ahmedAhmed Merabet este unul dintre cei doi poliţişti ucişi miercuri, alături de zece jurnalişti, în atacul sângeros de la sediul ziarului satiric Charlie Hebdo. Poliţistul de 42 de ani era musulman şi a fost ultimul ucis, în timp ce patrula pe un bulevard din apropierea sediului ziarului.

Conform filmului atacului, publicat de Mediafax, cei doi atacatori şi şoferul, complicele lor, au fugit de la locul incidentului şi, pe un bulevard din apropiere, s-au întâlnit cu poliţistul Ahmed Merabet.
Atacatorii au coborât din maşină, l-au împuşcat, iar poliţistul a căzut pe asfalt, rănit. ”Voiai să mă omori”, i-a strigat unul dintre atacatori poliţistului, iar acesta a răspuns: ”Nu, e bine, şefule”. În acel moment, unul dintre atacatori îl împuşcă pe Merabet în cap, de la mai puţin de un metru, iar acesta rămâne nemişcat pe asfalt. Înainte de a demara în trombă, unul dintre atacatori a strigat: ”L-am răzbunat pe profetul Mahomed! Am ucis Charlie Hebdo!”.

Moartea poliţistului musulman a fost surprinsă într-un clip postat pe internet şi difuzat cenzurat de majoritatea televiziunilor şi ziarelor din lume. De altfel, moartea lui Ahmed Merabet pare să îi fi sensibilizat cel mai mult pe oamenii din întreaga lume, chiar dacă printre victime s-au aflat şi numeroşi jurnalişti valoroşi din Franţa. ”RIP Ahmed Merabet, 42 de ani, un poliţist musulman care a fost ucis în atacul de la Charlie Hebdo”, scrie pe o poză postată pe reţelele de socializare, în timp ce pe o alta, care surprinde momentul în care Ahmed Merabet este executat, scrie: ”Asta nu are nimic de-a face cu religia. Să ucizi e întotdeauna greşit”. Pe o altă fotografie, care prezintă o maşină de poliţie franceză, scrie: ”Un poliţist francez cu un singur pistol a încercat să oprească doi terorişti bine înarmaţi. Au omorât 12 oameni (10 jurnalişti şi doi poliţişti) în Paris. Să nu mai spună cineva că toţi francezii sunt laşi. Odihnească-se în pace!”.

Ahmed Merabet, care lasă în urmă o soţie îndurerată, era arondat arondismentului 11 din Paris, acolo unde îşi are sediul Charlie Hebdo, iar unele surse spun că obişnuia să patruleze pe bicicletă. Dailycaller.com scrie că Islamul condamnă uciderea musulmanilor, dar mulţi islamişti susţin că musulmanii care trăiesc în Vest sunt trădători şi nu mai luptă pentru aceeaşi cauză ca ei.

Sursa:gandul.info

(109 accesari)