Vasile NĂSTASE Războiul şi bandiţii de pe ambele maluri ale Nistrului

Este adevărat ce zice presa, şi anume că tusea supărată a Rusiei se aude tocmai pe malul Nistrului. Nu se împacă Ivan Ivanovici cu perspectiva destul de îndelungată de dezbrăţişare frăţească, care durează, iată, de peste 200 de ani. Această strângere în braţe cu de-a sila seamănă leit cu o dragoste în care unul dintre parteneri nu ştie cum s-o ia cât mai repede la sănătoasa.

Spiritele se încing, slugile Moscovei de la Tiraspol îşi construiesc hotare în casa noastră, după ce ne-au ocupat nişte raioane, acum vor să ne înghesuiască cu tancurile ruseşti probabil până la Constantinopol, să-şi facă pofta ce-a poftit-o Petru cel Mare. Sau cel puţin – şi asta se vede ca-n palmă – ne ţin într-un şah contunuu, pentru a arăta Europei cine este adevăratul stăpân geopolitic al “nemuritorului” imperiu. Unii credeau că ruşii ne vor lăsa în pace dacă renunţăm la Transnistria, iată că acum se demonstrează clar cât de greşită, ca să nu zic aberantă, era acea concepţie, pentru că Moscova, din an în an, nu se joacă de-a ţurca, are pretenţii tot mai hegemonice şi mai clar expuse de gurile clovnilor săi de palat.

Reacţia întârziată a monstruoasei coaliţii s-a lăsat îndelung aşteptată. Apoi a venit un strigăt de patriotism din partea domnului Timofti, care a declarat că dânsul nu va recunoaşte niciodată hotarele lui Şevciuc, etc. Mă rog, probabil că unii reprezentanţi de marcă ai grupării politico-mafiote de la putere ar face-o şi pe asta, le-ar recunoaşte! În rest, aşteptăm ce vor spune “aleşii” din parlament, ce soluţii vor propune, cum vor proceda. Pentru că atunci când miroase a praf de puşcă trebuie să acţionezi în consecinţă, ca nişte veritabili oameni de stat în mâinile cărora se află destinele Republicii.

Sau e mai uşor la furat, domnilor guvernanţi cu statut de hoţi în lege! Când ai la dispoziţie procuratura şi MAI-ul, instanţele de judecată, ministerele şi agenţiile, când hoţiile se dau la vedere, fără frica de a fi pedepsit cineva, „actul politic” e floare la ureche, de-ar ajunge vagoane pentru sacii burduşiţi!

Analiştii politici şi experţii în problema transnistreană (mă refer în primul rând la Oazu Nantoi) au declarat recent că nu este exclusă o provocare militară a Kremlinului, că se vrea o baie de sânge pentru a arăta tuturor cine e şeful nu doar în zona ocupată, ci şi în întreaga regiune strategico-militară.

Pornind de la această ipoteză sumbră şi nedorită, vreau în rândurile ce urmează să meditez asupra unor chestiuni care mă preocupă, personal, de mai mult timp.

Ştim că atunci când însăşi existenţa Republicii e pusă în joc, şi acest lucru s-a întâmplat în repetate rânduri, să ne amintim de războiul din 1992, de protestele privind federalizarea abuzivă şi nedreaptă din 2003, etc., toată suflarea acestei ţări trebuie să ia atitudine, să se alinieze în frontul comun al apărării unei cauze naţionale. De câte ori i-aţi zărit barem în rândurile din spate, ca să nu zic de cele din faţă, pe oligarhii şi slugile lor obediente? Unde au fost alde Plahotniuc şi Filat, secondaţi de slugile lor adulatoare? La “datorie”, la adunat averi de zeci şi sute de milioane! Unde sunt ei acum, în aceste clipe atât de tensionate? Ce au întreprins în aceşti patru ani de mandat pentru a preveni asemenea scenarii?

În afară de faptul că Filat a promis deschiderea unui consulat rus la Tiraspol (care trebuia să se transforme în ambasada Federaţiei Ruse) şi apoi, sub presiunea opiniei publice, s-a răzgândit despre ce fel de strategie guvernamentală putem vorbi? Poate doar de întâlnirea aceluiaşi Filat cu Şevciuc, la reşedinţa de stat, când simbolurile statului au fost ascunse, în mod criminal, de ochii separatistului!

Răspunsul e simplu: sunt la furat! Prin gaura neagră a Transnistriei, bandiţii de pe ambele maluri ale Nistrului fac contrabandă de miliarde de euro. Acesta este adevăratul preţ al tăcerii oligarhilor de la Chişinău.

Ei sunt adevăraţii ocupanţi ai Moldovei!

Iar cei care au luptat cu arma în mâini umblă de 20 de ani prin instanţele acestor canalii şi-şi caută dreptatea, fie pentru a obţine o amărâtă de pensie, fie pentru a obţine un acoperiş deasupra capului.

