1.7 C
Chișinău
joi, 2 decembrie, 2021

VASILE NĂSTASE “Monarhia” anticonstituţională

Must read

Comentarii recente

vasileSărmana revoluţie franceză, cum s-a zbătut în sânge şi teroare pentru a obţine pentru urmaşii Franţei şi nu numai „Libertate, Egalitate, Fraternitate”! De la iluminiştii Voltaire, Montesquieu, Rousseau până la declanşarea şi desfășurarea revoluției (1789-1799) prin convocarea Adunării stărilor generale și începutul Adunării constituante, căderea BAstiliei și instituirea Constituției civile a clerului, monarhia Constituțională,  căderea monarhiei și Comuna din Paris, până la Directorat (1795-1799). Cale lungă şi plină de dramatism, cu implicarea societăţii franceze, cu schimbări dramatice de situaţie. Şi toate astea pentru cele trei cuvinte care au schimbat lumea.

La noi totul e pe dos!

Frica găştii criminale moldoveneşti de a da ochii cu lumina democraţiei, incompatibilitatea ei faţă de valorile statului de drept, o determină să parcurgă drumul invers al revoluţiei franceze, de la „Libertate, Egalitate, Fraternitate” înapoi la tiranie şi monarhie anticonstituţională.

Sincer vorbind, în cei douăzeci şi doi de ani de independenţă nu am întâlnit nimic mai grav decât derapajul anticonstituţional din 18 aprilie 2013, când şantajul brigăzii cu destinaţie criminală, PD, a obţinut modificarea Legii cu privire la Curtea Constituţională şi, practic, a schimbat forma de guvernământ a statului, din republică parlamentară într-un soi de monarhie anticonstituţională.

Gravitatea acestui act legislativ nu are grade de comparaţie, este o acţiune cu caracter penal pentru care revoluţia franceză ar fi aplicat ghilotina.

Asemenea “amendament” nu doar că nu are analogie în jurisprudenţa noastră, nu se întâlneşte nici măcar în ţările bananiere, nici în “patrimoniul” huntelor latino-americane!

Să permiţi unei persoane, de data aceasta lui A.Tănase, omul de buzunar al lui Plahotniuc să suspende Legile şi decretele prezidenţiale, orice doreşte el şi partidul democrat, mi se pare o bătaie de joc nemaipomenită nu doar faţă de spiritul şi buchia Constituţiei, care spune că orice lege intră în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial, ci şi de fiecare alegător în parte! Acest individ, şi aici mă refer la funcţie, devine un fel de monarh anticonstituţional, un fel de ţar mai ceva decât Putin, cu împuterniciri pe care nu le-a visat nici cel mai înfocat şef de huntă de pe lumea asta! Preşedintele Republicii, ales cu 62 de mandate de către parlament, devine ostaticul politic al monarhului. Parlamentarii, trecuţi prin sita alegerilor populare devin inferiori şi puşi în ruşinoasa situaţie de a-l lăsa pe Săşuca să decidă de ce legi are nevoie poporul. Este evident că în asemenea situaţie la ce bun să mai avem un preşedinte, un parlament, un guvern, de ce sa nu-l lăsăm pe acesta să elaboreze legi, să adopte bugetul pe care să-l repartizeze imediat lui Plahotniuc, într-un cuvânt să-şi îndeplinească funcţia de monarh autocrat, infailibil şi inamovibil!

Sau că trei foşti membri de partid de la CC pot să facă absolut tot ce le-a indicat Plahotniuc şi PD prin Legea Şantajului, iar acolo unde este unul, doi se găsesc cât ai zice peşte, un socru de-al lui Zumbreanu, un ambasador pedist, un liberal abdicat, oricine şi oricând. Pentru că toţi trei sunt şase, până la urmă, şi toţi sunt 6!

Am impresia că cei care au votat acest marasm cu miasmă şantajistă ori au fost drogaţi, ori nu au înţeles pentru ce ridică mâna. O altă explicaţie nu există şi chiar nu vreau să intru în mizeria târgului politic moldovenesc pentru că afară de scârbă şi repulsie profundă nu voi găsi nimic.

