de morală înaltă, a creat Platforma. N-am avut nicio influenţă, nimic! Nici financiară, nici organizaţională. Pentru mine a fost o surpriză când în aprilie 2015 am văzut 3.000 de oameni. Atunci am aflat de Platforma DA. Pe urmă am privit, am urmărit cu multă simpatie. M-a mirat foarte mult şi sunt impresionat de Andrei. El a evoluat foarte mult, a crescut foarte mult şi iarăşi, oponentul, duşmanul, omul care a preluat toată puterea şi a capturat puterea în Moldova, de fapt a făcut ca Andrei şi Platforma DA să se mobilizeze şi să lupte împotriva lui. Este o chestie minunată ce se întâmplă acum.

– Câte lucruri bune face acest Plahotniuc! Fără să vrea el creează nişte caractere şi nişte oponenţi foarte puternici.

– Sigur! Noi trebuie să îi mulţumim foarte mult lui Plahotniuc. El creează caractere puternice şi face ca să apară imunitatea la popor, ca oamenii să înţeleagă că trebuie de trăit altfel, democratic, civilizat, ca stânga cu dreapta să lucreze împreună, ca pro-ruşii şi pro-europenii tot să lucreze împreună, toţi să devină pro-Moldova şi să lucreze pentru fericirea şi prosperitatea poporului nostru.

– Cunoaşteţi foarte bine situaţia politică de la Chişinău, acolo s-a ajuns într-un fel de punct mort, lucrurile nu se mai mişcă şi se simte nevoia unei schimbări radicale. Ce credeţi că ar trebui să se întâmple în Moldova în momentul acesta şi în ce ipostaze vă vedeţi, dacă vă vedeţi, în contextul acestor schimbări? Aţi semnat împreună cu Viorel Ţopa o declaraţie în care aţi afirmat că nu aveţi de gând să vă implicaţi în politicul din Republica Moldova. Rămâne valabilă această declaraţie?

– Rămâne valabilă. Noi o să rămânem în Europa, o să trăim aici, o să ne ducem din când în când acasă la părinţi, o să ne ducem la mormântul mamei, o să ne plimbăm pe stradă, dar asta o să fie câteva zile şi o să ne întoarcem înapoi. Nu am de gând să mă întorc să trăiesc în Moldova, n-am de gând să mă ocup cu politica moldovenească, n-am de gând să influenţez politica moldovenească. Moldova este deja prea mică pentru noi. Noi lucrăm în alt spaţiu, un spaţiu liber, deschis. Germania este o ţară foarte frumoasă, civilizată, cu justiţie şi instituţii funcţionale. Este o plăcere să lucrezi aici, să creşti, să te dezvolţi, să-ţi creşti copiii. Sigur că patria noastră noi o iubim foarte mult, noi o să facem tot ce e posibil în alte domenii, dar nu o să mă ocup cu politica în Republica Moldova.

– Domnule Victor Ţopa, la sfârşit aş vrea să vă mulţumesc pentru acest interviu, dar şi pentru oportunitatea pe care mi-aţi oferit-o mie şi altor colegi de ai mei de a crea două emisiuni la Jurnal TV, care, vă mărturisesc, se bucură de mult succes la Chişinău. Trebuie să vă spun că nimic în cariera mea de scriitor şi jurnalist nu mi-a produs atâtea satisfacţii profesionale cât mi-au produs aceste două emisiuni la care lucrez cu mare plăcere.

– Şi eu vă mulţumesc. Vreau să vă spun, domnule Cheianu, sunteţi un om extraordinar, de o moralitate foarte înaltă, cred că una dintre cele mai înalte. Sunteţi, de fapt, punctul de referinţă pentru foarte mulţi din Republica Moldova, pentru masa largă. Practic o situaţie complicată a unit foarte multă lume. Noi trebuie să fim siguri că anul acesta ori anul viitor Plahotniuc va cădea, Moldova va ajunge la alt nivel de dezvoltare. Foarte mulţi sunt disperaţi, foarte mulţi pleacă. Nu trebuie să îi învinuim, ei îşi caută viitorul lor, dar oricum oamenii civilizaţi vor învinge şi Moldova va intra pe calea normală.

– Domnule Victor Ţopa, vă mulţumesc pentru acest interviu!

– Vă mulţumesc şi eu, domnule Cheianu!

Sursa:jurnal.md

(156 accesari)