…Îmi amintesc de băieţii din prima linie de pe platoul de la Coşniţa, de cei din detaşamentul cu destinaţie specială, condus de Anton Gămurari, cu cât curaj şi dăruire s-au angajat în luptele grele cu cazacii şi separatiştii, ultimii înarmaţi pînă-n dinţi de armata sovietică, iar ai noştri având la dispoziţie uneori un “Kalaşnikov” la câţiva combatanţi! Atunci ei încă nu ştiau cum vor fi răsplătiţi, cum vor fi trataţi ca nişte paria ai societăţii, purtaţi pe drumuri, fără locuri de muncă, mereu arătaţi cu degetul de politicienii ingraţi. Atunci ei încă nu ştiau că soarta lor va ajunge pe mâna criminalilor politici, a oligarhilor şi a slugoilor acestora şi că ordinul Ştefan cel Mare pe care îl poartă eroii de la Nistru nu înseamnă nimic altceva decât o amintire zbuciumată şi dureros de chinuitoare.

Când un popor se află în primejdie, există o stare de spirit, o mobilizare la nivel, cel puţin, de conştiinţă. Urmăream zilele trecute cum nişte femei de la Varniţa au capitulat, pur şi simplu, nu în faţa separatiştilor, ci în faţa unei realităţi tragice, când cetăţenii nu mai doresc să opună rezistenţă, se consolează şi-şi acceptă destinul ca un dat, ca nişte veritabili proscrişi, ca nişte izgoniţi! Lehamitea lor a ajuns până la limita omenescului, ele au acceptat regimul separatist şi anticonstituţional tot aşa cum au acceptat, la Chişinău, un regim criminal care le-a abandonat, care le-a dat pe mâna lui Smirnov şi a urmaşilor săi, pe labele cazacilor şi a altor scursuri venite din hăurile Rusiei, din puşcării şi „maline” banditeşti.

Cei din stânga Nistrului au fost abandonaţi şi ei, cele câteva licee sunt supuse unei terori în condiţii de ghetou, cele câteva sate au ajuns să-şi cerşească dreptul de a-şi lucra pământul de la scursurile anticonstituţionale. Şi valul trădării a trecut încetul cu încetul bătrânul fluviu. La Vadul lui Vodă a fost ucis cu sânge rece un cetăţean de-al nostru şi până astăzi nimeni nu a răspuns şi nimeni nu cere, măcar formal, să fie tras la răspundere asasinul, că, de, e cetăţean rus!

Apoi a fost cedată Tighina, acum cetatea lui Ştefan cel Mare e sub controlul definitiv al separatiştilor şi cazacilor, nici măcar condiţiile acordului de pace din 1992 nu sunt respectate. Şi pofta vine ocupând, azi un oraş, mâine altul, până vor ajunge la Chişinău cu toată partea stângă!

Cine poate schimba această stare de spirit şi de lucruri?

Cine, la nevoie, va mai putea cere mobilizarea combatanţilor asupriţi şi abandonaţi în propriul destin?

Cine va întoarce încrederea femeilor de la Varniţa în propriul stat şi propria identitate, cine le va convinge să-şi revizuiască demnitatea călcată în picioare de mafia criminală de la Chişinău?

Republica Moldova a devenit un stat fără autoritate. Ştim că e unul captiv, criminalizat până peste poate, dar probabil cel mai grav lucru e că acest stat nu are conştiinţă, nu are imunitate naţională şi astfel se află în pericol de moarte.

Ştiu cu siguranţă că cei care au luptat cu arma în mâini la Nistru, cetăţenii simpli din satele noastre abandonate de criminalii politici nu vor admite un asemenea scenariu, vor depăşi frustrările şi condiţia injustă şi vor lua atitudine faţă de tentativa de lichidare a fiinţei noastre naţionale.

Trebuie de conştientizat, însă, un lucru. Apărarea Republicii trebuie începută aici, la Chişinău, prin debarcarea de la putere a tuturor elementelor criminale şi mafiote care sunt mână în mână cu separatiştii practicând contrabanda şi frauda, susţinându-se reciproc.

Suntem siguri că diplomaţia occidentală se implică şi se va implica şi în continuare pentru a opri provocările celor interesaţi în declanşarea unui conflict sângeros.

Dacă însă lucrurile vor ieşi de sub control şi va trebui să răspundem acestor provocări bine regizate, prima condiţie a apărătorilor Moldovei va fi ca plahotniucii şi filaţii, cu sau fără voia lor, să stea şi ei în tranşee alături de noi!

Reiterăm, deci, că atunci când însăşi existenţa Republicii e pusă în joc, şi acest lucru s-a întâmplat în repetate rânduri, să ne amintim de războiul din 1992, de protestele privind federalizarea abuzivă şi nedreaptă din 2003, etc., toată suflarea acestei ţări trebuie să ia atitudine, să se alinieze în frontul comun al apărării unei cauze naţionale. De câte ori i-aţi zărit barem în rândurile din spate, ca să nu zic de cele din faţă, pe oligarhii şi slugile lor obediente? Unde au fost alde Plahotniuc şi Filat, secondaţi de slugile lor adulatoare? La “datorie”, la adunat averi de zeci şi sute de milioane! Unde sunt ei acum, în aceste clipe atât de tensionate? Ce au întreprins în aceşti patru ani de mandat pentru a preveni asemenea scenarii?

Ei sunt adevăraţii ocupanţi ai Moldovei!

(369 accesari)