Totuşi, nu pot să nu mă întreb şi să-mi întreb concetăţenii: ce trebuie să mai facă şi să ne mai facă partiduţul ăsta aşa-zis democrat ca să înţeleagă şi autorităţile că demult a venit timpul să fie scos în afara legii! Iar cei doi “lideri”, care de fapt e numai unul, să nu aibă dreptul de a mai candida măcar vreo mie de ani de acum încolo.

De ce trebuie scos în afara legii acest organism pseudopolitic pitic şi monstruos ca un Statu-Palmă-Barbă-Cot?

Rechizitoriul este unul fără început şi fără capăt.

De exemplu, pentru acapararea anticonstituţională a instituţiilor fundamentale ale statului – Procuratura, Curtea anticonstituţională, CNA, CSM, CCA, etc, etc…..

De exemplu, pentru vânătoarea de oameni din Pădurea Domnească, cu toate parantezele deschise, în care drumurile şi pistele crimei conduc la PD…

De exemplu, pentru cumpărarea deputaţilor din parlamentul (încă) al republicii…

De exemplu, pentru cumpărarea deputaţilor din Găgăuzia şi uzurparea puterii locale în Adunarea populară din autonomie….

De exemplu, pentru utilizarea banilor în interes de partid, obţinuţi în urma atacurilor raider, a privatizărilor ilegale şi a tunurilor date prin intermediul justiţiei aservite de către prim-vicepreşedintele-preşedinte al PD….

De exemplu, pentru şantajul fără precedent privind instalarea în funcţii a persoanelor obediente….

De exemplu, pentru tentativa de acaparare a puterii în stat prin modificarea Codului electoral în vederea coruperii alegătorilor…

De exemplu, pentru schimbarea formei de guvernământ a ţării, din republică în monarhie banditească anticonstituţională…

Dacă instituţiile noastre de stat, atât cât a mai rămas din el, dar şi unele internaţionale nu vor cu orice preţ să observe aceste crime politice fără precedent, care au blocat drumul nostru de integrare europeană, nu întreprind nimic pentru a scoate în afara legii acest detaşament uzurpator, compus din câţiva indivizi deosebit de periculoşi, care au stricat imaginea întregului partid, dar în primul rând a Republicii Moldova, atunci îmi rezerv dreptul de a mă transforma dintr-un fervent militant pro european într-un martor neputincios al unei sinucideri iminente a acestui stat aşezat în calea tuturor răutăţilor…

Pentru că la noi totul e pe dos!

Frica găştii criminale moldoveneşti de a da ochii cu lumina democraţiei, incompatibilitatea ei faţă de valorile statului de drept, o determină să parcurgă drumul invers al revoluţiei franceze, de la „Libertate, Egalitate, Fraternitate” înapoi, la tiranie şi monarhie anticonstituţională.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

3 COMENTARII

  1. Bravo Năstase! Este un articol minunat, ce dezvăluie subtilităţile şi activităţile Mafiei Moldoveneşti, pătrunsă în instituţiile statale de ran înalt. Decizia Curţii (anti)Constituţionale, este, cu adevărat, un puci antieuropean, plămădit de brigada cu destinaţie criminală-PD (Plahotniuc, Lupu, Candu), PL („marele patriot”-Ghimpu, Munteanu, Fusu, Brega etc), în colaborare cu Monarhia Anticonstituţională în fruntea căreia stă bine pe picioare, monarhul anticonstituţional, omul de buzunar a lui Plahotniuc – Săşuca Tănase, care în mod miraculos şi foarte rapid, a urcat pe scara ierarhică a mafiei, îmbogăţindu-se tot atît de miraculos şi rapid. Înteresant şi profitabil BUSINESS mai este în Moldova acest pseudopatriotism, pseudoromânism, pseudoeuropenism promavat de aceste persoane!

  2. Godea- Godel, este tot căţeluşul de buzunar a lui Plaha, ca şi Săşuca Tănase, Ghimpu, Candu, Lupu, magistraţii etc.etc, plătiţi de Plaha din banii furaţi de la popor. Toţi la puşcărie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri